Barlad Online
Doi dintre cei cinci atleti care, zilele trecute, au reprezentat Clubul Sportiv Scolar (CSS) Bârlad la Campionatul National de Salã pentru Juniori III, de la Bacãu, s-au întors acasã cu medalii. Este vorba despre Alexandru Pavel, care a concurat la probele de 300 si 800 de metri si a devenit vicecampion national la proba de 300 de metri, si Florin Ioan, care a alergat la probele de 1.500 si 3.000 metri, si a obtinut medalie de bronz la 3.000 de metri. Din pãcate, ceilalti trei sportivi bârlãdeni, respectiv Toni Gheorghiu, Alexandru Popa si Stefan Caloian, nu au urcat pe podium, dar s-au situat destul de bine în clasament. Competitia sportivã s-a desfãsurat în zilele de 24 si 25 martie, în Sala de Atletism Bacãu. „Medalia obtinutã la proba de 300 este o premierã pentru noi. Este prima la o distantã atât de scurtã si ne bucurãm cã am reusit sã o adãugãm în palmaresul Clubului, mai ales cã la aceastã probã au fost 59 de atleti din toatã tara. Suntem mul- tumiti de ambele rezultate, însã ne-ar fi plãcut sã obtinem mai multe medalii. Oricum, tinând cont de faptul cã, în total, au participat peste 350 de sportivi, adicã o concurentã foarte mare, cred cã douã medalii sunt un rezultat excelent“, ne-a spus prof. Daniel Halapciuc, antrenorul celor cinci atleti. Urmãtoarea competitie la care CSS Bârlad va participa este Campionatul National de Salã pentru Copii, de la Bucuresti, ce se va desfãsura între 30 – 31 martie. Atunci, antrenorul Halapciuc sperã ca Andreea Zaharia (Copii I) va obtine o medalie la proba de 800 de metri, iar Teodor Ursu (Copii II), o medalie la proba de 600 metri, si Beatrice Ciobanu (Copii I), care practicã atletismul de putin timp, se va clasa mãcar între primii zece la proba de 200 metri.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu