Barlad Online
Parlamentului European, reprezentanţi ai Consiliului şi Comisia Europeană au ajuns la un acord preliminar cu privire la noile norme UE privind serviciile de roaming astfel încât costurile apelurilor în străinătate ar putea să scadă începând cu 1 iulie anul acesta.
Dacă Parlamentul European va aproba acest acord în luna mai 2012, el va ajunge în Consiliul, în iunie. Cu aprobarea statelor membre, noile norme să intre în vigoare la 1 iulie 2012.
Conform noilor norme, care vor intra în vigoare la 1 iulie 2012, consumatorii vor plăti nu mai mult de:
- 29 de cenţi pe minut pentru a da un apel de pe mobil, din străinătate/ în prezent, tariful este de 35 cenţi pe minut
- 8 cenţi pe minut pentru a primi un apel, pe mobil, în străinătate/ în prezent, tariful este de 11 cenţi pe minut
- 9 cenţi pentru a trimite un mesaj text de pe mobil/ în prezent, tariful este de 11 cenţi/ sms
- 70 de cenţi pe megabyte (MB) pentru a descărca date sau a naviga pe internet
Aceste preţuri vor descreşte progresiv astfel că, până la 1 iulie 2014, consumatorii nu vor plăţi mai mult de 19 cenţi pe minut ca să sune, maximum 5 cenţi pe minut pentru un telefon primit, maximum 6 cenţi ca să trimită un SMS şi maximum 20 cenţi pe Megabyte (MB) pentru download sau pentru navigarea pe internet.

Sursa: www.adevarul.ro - 29.03.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu