Razie la Murgeni

Barlad Online

Vreme de două zile, pe 13 și 14 martie, orașul Murgeni și comunele arondate (Berezeni, Fălciu, Mălușteni, Epureni, Șuletea, Găgești și Blăgești) au fost “periate” de echipe formate din polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră. La 42 de societăți comerciale au fost verificate documentele de proveniență a mărfurilor scoase la vânzare, iar trei dintre ele au fost sancționate pentru comerț ilicit.
Totodată, au fost constatate două fapte penale (tulburarea liniștii publice și o infracțiune de furt calificat) și 28 de contravenții (încălcări ale regulilor de circulație, ale unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
Pe raza comunei Fălciu au fost depistate două persoane care transportau cu căruța 15 șpalieri sustrași de la un localnic. Bunurile au fost restituite proprietarului, iar pe numele celor doi a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt calificat.
Totodată, polițiștii au prins un adolescent de 14 ani care avea asupra sa un briceag cu lama de circa 10 centimetri. Briceagul a fost confiscat, iar minorul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de “port fără drept de cuțit”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu