Barlad Online
El s-a revoltat după ce toţi membrii USL s-au folosit de acest subiect în campania electorală pentru alegerile locale din vara acestui an, acuzând PDL-ul că vrea „să omoare populaţia“ prin folosirea metodei de fracturare hidraulică, iar acum, prin aceste declaraţii ale premierului, nu fac altceva decât să dea dovadă de trădare.
„Am analizat aceste declaraţii care ne fac să credem că, de fapt, acest document care a fost prezentat la Bruxelles conţine, poate, şi aceste chestiuni hilare. De fapt, sunt lucruri pe care populaţia nu ar trebui să le cunoască. Este foarte posibil ca în acest document să fie stipulat angajamentul noilor câştigători ai alegerilor de a respecta toate obligaţiile şi angajamentele luate de preşedintele Băsescu şi guvernele anterioare, inclusiv cele legate de licenţele de exploatare a gazelor de şist. Iată de ce, imediat, a ieşit premierul şi a făcut această declaraţie. Este prea logic ca să nu fie adevărat. Astfel, cei interesaţi, s-au asigurat că exploatarea bogăţiilor României se vor realiza conform planuluilor, chiar dacă alţii au venit la guvernare“, ne-a declarat Neculai Rotaru.
Membrii GISC Bârlad au ţinut să îi readucă aminte premierului Victor Ponta că el a fost cel care a declarat că în programul de guvernare va introduce un moratoriu în legătură cu exploatarea gazelor de şist. „Nu am văzut nici până azi acel moratoriu, deşi încercări au fost multiple“, au reclamat cei din Grupul de Inţiativă.
„Prin deputatul PSD, Adrian Solomon, am reuşit să introducem în Parlament, încă de dinaintea alegerilor locale, o lege prin care să fie interzisă fracturarea hidraulice pe teritoriul României. Această lege a ajuns să fie introdusă doar în Senat, după alegerile locale, şi, spre surprinderea noastră, senatorii USL, cu excepţia a 6 dintre ei, au votat împotriva legii, iar senatorii PDL, peste 50%, au votat pentru această lege. Am constatat, deci, o schimbare cu 180 de grade din partea ambelor tabere“, au precizat reprezentanţii GISC Bârlad.
În aceste condiţii, membrii grupului promit că se vor opune prin orice mijloace şi cu toate forţele populaţiei din Moldova pentru a nu permite nimănui să pună în funcţiune metoda fracturării hidraulice. „Ne vom adresa cu plângeri către toate organismele naţionale şi internaţionale care au obligaţia să apere viaţa cetăţenilor în faţa morţii“, a mai adăugat Neculai Rotaru.
GISC Bârlad a promis că va continua procesul în instanţă intentat statului român care, prin licenţele acordate, „condamnă la moarte cetăţenii din zonele unde s-ar începe explorarea şi apoi exploatarea gazelor de şist.
Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile (GISC) din Bârlad a reacţionat la declaraţia premierului Vitor Ponta, potrivit cărei „colaborarea cu Chevron rămâne într-o zonă de interes“. Membrii grupului acuză USL-ul de trădare, mai ales că în campania electorală pentru alegerile locale au promis că vor lupta împotriva extragerilor gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice.
Neculai Rotaru, unul dintre cei care conduc GISC Bârlad, a reacţionat vehement la declaraţiile făcute de Victor Ponta, care a lăsat să se înţeleagă că, prin exploatarea gazelor de şist, România doreşte să reducă de pendenţa de gaze naturale importate din Rusia.El s-a revoltat după ce toţi membrii USL s-au folosit de acest subiect în campania electorală pentru alegerile locale din vara acestui an, acuzând PDL-ul că vrea „să omoare populaţia“ prin folosirea metodei de fracturare hidraulică, iar acum, prin aceste declaraţii ale premierului, nu fac altceva decât să dea dovadă de trădare.
„Am analizat aceste declaraţii care ne fac să credem că, de fapt, acest document care a fost prezentat la Bruxelles conţine, poate, şi aceste chestiuni hilare. De fapt, sunt lucruri pe care populaţia nu ar trebui să le cunoască. Este foarte posibil ca în acest document să fie stipulat angajamentul noilor câştigători ai alegerilor de a respecta toate obligaţiile şi angajamentele luate de preşedintele Băsescu şi guvernele anterioare, inclusiv cele legate de licenţele de exploatare a gazelor de şist. Iată de ce, imediat, a ieşit premierul şi a făcut această declaraţie. Este prea logic ca să nu fie adevărat. Astfel, cei interesaţi, s-au asigurat că exploatarea bogăţiilor României se vor realiza conform planuluilor, chiar dacă alţii au venit la guvernare“, ne-a declarat Neculai Rotaru.
Membrii GISC Bârlad au ţinut să îi readucă aminte premierului Victor Ponta că el a fost cel care a declarat că în programul de guvernare va introduce un moratoriu în legătură cu exploatarea gazelor de şist. „Nu am văzut nici până azi acel moratoriu, deşi încercări au fost multiple“, au reclamat cei din Grupul de Inţiativă.
„Prin deputatul PSD, Adrian Solomon, am reuşit să introducem în Parlament, încă de dinaintea alegerilor locale, o lege prin care să fie interzisă fracturarea hidraulice pe teritoriul României. Această lege a ajuns să fie introdusă doar în Senat, după alegerile locale, şi, spre surprinderea noastră, senatorii USL, cu excepţia a 6 dintre ei, au votat împotriva legii, iar senatorii PDL, peste 50%, au votat pentru această lege. Am constatat, deci, o schimbare cu 180 de grade din partea ambelor tabere“, au precizat reprezentanţii GISC Bârlad.
În aceste condiţii, membrii grupului promit că se vor opune prin orice mijloace şi cu toate forţele populaţiei din Moldova pentru a nu permite nimănui să pună în funcţiune metoda fracturării hidraulice. „Ne vom adresa cu plângeri către toate organismele naţionale şi internaţionale care au obligaţia să apere viaţa cetăţenilor în faţa morţii“, a mai adăugat Neculai Rotaru.
GISC Bârlad a promis că va continua procesul în instanţă intentat statului român care, prin licenţele acordate, „condamnă la moarte cetăţenii din zonele unde s-ar începe explorarea şi apoi exploatarea gazelor de şist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu