Motivul omorului din sectorul 6: Victima ceruse unei tinere să facă sex cu el, pentru a-i da droguri

Barlad Online

Tânărul omorât sâmbătă în sectorul 6 a fost înjunghiat după ce a cerut servicii sexuale unei tinere, în schimbul unui plic cu etnobotanice, au stabilit anchetatorii, după realizarea reconstituirii şi audierea martorului-cheie din acest caz.
Principalul suspect în cazul omorului comis, sâmbătă seară, în Bucureşti, pe bulevardul Timişoara, le-a arătat, luni, poliţiştilor Serviciului Omoruri locul unde s-a produs incidentul şi cum s-a luptat cu tânărul ucis, înainte să-l înjunghie pe acesta în zona inimii.
Poliţiştii bucureşteni au au stabilit, la mai puţin de 24 de ore de la comiterea omorului, că principalul suspect este Alexandru Rizea, în vârstă de 37 de ani, cunoscut cu antecedente penale, pentru furt.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, în spatele acestui omor stă un scandal izbucnit într-un cerc de cunoscuţi, toţi consumatori de stupefiante.
Alexandru Rizea a mărturisit anchetatorilor că, după ce fratele său, Marian, a fost arestat la jumătatea lunii noiembrie după ce a încercat să spargă o locuinţă, iubita acestuia, Adriana Gheorghe, de 23 de ani, originară din comuna 1 Decembrie, a rămas să locuiască în apartamentul său.
Rămasă singură, fata a continuat să se drogheze alături de grupul de prieteni ai iubitului ei, despre care poliţiştii susţin că făcea parte dintr-o bandă de hoţi cunoscută cu numele de “Autogara”.
În acest context, sâmbătă, tânăra a plecat să cumpere etnobotanice de la un “magazin de vise” din cartier, împreună cu Costel Lăutaru, de 29 de ani.
După ce au cumpărat substanţele, cei doi ar fi plecat pe un teren viran din apropiere. Acolo, Lăutaru i-ar fi spus Adrianei Gheorghe că nu-i dă droguri decât dacă acceptă să întreţină relaţii sexuale cu el. La început, tânăra l-a refuzat, însă, ulterior, ar fi acceptat, însă numai după ce şi-ar fi primit doza. După ce s-a drogat, Adriana ar fi refuzat, în continuare, să-şi ofere serviciile sexuale, iar Lăutaru, simţindu-se înşelat, ar fi devenit agresiv.
Atunci, Adriana l-a chemat în ajutor pe fratele iubitului ei, care, în jurul orei 20.00, a ajuns venit la faţa locului, unde s-ar fi luat la bătaie cu tânărul drogat, pe care, în timpul conflictului, l-ar fi înjunghiat în inimă cu un cuţit.
“L-am auzit cum a zis: «Jeane, m-ai tăiat!» Atunci, m-am speriat şi am fugit acasă”, a povestit Alexandru Rizea, în timp ce le arăta anchetatorilor unde a avut loc încăierarea.
Înjunghiat în zona inimii, Lăutaru a fost ridicat de un echipaj SMURD, însă, în drum spre Spitalul Universitar, a intrat în stop cardio-respirator, astfel că medicii au început să îi facă manevre de resuscitare. El fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a unităţii sanitare, însă nu a putut fi salvat.
Audiată de poliţişti, Adriana Gheorghe a încercat, la început, să mintă şi să-i pună pe anchetatori pe o pistă falsă. Cu toate acestea, autorităţile l-au identificat repede pe suspectul principal, care, în momentul în care a fost încătuşat, se afla în scara blocului în care locuieşte.
Tot atunci, autorităţile au găsit ascuns, în lampa ascensorului din bloc, cuţitul folosit la omor.
Alexandru Rizea a fost prezentat, luni, instanţei Tribunalului Bucureşti, pentru eliberarea mandatului de arestare preventivă.
MEDIAFAX.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu