Barlad Online
El se numește Ghiorghiță Apur și are 38 de ani și, după comiterea accidentului, acesta a fugit de la locul faptei.
Omul legii conducea un autovehicul proprietate personală, iar în zona unei treceri pentru pietoni a accidentat un bărbat, care nu traversa corect strada. Din accident a rezultat decesul pietonului, identificat ca fiind N. Dumitru, în vârstă de 54 ani, domiciliat în municipiul Bârlad.
La aproximativ 3 ore de la comiterea accidentului, Ghiorghiță Apur s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Bârlad şi a fost condus la Spitalul Municipal din localitate unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, urmând a fi declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. De asemenea, faţă de lucrător va fi dispusă în regim de urgenţă procedura cercetării prealabile", ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Sâmbătă seara, pe strada Primăverii din municipiul Bârlad, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul unui pieton.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vaslui, autorul accidentului este un polițist care lucrează în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, iar în momentul comiterii accidentului nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.El se numește Ghiorghiță Apur și are 38 de ani și, după comiterea accidentului, acesta a fugit de la locul faptei.
Omul legii conducea un autovehicul proprietate personală, iar în zona unei treceri pentru pietoni a accidentat un bărbat, care nu traversa corect strada. Din accident a rezultat decesul pietonului, identificat ca fiind N. Dumitru, în vârstă de 54 ani, domiciliat în municipiul Bârlad.
La aproximativ 3 ore de la comiterea accidentului, Ghiorghiță Apur s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Bârlad şi a fost condus la Spitalul Municipal din localitate unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, urmând a fi declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. De asemenea, faţă de lucrător va fi dispusă în regim de urgenţă procedura cercetării prealabile", ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu