Barlad Online
Iată începutul lamentabilului document pretins justițiar: “Comitetul Democratic Evreesc, în ședința din 19 Mai a.c., luând cunoștință de numirea D-lui Dr. A. Țudic în calitatea de responsabil al secției de asistență socială la CARS (Comitetul de Ajutorare a Regiunilor bântuite de Secetă, înființat spre sfârșitul anului 1946, n.a.), după ce mai înainte fusese desemnat ca responsabil al Asistenței la Apărarea Patriotică, în urma dezbaterilor care au avut loc, a hotărât următoarele: ca organism de coordonare și de luptă pentru democratizarea vieții politice și sociale evreiești, CDE nu poate rămâne indiferent atunci când elemente cu un trecut bine cunoscut din vremea anilor de prigoană, caută să se infiltreze în una sau în alta din organizațiile democrate de astăzi, ca sub masca unei totale aderări, el să nu facă altceva decât să încerce a-și spăla păcatele trecutului nu prea îndepărtat”. Iată care fusese, punctual și în cuvinte bine meșteșugite, care scot în evidență sorgintea intelectuală a autorilor, rechizitoriul “revoluționarilor democrați” din CDE Bârlad, transformați în instigatori la asasinat politic, lucru obișnuit, de altfel, în acele timpuri extrem de sălbatice și vindicative: “În speță, doctorul Țudic are antecedente cunoscute de întreaga opinie publică și prezența sa în fruntea unor instituții de importanța CARS-ului sau a Apărării Patriotice, constituie o adevărată sfidare aruncată mulțimii care nu a uitat că: 1) Doctorul Țudic A FOST COLABORAȚIONIST AL VECHIULUI REGIM DE DUREROASÂ AMINTIRE A ANTONEȘTILOR (subl.ns.). 2) A fost un jecmănitor și asupritor al populației evreești, mai ales a masselor largi a oamenilor nevoiași pe care i-a ținut ani la rândul prin detașamente, sau pe unii i-a deportat și mai departe”.
Toate acestea nu erau decât insinuări perfide și nedrepte aruncate pe capul fostului șef, omițându-se în mod profund tendențios marile realizări obținute de Țudic în favoarea coreligionarilor săraci în special, cărora le acordase întregul său sprijin în depășirea greutăților vieții sub Antonescu și regimul său antisemit. Singurii cu care nu s-a împăcat doctorul Țudic au fost acei evrei bogați sau cu o stare materială peste medie, care nu voiau nicidecum să-și ajute semenii aflați în suferință prin plata unor taxe și impozite de într-ajutorare reciprocă. Nu s-a mai împăcat, de asemenea, nici cu cei care dezertau sau nu se prezentau la locurile de muncă stabilite, știind că foarte greu îi va veni să-i scape de pedeapsa deportărilor în Transnistria. Totuși, așa cum am dovedit în această scriere ne-romanțată, mulți au fost salvați de la exod, cel mai sigur, prin acordarea de mite substanțiale unor responsabili cu munca obligatorie, inclusiv dintre militari. Cu sumele de bani date cu titlu de peșcheșuri, mai puteau primi ceva ajutoare cei năpăstuiți, dar, după cum se va vedea prin parcurgerea mai departe a documentului, nimic nu a contat în fața înrăiților comuniști evrei.
Iată și surprinzătorul conținut al punctului 3, cu nimic susținut de probe scrise: “3) A fost un odios AGENT AL GESTAPO-ULUI (subl.ns.); își făcea pe atunci un punct de onoare din a denunța pe EVREII BÂNUIȚI DE COMUNISM (nici într-un document din miile cercetate nu am găsit că la Bârlad ar fi existat comuniști evrei, subl. și n.a.) și cu orice prilej avea numai epitete tari pentru bolșevici (cazul fraților Ițicovici, Iosef Rabinovici și alții)”.
Despre recalcitrantul și procesomanul Iosef Rabinovici nimic nu amintește de o oarecare apartenență a acestuia la partidul comunist, ci, cel mult, la o anumită sectă a nihiliștilor, adică a celor care respingeau totul, inclusiv inițiativele lăudabile.
Instigatoarea campanie anti-Țudic continua și la celelalte puncte: “4) Nu cu mult înaintea lui 23
August 1944, când se prevestea victoria asupra fascismului și venirea Armatei Roșii, el încă mai continua defăimarea acesteia și a regimului din Uniunea Sovietică. 5) Este cunoscut tuturor șantajul odios ce a încercat asupra evreilor cu oarecare stare materială, fluturând perspectiva unei deportări în Transnistria, pentru ca astfel să stoarcă dela dânșii multe milioane (până la urmă, se pare că burghezii evrei proaspăt convertiți întru comunism i-au semnat sentința, deoarece se știe că ei reprezentaseră principala țintă pentru strângerea unor sume ce au servit, ulterior, susținerii cantinelor populare, acordării ajutoarelor în bani, hrană și echipamente evreilor săraci din detașamentele exterioare de muncă, n.a.). 6) În legătură cu munca obligatorie, sunt iarăși cunoscute toate afacerile ce au avut loc atunci la fosta Centrală, unde toți cei ce erau socotiți indezirabili, toți cei ce nu puteau plăti sumele ce se cereau atunci, erau ținuți numai în detașamente exterioare, iar toți cei ce intrau în grațiile «Președintelui» (fiind între ghilimele, acest cuvânt fusese socotit a fi peiorativ și nu înțelegem de ce întrucât chiar această importantă și ingrată funcție a avut-o Țudic, prin învestirea sa de către Comunitatea evreilor din Bârlad, lucru de care comuniștii evrei “uitaseră”, n.a.), erau fie scutiți, fie aranjați la munci ușoare locale (se știe că la aceste munci ușoare îi “aranja” doar pe evreii bătrâni, care nu ar fi putut face față unui detașamente exterior, n.a.). Nu mai vorbim de modul barbar în care erau tratați cei ce stăruiau să fie ajutați și care ERAU TAXAȚI DE PREȘEDINTE DREPT COMUNIȘTI (subl.ns.)”.
Cum au devenit evreii bârlădeni comuniști peste noapte
Revenind la intervale extrem de mici în această reclamație, tindem să credem că răzbunarea alcătuitorilor acestui text poate fi explicată tocmai prin lipsa de apetit și de aplecare a lui Țudic asupra acestei periculoase doctrine, foarte asemănătoare nazismului. În context, nu trebuie uitat Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat de Germania hitleristă și Uniunea Sovietică bolșevică la 23 august 1939, care statuase prietenia și colaborarea dintre aceste două curente pretins diferite, dar care practicau aceeași politică a suprimării adevăraților sau închipuiților adversari politici.
Următorul punct al actului de acuzare: “7) Instituția «ostatecilor» a fost de asemenea una din paginile cele mai dezgustătoare ale activității «Centralei», deci și a președintelui care a știut și aci să facă sursă rentabilă de venituri”. Acest punct,
fiind atât de lapidar prezentat, ne face să nu credem nici măcar o virgulă din scurta sa întindere.
Dar iată-le și celelalte: “8) Autorizațiile de călătorie pe CFR, carnetele de scutire a MO (muncă obligatorie, n.n.) au fost de asemenea motive de șicanare a celor mulți și prilej de bănoase afaceri pentru D-sa și acoliții D-sale. Căci, în vreme când majoritatea celor cu greutăți familiare zăceau prin detașamentele exterioare, unii care nu erau îndreptățiți, după legile de atunci, să fie scutiți de muncă obligatorie ca fiind necesari vieții economice erau speculați sângeros pentru a le da carnetele de scutire, în unele cazuri aceste carnete fiind chiar ale altora decât cei pe al căror nume fuseseră aprobate, după bunul plac și interesul «președintelui»”.
Ca o părere personală, tindem să credem că această adevărată conspirație îndreptată împotriva doctorului Țudic fusese pusă la cale tocmai de evreii bogați, care nu-l putuseră uita și ierta pentru tabelele cu numele lor trimise la București, ce purtaseră stigmatul de “rău-platnici ai contribuțiilor bănești la fondurile Centralei, Oficiului și Comunității”, bani care erau ulterior folosiți în scopuri umanitare, de într-ajutorare a propriilor coreligionari pauperi, după cum am amintit de atâtea ori.
Punctul 8 continua cu și mare fervoare acuzatoare: “În general, prin manoperile meschine la cari s-a pretat în timpul cât a fost «președintele» de tristă memorie al nefastei Centrale, ORGAN DE TERORIZARE FASCISTÂ (subl.ns.), doctorul Țudic a fost unul dintre cei mai veroși beneficiari ai trecutului regim al trenurilor-fantomă, al masacrelor și deportărilor. Iată de ce prezența sa, nu numai în cadrul vieții politice, ci mai ales la conducerea unor instituții democratice, constituie o sfidare nemaipomenită pentru massele largi populare, pentru populația evreească”.
Cu certitudine, ordinul “înfierării” lui Aron Țudic venise de la noua conducere comunistă a Centralei CDE de la București, care trimisese vreo circulară în țară prin care îi informa pe coreligionarii întru politică agresivă de extremă stânga despre pedepsirea foștilor conducători ai CEVROM, inclusiv a secretarului general.
Iată ce se scrisese mai departe în fițuică: “Și în vreme ce colegul D-sale de tristă amintire Dr. Ghingold ispășește o pedeapsă bine meritată PRIN ANII GREI DE ÎNTEMNIȚARE CE I-A DAT JUSTIȚIA POPORULUI (subl.ns.), Dr. Țudic, setos de a fi mereu în viața publică, cocoțându-se cu orice preț la posturi de răspundere, vrea să-și creeze o alură de «democrat» prin metode și procedee ce nu concordă deloc cu principiile democratice”.
Stilul incendiar care va caracteriza și va otrăvi opinia publică din acei ani în celebrele procese publice de pedepsire a unor așa-ziși criminali de război, își pusese grav amprenta și în discursul folosit de semnatarii textului trimis “forțelor democratice” din Bârlad, ce erau, în credința lor șchioapă, singurele depozitare ale adevărului, dar numai al adevărului convenabil lor: “De aceea, Comitetul Democratic Evreesc, CA REPREZENTANT AL TUTUROR ELEMENTELOR EVREEȘTI DEMOCRATE (ce arogare impertinentă și exclusivistă!, n.a.), consideră că prezența Dr. Țudic la posturi de răspundere în organizații democratice este o sfidare a masselor largi, dar prezintă și primejdia slăbirii încrederii acestor masse în organizațiile și instituțiile democrate”.
La refecul evreiesc a intrat și fostul primar al Bârladului
Mergând mai departe pe linia defăimărilor vizavi de Țudic, un oarecare (ce nu s-a semnat pe ciornă, dar pe care îl bănuim a fi din conducerea CDE, de vreme ce la dosarul acestei organizații am găsit hârtia), scrisese un articol numit “Oportuniștii”, pe care l-a publicat în ziarul “Păreri tutovene”. Iată ce însăilase scribul: “Ziarul «Păreri», ca exponent al regimului democratic actual, începând opera de demascare a profitorilor trecutului regim, deschide lungul șir al infamanților, prin doi reprezentanți «rasiști»: Iancu Mihăilescu și doctorul Aron Țudic (...). Acești fasciști cu numele de Iancu Mihăilescu, fostul primar al orașului și Aron Țudic, fost președinte al Centralei Evreilor din Bârlad, au fost invitați la Poliție să dea diferite relații cu privire la viața lor de azi”.
Acuzațiile aduse în acest material publicistic pentru uzul naivilor și gospodinelor de pe ulița evreiască (poate fondate, poate nu) erau foarte grave și continuau astfel: “Oare așa de curând a uitat Dr. Țudic afacerile ce le-a făcut cu primarul Mihăilescu cu prefectul Zănescu, cu Polițaiul Neamțu, cu fostul polițist Baldovin și cu Hagiu, Iacob și alții din poliție ale căror nume vor fi date în vileag în curând?” Anonimul ajunsese la amenințări directe ce ar fi atentat chiar la viața celor doi acuzați: “Cetățeni cinstiți ai Bârladului! Fac un apel călduros către voi, ca toți aceia care ați suferit depe urma acestor escroci și jecmănitori ai banului public, acestor slugi ale hitlerismului, să-i luați de guler, să le dați câte un picior în spate și să-i goniți dintre noi. EI NU AU DREPTUL SÂ STEA ÎNTRE NOI (subl.ns.)”.
Dar, în opinia vindicativului autor de îndemnuri la moarte, cea mai mare crimă a celor doi nu fusese furtul banului public, cât cele ce reies din câteva cuvinte care urmează: “Oamenii aceștia, Mihăilescu și Țudic, au condus orașul, au îndemnat lumea SÂ LUPTE ÎMPOTRIVA SOVIETICILOR (subl. în orig.), deci nu au ce căuta între muncitori și comercianți”. Ultimele asmuțiri, echivalente, de fapt, cu alte represalii împotriva celor doi înfierați, fuseseră extrem de mobilizatoare pentru o anumită parte a evreimii bârlădene: “Deci, muncitori, fiți cinstiți și hotărâți! La ceasurile actuale nu ne trebuie lepre! Afară cu mihăileștii și țudicii dintre oamenii cinstiți! Afară cu toate cozile de topor hitleriste! Afară cu toți afaceriștii și spoliatorii poporului!”. Credem că oamenii cinstiți ai acelor timpuri ticăloase (atâți câți mai rămăseseră), citind aceste “frumoase” îndemnuri la asasinat în plină stradă, se vor fi gândit la ADEVÂRAȚII afaceriști și spoliatori ai poporului, speculanții din propria ogradă, bine încondeiați într-un proces verbal anterior, dar păstrat la secret vreme de câteva decenii.
O mică parte a activității doctorului Țudic
Ca să vedem cât de reacționar și lipsit de interes civic și umanitar fusese doctorul Țudic față de soarta coreligionarilor aflați în dificultate, am considerat a fi necesară reluarea unui scurt pasaj din capitolul anterior, cel în care deplângea demisia colaboratorului său de bază, Copel Goldenstein: “ÎN ACEST ORAȘ, NUMAI DOI EVREI CUNOSC GREUTÂȚILE PRIN CARE A TRECUT ȘI TRECE INSTITUȚIA NOASTRÂ. ACEȘTIA SUNT: SUBSEMNATUL ȘI DUMITALE (subl.ns.). Chiar dacă ai demisionat din Oficiu, am promisiunea că ne vei da tot concursul în toate acțiunile noastre”. Cu toate eforturile noastre de cercetare arhivistică, nu am putut afla ce s-a întâmplat, până la urmă, cu acest om, ce ajunsese să fie supus la atât de multe și inimaginabile presiuni din partea propriilor concetățeni evrei, proveniți ori din partea marii finanțe sau comerțului bârlădean, ori din partea intelectualilor ce fuseseră obligați să facă pe ostaticii în cazul fugii sau neprezentării evreilor mobilizați la muncă de folos obștesc, cu toate că legea timpului putea fi singura răspunzătoare a tuturor situațiilor penibile din trecut.
În schimb, pe site-ul www.crimelecomunismului.ro, am descoperit cu stupoare urmările nefaste ale incendiarului articol, publicat fără semnătură în paginile ziarului bârlădean “Păreri tutovene”. Din data de 20 mai 1947, când a fost “înfierat” de tovarășii “democrați” din CDE, doctorul Aron Țudic s-a mai bucurat de libertate doar până la 2 octombrie 1950, când, în baza mandatului nr. 1405, emis de Tribunalul militar București, a fost arestat pentru “...crime contra umanității și păcii”, cu următoarea “descriere pe scurt a faptelor”: “A participat la execuții cu caracter politic și rasial”, deci Țudic a fost declarat de atotputernica “justiție populară” CRIMINAL, fapt total neadevărat tocmai datorită pedepsei relativ mici primite, 10 ani, care ar fi trebuit executată de la 27 martie 1950 până la 23 martie 1960. Drept este că, tot pe acest site, am mai găsit o fișă matricolă penală pe numele lui Aron Țudic, în care faptele imputate fuseseră descrise cu totul altfel: “A maltratat evrei fiind președinte de Comunitate”. Spre norocul “criminalului” (dar și al multor altor nevinovați), marea adunare națională a aprobat, pe 24 septembrie 1955, Decretul 421, prin care toate pedepsele privative de libertate pentru acest gen de infracțiuni de până la 10 ani au fost grațiate în întregime.
Scurt curriculum vitae post-mortem
Potrivit fișei matricole penale, Aron Țudic s-a născut la data de 4 mai 1899, în orașul Roman, fostul județ Roman. Pe tatăl său îl chema Bercu (cojocar) și pe mamă Perla (lenjereasă). La data arestării, locuia la Bârlad, str. Belloescu, nr. 20, și își exercita profesiunea de medic uman, fiind absolvent al Facultății de medicină din Iași. Pe soția sa o chema Clara și aveau o singură fată, pe nume Alina, regăsită într-un registru matricol al liceului evreiesc din Bârlad. Averea deținută: “Una casă la Roman (moștenită dela defuncții părinți) și una casă la Bârlad”. Originea socială fusese fixată “din burtă” de către milițianul de la închisoarea Jilava, care scrisese “mic burghez”, chiar dacă părinții săi fuseseră simpli meșteșugari. Stagiul militar și-l satisfăcuse în anul 1921, trecând în rezervă cu gradul de căpitan. La rubrica “apartenența politică în trecut”, se scrisese “nu a avut nici un fel de activitate politică”, iar la cea din prezent, “apolitic”. L-o fi controlat vreun doctor sau nu l-o fi controlat, dar zelosul sergent major Rusu Nechita scrisese că “este apt pentru muncă”.
Dacă nu avem, din păcate, o poză de-a acestui om, măcar îi putem transcrie semnalmentele din fișă: “Talia: 178 cm.; fruntea: mică; nasul: drept; gura: mică; bărbia: ovală; fața: smeadă; ochii: căprui; părul: cărunt; sprâncenele: castanii; barba: și-o rade: urechea: ovală; semne particulare: o cicatrice deasupra nasului”. De pe 2 octombrie 1950 și până pe 16 august 1951, a fost deținut la Jilava, iar de la acea dată și până la eliberarea survenită la 6 octombrie 1955, a suferit rigorile temutei pușcării comuniste de la Aiud. Se făcuse mențiunea că “și-a stabilit domiciliul în Bîrlad, str. Belloescu, nr. 20”. Speculăm că, având în vedere antecedentele cu care fusese “miluit” de puterea comunistă românească, discreționară și opresivă până la crimă, este posibil ca doctorul Aron Țudic să nu fi putut migra cu familia în Israel, așa că și-a găsit odihna veșnică în cimitirul evreiesc din oraș. Zilele trecute, opinia nu ne-a fost confirmată de către d-l Mircea Rabinovici, evreu bârlădean în vârstă de 68 de ani, liderul în exercițiu al micii comunități locale, care ne-a declarat că nu apare în registrele decedaților ce se păstrează cu sfințenie la sediul acestei instituții.
“Blocul Palestina muncitoare invocă tot felul de motive”
În sânul comunităților evreiești din România, avusese loc o restratificare politică, existând mai multe orientări și doctrine referitoare la imigrarea în “Eretz Israel” sau, până la data de 14 mai 1948 (ziua declarării independenței Statului Israel), în Palestina. Scopul pentru care comuniștii români, în strânsă comuniune cu cei evrei, încercaseră distrugerea unității acestor minoritari prin înființarea falselor și mincinoaselor comitete democratice, nu fusese atins nici măcar la trei ani de la acea memorabilă intervenție dejistă din Templul Coral din București, de vreme ce apăruseră o sumă întreagă de curente contrare comuniștilor sau afiliaților acestora.
La 20 iunie 1948, proaspăt avansata secretară a CDE Bârlad, Zica Rosen, ce mai deținea și funcția de președintă a Secției “femenine”, se lamenta în stil clasic femeiesc de unele probleme create de o organizație care nu prea voia să se “alinieze” cu una-cu două la linia politică trasată de “partid”. Iată ce scrisese într-o adresă ce urma să ajungă tocmai, hăt, la CC al CDE, Resortul “Provincie” de la București: “În comitetul nostru s’a produs o situație care nu mai ia sfârșit. Reprezentanții Blocului Palestinei Muncitoare invocă tot felul de motive, împiedicând bunul mers”. Al cui bun mers a omis raportoarea să mai amintească sau, mai degrabă, delatoarea, ce continuase reclamația cu prezentarea situației de fapt din Bârlad: “Tot timpul au vociferat că vor Prezidiu, dela 23 Mai când a fost tov. Negrin, care ne’a trasat linia și până azi, nu am format acest prezidiu. Ei motivează că nu se pot înțelege între ei. în aceste condiții, nu se poate lucra, de aceea vă rog insistent să ne comunicați de urgență principiile pe care se bazează un prezidiu”. Deci nici măcar tovarășa Zica Rosen nu știa să “traducă” complicatul cuvânt, așa că solicitase ajutorul prețios al (ne)onorabililor de la București.
Totuși, ceva-ceva pricepuse din cererile încăpățânate ale membrilor acestui bloc, de vreme ce mai semnalase “Centrului” că “...ei vor paritate, ceea ce nu e de dorit, CÂCI ELEMENTELE CU CARE COLABORÂM SUNT OBSTRUCȚIONISTE (subl.ns.)”. De fapt, tinerii din BPM voiau excluderea unora de-ai lor care îi trădaseră sărind cu arme și bagaje în barca CDE-istă: “Ei nu admit să facă parte din comitetul nostru un element CARE A FOST PE LINIA JUSTÂ (iată că se găsise și pentru trădare un sinonim convenabil!, subl. și n.a.), spunând că e prea atașat de CDE”.
Formularea anapoda vizavi de comiterea unui fapt de război grav, pe care urmează a o cita din acest document, poate provoca cel mult zâmbete decât vreo porție de plâns, deoarece tovarășa Zica a dat-o rău cu oiștea-n gard: “Pe ziua de 14 Iunie 1948, în sala Ateneului Popular «Dr. Weinfeld», a avut loc prelucrarea masacrelor dela Iași ÎNTR’O ATMOSFERÂ DE ENTUZIASM ȘI MULȚUMIRE (sic!, subl. și n.a.)”. În stilul aproape primitiv al epocii și copiind întocmai salutul Gărzii de Fier, “Trăiască Legiunea și Căpitanul”, dar într-o formulă actualizată, Zica Rosen scrisese la coada documentului: “Trăiască Republica Populară Română”. (Va urma)
Pentru buna înțelegere a textului care urmează, trebuie spus că Ion Antonescu (spre deosebire de alți conducători de state din Europa) a permis evreilor să se organizeze și așa a luat naștere, în anul 1941, Centrala Evreilor din România (CER sau CEVROM) căreia i se subordonau noile Oficii județene pentru evrei, imediat după declanșarea Războiului Sfânt de Eliberare a Basarabiei și Bucovinei de Nord. Culmea permisivității a fost aprobarea unui organ de presă, și anume “Realitatea evreiască”. Nu cunoaștem împrejurările prin care medicul bârlădean Aron Țudic a ajuns în fruntea acestei organizații locale, dar am aflat din documentele vremii despre acțiunile sale.
După intrarea trupelor sovietice în Bârlad, pe 24 august 1944, în mod firesc, activitatea Oficiului județean pentru evrei Tutova a fost suspendată, Țudic renunțând la vreo ambiție politică și dedicându-se muncii nobile de medic uman cu mai mult temei și dăruire. Dar iacătă că, tocmai în anul 1947, la 20 mai, l-am regăsit într-un “Memoriu către toate partidele și organizațiunile democrate din orașul Bârlad”, trimis de Comitetul democratic evreiesc local. Contextul în care apărea numele acestui om în acel memoriu - personaj asupra căruia ne punem întrebarea dacă a fost “înger sau demon” pentru comunitatea evreiască bârlădeană - fusese unul de dezaprobare și de contestare vehementă a muncii sale, care atunci, în anii grei ai antisemitismului manifest și pragmatic, s-a dovedit salvatoare pentru mulți, dar, reinterpretată și re-evaluată fals și părtinitor de niște indivizi pretins-democrați, alunecase aproape spre ațâțare la linșaj din partea evreimii locale și nu numai.
Un om de valoare pus la stâlpul infamieiDupă intrarea trupelor sovietice în Bârlad, pe 24 august 1944, în mod firesc, activitatea Oficiului județean pentru evrei Tutova a fost suspendată, Țudic renunțând la vreo ambiție politică și dedicându-se muncii nobile de medic uman cu mai mult temei și dăruire. Dar iacătă că, tocmai în anul 1947, la 20 mai, l-am regăsit într-un “Memoriu către toate partidele și organizațiunile democrate din orașul Bârlad”, trimis de Comitetul democratic evreiesc local. Contextul în care apărea numele acestui om în acel memoriu - personaj asupra căruia ne punem întrebarea dacă a fost “înger sau demon” pentru comunitatea evreiască bârlădeană - fusese unul de dezaprobare și de contestare vehementă a muncii sale, care atunci, în anii grei ai antisemitismului manifest și pragmatic, s-a dovedit salvatoare pentru mulți, dar, reinterpretată și re-evaluată fals și părtinitor de niște indivizi pretins-democrați, alunecase aproape spre ațâțare la linșaj din partea evreimii locale și nu numai.
Iată începutul lamentabilului document pretins justițiar: “Comitetul Democratic Evreesc, în ședința din 19 Mai a.c., luând cunoștință de numirea D-lui Dr. A. Țudic în calitatea de responsabil al secției de asistență socială la CARS (Comitetul de Ajutorare a Regiunilor bântuite de Secetă, înființat spre sfârșitul anului 1946, n.a.), după ce mai înainte fusese desemnat ca responsabil al Asistenței la Apărarea Patriotică, în urma dezbaterilor care au avut loc, a hotărât următoarele: ca organism de coordonare și de luptă pentru democratizarea vieții politice și sociale evreiești, CDE nu poate rămâne indiferent atunci când elemente cu un trecut bine cunoscut din vremea anilor de prigoană, caută să se infiltreze în una sau în alta din organizațiile democrate de astăzi, ca sub masca unei totale aderări, el să nu facă altceva decât să încerce a-și spăla păcatele trecutului nu prea îndepărtat”. Iată care fusese, punctual și în cuvinte bine meșteșugite, care scot în evidență sorgintea intelectuală a autorilor, rechizitoriul “revoluționarilor democrați” din CDE Bârlad, transformați în instigatori la asasinat politic, lucru obișnuit, de altfel, în acele timpuri extrem de sălbatice și vindicative: “În speță, doctorul Țudic are antecedente cunoscute de întreaga opinie publică și prezența sa în fruntea unor instituții de importanța CARS-ului sau a Apărării Patriotice, constituie o adevărată sfidare aruncată mulțimii care nu a uitat că: 1) Doctorul Țudic A FOST COLABORAȚIONIST AL VECHIULUI REGIM DE DUREROASÂ AMINTIRE A ANTONEȘTILOR (subl.ns.). 2) A fost un jecmănitor și asupritor al populației evreești, mai ales a masselor largi a oamenilor nevoiași pe care i-a ținut ani la rândul prin detașamente, sau pe unii i-a deportat și mai departe”.
Toate acestea nu erau decât insinuări perfide și nedrepte aruncate pe capul fostului șef, omițându-se în mod profund tendențios marile realizări obținute de Țudic în favoarea coreligionarilor săraci în special, cărora le acordase întregul său sprijin în depășirea greutăților vieții sub Antonescu și regimul său antisemit. Singurii cu care nu s-a împăcat doctorul Țudic au fost acei evrei bogați sau cu o stare materială peste medie, care nu voiau nicidecum să-și ajute semenii aflați în suferință prin plata unor taxe și impozite de într-ajutorare reciprocă. Nu s-a mai împăcat, de asemenea, nici cu cei care dezertau sau nu se prezentau la locurile de muncă stabilite, știind că foarte greu îi va veni să-i scape de pedeapsa deportărilor în Transnistria. Totuși, așa cum am dovedit în această scriere ne-romanțată, mulți au fost salvați de la exod, cel mai sigur, prin acordarea de mite substanțiale unor responsabili cu munca obligatorie, inclusiv dintre militari. Cu sumele de bani date cu titlu de peșcheșuri, mai puteau primi ceva ajutoare cei năpăstuiți, dar, după cum se va vedea prin parcurgerea mai departe a documentului, nimic nu a contat în fața înrăiților comuniști evrei.
Iată și surprinzătorul conținut al punctului 3, cu nimic susținut de probe scrise: “3) A fost un odios AGENT AL GESTAPO-ULUI (subl.ns.); își făcea pe atunci un punct de onoare din a denunța pe EVREII BÂNUIȚI DE COMUNISM (nici într-un document din miile cercetate nu am găsit că la Bârlad ar fi existat comuniști evrei, subl. și n.a.) și cu orice prilej avea numai epitete tari pentru bolșevici (cazul fraților Ițicovici, Iosef Rabinovici și alții)”.
Despre recalcitrantul și procesomanul Iosef Rabinovici nimic nu amintește de o oarecare apartenență a acestuia la partidul comunist, ci, cel mult, la o anumită sectă a nihiliștilor, adică a celor care respingeau totul, inclusiv inițiativele lăudabile.
Instigatoarea campanie anti-Țudic continua și la celelalte puncte: “4) Nu cu mult înaintea lui 23
August 1944, când se prevestea victoria asupra fascismului și venirea Armatei Roșii, el încă mai continua defăimarea acesteia și a regimului din Uniunea Sovietică. 5) Este cunoscut tuturor șantajul odios ce a încercat asupra evreilor cu oarecare stare materială, fluturând perspectiva unei deportări în Transnistria, pentru ca astfel să stoarcă dela dânșii multe milioane (până la urmă, se pare că burghezii evrei proaspăt convertiți întru comunism i-au semnat sentința, deoarece se știe că ei reprezentaseră principala țintă pentru strângerea unor sume ce au servit, ulterior, susținerii cantinelor populare, acordării ajutoarelor în bani, hrană și echipamente evreilor săraci din detașamentele exterioare de muncă, n.a.). 6) În legătură cu munca obligatorie, sunt iarăși cunoscute toate afacerile ce au avut loc atunci la fosta Centrală, unde toți cei ce erau socotiți indezirabili, toți cei ce nu puteau plăti sumele ce se cereau atunci, erau ținuți numai în detașamente exterioare, iar toți cei ce intrau în grațiile «Președintelui» (fiind între ghilimele, acest cuvânt fusese socotit a fi peiorativ și nu înțelegem de ce întrucât chiar această importantă și ingrată funcție a avut-o Țudic, prin învestirea sa de către Comunitatea evreilor din Bârlad, lucru de care comuniștii evrei “uitaseră”, n.a.), erau fie scutiți, fie aranjați la munci ușoare locale (se știe că la aceste munci ușoare îi “aranja” doar pe evreii bătrâni, care nu ar fi putut face față unui detașamente exterior, n.a.). Nu mai vorbim de modul barbar în care erau tratați cei ce stăruiau să fie ajutați și care ERAU TAXAȚI DE PREȘEDINTE DREPT COMUNIȘTI (subl.ns.)”.
Cum au devenit evreii bârlădeni comuniști peste noapte
Revenind la intervale extrem de mici în această reclamație, tindem să credem că răzbunarea alcătuitorilor acestui text poate fi explicată tocmai prin lipsa de apetit și de aplecare a lui Țudic asupra acestei periculoase doctrine, foarte asemănătoare nazismului. În context, nu trebuie uitat Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat de Germania hitleristă și Uniunea Sovietică bolșevică la 23 august 1939, care statuase prietenia și colaborarea dintre aceste două curente pretins diferite, dar care practicau aceeași politică a suprimării adevăraților sau închipuiților adversari politici.
Următorul punct al actului de acuzare: “7) Instituția «ostatecilor» a fost de asemenea una din paginile cele mai dezgustătoare ale activității «Centralei», deci și a președintelui care a știut și aci să facă sursă rentabilă de venituri”. Acest punct,
fiind atât de lapidar prezentat, ne face să nu credem nici măcar o virgulă din scurta sa întindere.
Dar iată-le și celelalte: “8) Autorizațiile de călătorie pe CFR, carnetele de scutire a MO (muncă obligatorie, n.n.) au fost de asemenea motive de șicanare a celor mulți și prilej de bănoase afaceri pentru D-sa și acoliții D-sale. Căci, în vreme când majoritatea celor cu greutăți familiare zăceau prin detașamentele exterioare, unii care nu erau îndreptățiți, după legile de atunci, să fie scutiți de muncă obligatorie ca fiind necesari vieții economice erau speculați sângeros pentru a le da carnetele de scutire, în unele cazuri aceste carnete fiind chiar ale altora decât cei pe al căror nume fuseseră aprobate, după bunul plac și interesul «președintelui»”.
Ca o părere personală, tindem să credem că această adevărată conspirație îndreptată împotriva doctorului Țudic fusese pusă la cale tocmai de evreii bogați, care nu-l putuseră uita și ierta pentru tabelele cu numele lor trimise la București, ce purtaseră stigmatul de “rău-platnici ai contribuțiilor bănești la fondurile Centralei, Oficiului și Comunității”, bani care erau ulterior folosiți în scopuri umanitare, de într-ajutorare a propriilor coreligionari pauperi, după cum am amintit de atâtea ori.
Punctul 8 continua cu și mare fervoare acuzatoare: “În general, prin manoperile meschine la cari s-a pretat în timpul cât a fost «președintele» de tristă memorie al nefastei Centrale, ORGAN DE TERORIZARE FASCISTÂ (subl.ns.), doctorul Țudic a fost unul dintre cei mai veroși beneficiari ai trecutului regim al trenurilor-fantomă, al masacrelor și deportărilor. Iată de ce prezența sa, nu numai în cadrul vieții politice, ci mai ales la conducerea unor instituții democratice, constituie o sfidare nemaipomenită pentru massele largi populare, pentru populația evreească”.
Cu certitudine, ordinul “înfierării” lui Aron Țudic venise de la noua conducere comunistă a Centralei CDE de la București, care trimisese vreo circulară în țară prin care îi informa pe coreligionarii întru politică agresivă de extremă stânga despre pedepsirea foștilor conducători ai CEVROM, inclusiv a secretarului general.
Iată ce se scrisese mai departe în fițuică: “Și în vreme ce colegul D-sale de tristă amintire Dr. Ghingold ispășește o pedeapsă bine meritată PRIN ANII GREI DE ÎNTEMNIȚARE CE I-A DAT JUSTIȚIA POPORULUI (subl.ns.), Dr. Țudic, setos de a fi mereu în viața publică, cocoțându-se cu orice preț la posturi de răspundere, vrea să-și creeze o alură de «democrat» prin metode și procedee ce nu concordă deloc cu principiile democratice”.
Stilul incendiar care va caracteriza și va otrăvi opinia publică din acei ani în celebrele procese publice de pedepsire a unor așa-ziși criminali de război, își pusese grav amprenta și în discursul folosit de semnatarii textului trimis “forțelor democratice” din Bârlad, ce erau, în credința lor șchioapă, singurele depozitare ale adevărului, dar numai al adevărului convenabil lor: “De aceea, Comitetul Democratic Evreesc, CA REPREZENTANT AL TUTUROR ELEMENTELOR EVREEȘTI DEMOCRATE (ce arogare impertinentă și exclusivistă!, n.a.), consideră că prezența Dr. Țudic la posturi de răspundere în organizații democratice este o sfidare a masselor largi, dar prezintă și primejdia slăbirii încrederii acestor masse în organizațiile și instituțiile democrate”.
La refecul evreiesc a intrat și fostul primar al Bârladului
Mergând mai departe pe linia defăimărilor vizavi de Țudic, un oarecare (ce nu s-a semnat pe ciornă, dar pe care îl bănuim a fi din conducerea CDE, de vreme ce la dosarul acestei organizații am găsit hârtia), scrisese un articol numit “Oportuniștii”, pe care l-a publicat în ziarul “Păreri tutovene”. Iată ce însăilase scribul: “Ziarul «Păreri», ca exponent al regimului democratic actual, începând opera de demascare a profitorilor trecutului regim, deschide lungul șir al infamanților, prin doi reprezentanți «rasiști»: Iancu Mihăilescu și doctorul Aron Țudic (...). Acești fasciști cu numele de Iancu Mihăilescu, fostul primar al orașului și Aron Țudic, fost președinte al Centralei Evreilor din Bârlad, au fost invitați la Poliție să dea diferite relații cu privire la viața lor de azi”.
Acuzațiile aduse în acest material publicistic pentru uzul naivilor și gospodinelor de pe ulița evreiască (poate fondate, poate nu) erau foarte grave și continuau astfel: “Oare așa de curând a uitat Dr. Țudic afacerile ce le-a făcut cu primarul Mihăilescu cu prefectul Zănescu, cu Polițaiul Neamțu, cu fostul polițist Baldovin și cu Hagiu, Iacob și alții din poliție ale căror nume vor fi date în vileag în curând?” Anonimul ajunsese la amenințări directe ce ar fi atentat chiar la viața celor doi acuzați: “Cetățeni cinstiți ai Bârladului! Fac un apel călduros către voi, ca toți aceia care ați suferit depe urma acestor escroci și jecmănitori ai banului public, acestor slugi ale hitlerismului, să-i luați de guler, să le dați câte un picior în spate și să-i goniți dintre noi. EI NU AU DREPTUL SÂ STEA ÎNTRE NOI (subl.ns.)”.
Dar, în opinia vindicativului autor de îndemnuri la moarte, cea mai mare crimă a celor doi nu fusese furtul banului public, cât cele ce reies din câteva cuvinte care urmează: “Oamenii aceștia, Mihăilescu și Țudic, au condus orașul, au îndemnat lumea SÂ LUPTE ÎMPOTRIVA SOVIETICILOR (subl. în orig.), deci nu au ce căuta între muncitori și comercianți”. Ultimele asmuțiri, echivalente, de fapt, cu alte represalii împotriva celor doi înfierați, fuseseră extrem de mobilizatoare pentru o anumită parte a evreimii bârlădene: “Deci, muncitori, fiți cinstiți și hotărâți! La ceasurile actuale nu ne trebuie lepre! Afară cu mihăileștii și țudicii dintre oamenii cinstiți! Afară cu toate cozile de topor hitleriste! Afară cu toți afaceriștii și spoliatorii poporului!”. Credem că oamenii cinstiți ai acelor timpuri ticăloase (atâți câți mai rămăseseră), citind aceste “frumoase” îndemnuri la asasinat în plină stradă, se vor fi gândit la ADEVÂRAȚII afaceriști și spoliatori ai poporului, speculanții din propria ogradă, bine încondeiați într-un proces verbal anterior, dar păstrat la secret vreme de câteva decenii.
O mică parte a activității doctorului Țudic
Ca să vedem cât de reacționar și lipsit de interes civic și umanitar fusese doctorul Țudic față de soarta coreligionarilor aflați în dificultate, am considerat a fi necesară reluarea unui scurt pasaj din capitolul anterior, cel în care deplângea demisia colaboratorului său de bază, Copel Goldenstein: “ÎN ACEST ORAȘ, NUMAI DOI EVREI CUNOSC GREUTÂȚILE PRIN CARE A TRECUT ȘI TRECE INSTITUȚIA NOASTRÂ. ACEȘTIA SUNT: SUBSEMNATUL ȘI DUMITALE (subl.ns.). Chiar dacă ai demisionat din Oficiu, am promisiunea că ne vei da tot concursul în toate acțiunile noastre”. Cu toate eforturile noastre de cercetare arhivistică, nu am putut afla ce s-a întâmplat, până la urmă, cu acest om, ce ajunsese să fie supus la atât de multe și inimaginabile presiuni din partea propriilor concetățeni evrei, proveniți ori din partea marii finanțe sau comerțului bârlădean, ori din partea intelectualilor ce fuseseră obligați să facă pe ostaticii în cazul fugii sau neprezentării evreilor mobilizați la muncă de folos obștesc, cu toate că legea timpului putea fi singura răspunzătoare a tuturor situațiilor penibile din trecut.
În schimb, pe site-ul www.crimelecomunismului.ro, am descoperit cu stupoare urmările nefaste ale incendiarului articol, publicat fără semnătură în paginile ziarului bârlădean “Păreri tutovene”. Din data de 20 mai 1947, când a fost “înfierat” de tovarășii “democrați” din CDE, doctorul Aron Țudic s-a mai bucurat de libertate doar până la 2 octombrie 1950, când, în baza mandatului nr. 1405, emis de Tribunalul militar București, a fost arestat pentru “...crime contra umanității și păcii”, cu următoarea “descriere pe scurt a faptelor”: “A participat la execuții cu caracter politic și rasial”, deci Țudic a fost declarat de atotputernica “justiție populară” CRIMINAL, fapt total neadevărat tocmai datorită pedepsei relativ mici primite, 10 ani, care ar fi trebuit executată de la 27 martie 1950 până la 23 martie 1960. Drept este că, tot pe acest site, am mai găsit o fișă matricolă penală pe numele lui Aron Țudic, în care faptele imputate fuseseră descrise cu totul altfel: “A maltratat evrei fiind președinte de Comunitate”. Spre norocul “criminalului” (dar și al multor altor nevinovați), marea adunare națională a aprobat, pe 24 septembrie 1955, Decretul 421, prin care toate pedepsele privative de libertate pentru acest gen de infracțiuni de până la 10 ani au fost grațiate în întregime.
Scurt curriculum vitae post-mortem
Potrivit fișei matricole penale, Aron Țudic s-a născut la data de 4 mai 1899, în orașul Roman, fostul județ Roman. Pe tatăl său îl chema Bercu (cojocar) și pe mamă Perla (lenjereasă). La data arestării, locuia la Bârlad, str. Belloescu, nr. 20, și își exercita profesiunea de medic uman, fiind absolvent al Facultății de medicină din Iași. Pe soția sa o chema Clara și aveau o singură fată, pe nume Alina, regăsită într-un registru matricol al liceului evreiesc din Bârlad. Averea deținută: “Una casă la Roman (moștenită dela defuncții părinți) și una casă la Bârlad”. Originea socială fusese fixată “din burtă” de către milițianul de la închisoarea Jilava, care scrisese “mic burghez”, chiar dacă părinții săi fuseseră simpli meșteșugari. Stagiul militar și-l satisfăcuse în anul 1921, trecând în rezervă cu gradul de căpitan. La rubrica “apartenența politică în trecut”, se scrisese “nu a avut nici un fel de activitate politică”, iar la cea din prezent, “apolitic”. L-o fi controlat vreun doctor sau nu l-o fi controlat, dar zelosul sergent major Rusu Nechita scrisese că “este apt pentru muncă”.
Dacă nu avem, din păcate, o poză de-a acestui om, măcar îi putem transcrie semnalmentele din fișă: “Talia: 178 cm.; fruntea: mică; nasul: drept; gura: mică; bărbia: ovală; fața: smeadă; ochii: căprui; părul: cărunt; sprâncenele: castanii; barba: și-o rade: urechea: ovală; semne particulare: o cicatrice deasupra nasului”. De pe 2 octombrie 1950 și până pe 16 august 1951, a fost deținut la Jilava, iar de la acea dată și până la eliberarea survenită la 6 octombrie 1955, a suferit rigorile temutei pușcării comuniste de la Aiud. Se făcuse mențiunea că “și-a stabilit domiciliul în Bîrlad, str. Belloescu, nr. 20”. Speculăm că, având în vedere antecedentele cu care fusese “miluit” de puterea comunistă românească, discreționară și opresivă până la crimă, este posibil ca doctorul Aron Țudic să nu fi putut migra cu familia în Israel, așa că și-a găsit odihna veșnică în cimitirul evreiesc din oraș. Zilele trecute, opinia nu ne-a fost confirmată de către d-l Mircea Rabinovici, evreu bârlădean în vârstă de 68 de ani, liderul în exercițiu al micii comunități locale, care ne-a declarat că nu apare în registrele decedaților ce se păstrează cu sfințenie la sediul acestei instituții.
“Blocul Palestina muncitoare invocă tot felul de motive”
În sânul comunităților evreiești din România, avusese loc o restratificare politică, existând mai multe orientări și doctrine referitoare la imigrarea în “Eretz Israel” sau, până la data de 14 mai 1948 (ziua declarării independenței Statului Israel), în Palestina. Scopul pentru care comuniștii români, în strânsă comuniune cu cei evrei, încercaseră distrugerea unității acestor minoritari prin înființarea falselor și mincinoaselor comitete democratice, nu fusese atins nici măcar la trei ani de la acea memorabilă intervenție dejistă din Templul Coral din București, de vreme ce apăruseră o sumă întreagă de curente contrare comuniștilor sau afiliaților acestora.
La 20 iunie 1948, proaspăt avansata secretară a CDE Bârlad, Zica Rosen, ce mai deținea și funcția de președintă a Secției “femenine”, se lamenta în stil clasic femeiesc de unele probleme create de o organizație care nu prea voia să se “alinieze” cu una-cu două la linia politică trasată de “partid”. Iată ce scrisese într-o adresă ce urma să ajungă tocmai, hăt, la CC al CDE, Resortul “Provincie” de la București: “În comitetul nostru s’a produs o situație care nu mai ia sfârșit. Reprezentanții Blocului Palestinei Muncitoare invocă tot felul de motive, împiedicând bunul mers”. Al cui bun mers a omis raportoarea să mai amintească sau, mai degrabă, delatoarea, ce continuase reclamația cu prezentarea situației de fapt din Bârlad: “Tot timpul au vociferat că vor Prezidiu, dela 23 Mai când a fost tov. Negrin, care ne’a trasat linia și până azi, nu am format acest prezidiu. Ei motivează că nu se pot înțelege între ei. în aceste condiții, nu se poate lucra, de aceea vă rog insistent să ne comunicați de urgență principiile pe care se bazează un prezidiu”. Deci nici măcar tovarășa Zica Rosen nu știa să “traducă” complicatul cuvânt, așa că solicitase ajutorul prețios al (ne)onorabililor de la București.
Totuși, ceva-ceva pricepuse din cererile încăpățânate ale membrilor acestui bloc, de vreme ce mai semnalase “Centrului” că “...ei vor paritate, ceea ce nu e de dorit, CÂCI ELEMENTELE CU CARE COLABORÂM SUNT OBSTRUCȚIONISTE (subl.ns.)”. De fapt, tinerii din BPM voiau excluderea unora de-ai lor care îi trădaseră sărind cu arme și bagaje în barca CDE-istă: “Ei nu admit să facă parte din comitetul nostru un element CARE A FOST PE LINIA JUSTÂ (iată că se găsise și pentru trădare un sinonim convenabil!, subl. și n.a.), spunând că e prea atașat de CDE”.
Formularea anapoda vizavi de comiterea unui fapt de război grav, pe care urmează a o cita din acest document, poate provoca cel mult zâmbete decât vreo porție de plâns, deoarece tovarășa Zica a dat-o rău cu oiștea-n gard: “Pe ziua de 14 Iunie 1948, în sala Ateneului Popular «Dr. Weinfeld», a avut loc prelucrarea masacrelor dela Iași ÎNTR’O ATMOSFERÂ DE ENTUZIASM ȘI MULȚUMIRE (sic!, subl. și n.a.)”. În stilul aproape primitiv al epocii și copiind întocmai salutul Gărzii de Fier, “Trăiască Legiunea și Căpitanul”, dar într-o formulă actualizată, Zica Rosen scrisese la coada documentului: “Trăiască Republica Populară Română”. (Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu