Barlad Online
COD GALBEN Vine viscolul peste mare parte a
tãrii, inclusiv peste judetul Vaslui, dupã care, la sfârsitul
sãptãmânii, se va instala gerul, cu temperaturi foarte scãzute, de circa
minus 20 gr. în timpul noptii. Deja autoritãtile au luat mãsuri pentru
evitarea de situatii nedorite, de blocare a drumurilor sau de
întreruperi ale alimentãrii cu energie termicã sau electricã, iar
oamenii strãzii vor fi pusi la adãpost.
Începând de mâine, miercuri, 11 decembrie, la prânz, pânã joi, va intra în vigoare o atentionare de cod galben de viscol. În aceastã perioadã, cantitãtile de precipitatii, în special sub formã de zãpadã, vor fi semnificative, iar vântul va sufla cu viteze de peste 60 km/orã. Dupã aceea, pânã duminicã, 16 decembrie, va intra în vigoare o altã atentionare meteo, de aceastã datã de ger. În aceastã perioadã, temperaturile vor fi foarte scãzute, ajungând si pânã la minus 20 grade Celsius în timpul noptii. Ulterior, temperaturile vor reveni la valori normale pentru luna decembrie. În cadrul sedintei comandamentului de iarnã de la prefectura Vaslui, de azi, 10 decembrie, au fost discutate mãsurile care se impun pentru ca cetãtenii judetului sã nu aibã de suferit din cauza conditiilor meteo. Astfel, s-a pus la punct împreunã cu conducãtorii institutiilor si a societãtilor care au atributii, toate aspectele, de la asigurarea mijloacelor de deszãpezire, a punerii la adãpost a persoanelor fãrã locuintã, pânã la asigurarea stocului de combustibil necesar, inclusiv, dacã va fi nevoie, de la rezerva de stat. O altã problemã datoratã conditiilor meteo, este chiciura apãrutã în ultimele zile, chiciurã care poate nu doar rupe arbori, ci si, mai grav, sã întrerupã alimentarea cu energie electricã a localitãtilor sau locuintelor. Un astfel de caz a avut loc la Pochidia, unde, din cauza blocãrii cu gheatã a unor contactori, mai multe localitãti au rãmas fãrã energie electricã.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu