Barlad Online
Victorie incredibilã a USL în alegerile parlamentare de duminicã, 9 decembrie. Desi pãrea greu, dacã nu imposibil de atins, tinta fixatã de conducerea USL, aceea de a cîstiga toate cele zece colegii parlamentare, a fost atinsã. USL si-a zdrobit adversarii politici, impunându-si candidatii si la Senat (în jur de 62% pe total judet), si la Camera Deputatilor (circa 65%). Cu toate cã ARD nu a reusit sã “reporneascã inima României” si nici PPDD nu a impresionat, nu este deloc exclus ca judetul Vaslui sã mai primeascã în plus doi parlamentari.
În judetul Vaslui, USL a demonstrat cã este o construct ie politicã de succes, câstigând toate cele zece colegii parlamentare, trei de senator si sapte de deputat. Asearã, putin înaintea orei 12.00, deja se stiau câstigãtorii. Primul care a destupat sampania, la fel ca în 2008, a fost deputatul Adrian Solomon, care a candidat în Colegiul nr. 4 Bârlad, pe care l-a câstigat, conform numãrãtorii paralele a USL, cu un scor foarte bun, 62,77%. În Colegiul nr. 1 Vaslui, Victor Cristea s-a impus lejer, închizând cu 58,64% colegiul. În colegiul 2 Vaslui rural, deputatul liberal Dan Bordeianu îsi continuã mandatul parlamentar, obtinând o victorie mai mult decât convingãtoare: 59,15%. La fel a fãcut si Florin Ciurariu în Colegiul 3 Negresti, care a câstigat cu 65,59%. Liderului PNL i se alãturã Ana Birchall, care a fãcut legea în Colegiul 5 Zorleni, pe care l-a închis cu 65,13%. Toader Dima (63,66%) si Irinel Stativã (55,29% – dar pe un trend crescãtor) au câstigat ultimele douã colegii de deputati, Husi, respectiv Murgeni. La nivel judetean, la Camera Deputatilor, USL a obtinut, conform numãrãtorii proprii, nu mai putin de 61,99% din voturile exprimate. La Senat, aceeasi victorie pe linie a candidatilor USL: Doina Silistru, în Colegiul nr. 1 Vaslui, a obtinut 65,58%, Gabriela Cretu, în Colegiul 2 Bârlad, a închis cu 67,10%, iar Nelu Tãtaru, în Colegiul Husi, a câstigat cu 62,27%. În total, candidatii USL pentru Senat au obtinut în judet 65,41%. Vom reveni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu