Barlad Online
Dacă femeile de naționalitate română își încropiseră, deja, o organizație proprie subordonată partidului comunist, organizație denumită UFDR (Uniunea femeilor democrate din România), de ce, la o adică, nu le-ar fi copiat și suratele evreice, că doar la acea vreme se purta “internaționalismul proletar”, chiar dacă, nu peste mult timp, se va dovedi extrem de păgubos pentru toată suflarea trăitoare în România, dar și în tot estul Europei rămas captiv sub cizma stalinistă rusească.
Așadar, evreicele din Bârlad s-au întrunit la 22 august 1947. Secretara aleasă sau numită, Zica Rosen, a semnat procesul verbal de constituire. Pentru a da o spoială de legitimitate, dar și de greutate acestui eveniment, venise chiar și o delegată de la CC, în persoana tovarășei N. Grüll. Deoarece, în luna noiembrie a anului 1947, urma ca grupul “Maniu-Mihalache” să fie condamnat la ani grei de temniță pentru ceea ce s-a numit “înscenarea de la Tămădău”, toți evreii din țară au fost “mobilizați” pentru a ieși în stradă și a cere pedepse exemplare pentru fruntașii țărăniști, femeile de această etnie nefăcând excepție, așa că și la Bârlad tov. Zica Rosen a ieșit cu acolitele pe străzi, scriind în procesul verbal următoarele: “La acțiunea AP (Apărarea Patriotică, n.a.) pentru condamnarea lui Maniu, am dat echipe pentru lămurire pe teren”. Pentru că fusese inaugurată și marea dragoste față de rușii cotropitori, Rosen consemnase că “Pentru prietenia Româno-Sovietică, am dus muncă de lămurire și popularizare”.
Știindu-se cu precizie, din surse mai mult decât sigure, ce avea să se întâmple tocmai în luna februarie 1948, gospodinele grupate în Secția “femenină” a CDE Bârlad hotărâseră încă din luna decembrie 1947 ca, pe 7 februarie 1948, “...să se organizeze un ceaiu, având ca scop (realizarea de) fonduri pentru plecarea delegatelor la conferința unificării dela București”. Credem că această unificare se referea la cu totul altceva și nicidecum la unificarea prin absorbție a întregii stângi politice de la 27 februarie 1948, atunci când PCR și-a schimbat “nobilul” nume în altul și mai mobilizator și nevinovat, și anume partidul muncitoresc român.
“Iauzi ia Mașinele ia”
Studiind și cercetând și arhiva partidului comunist român (în paralel cu cea a CDE Bârlad), am remarcat similitudini de exprimare dezolant de identice, precum cea din intertitlu, chiar dacă șefii evrei puteau emite oricând pretenția absolvirii unor remarcabile studii superioare, spre deosebire de “frații” autohtoni, care nu terminaseră (cu scremete!) mai mult de patru clase primare. Dar cum moda timpului impunea prostia altoită pe trunchiul unei ideologii (păguboase) importate din Răsăritul Europei, nu se putea face nicio derogare fără o anumită doză de risc.
La 1 noiembrie 1948, secretara Zica Rosen și responsabilul cultural M. Leibovici semnaseră un “Raport de activitate pe luna octombrie 1948” al acestei secțiuni, desigur. În esență, fusese vorba despre două “șezători culturale” în cadrul Ateneului cultural “Dr. Weinfeld”. După ce justificau nerespectarea programului săptămânal al acestei secții “...datorită sărbătorilor religioase evreești”, responsabilii evidențiaseră conferințele susținute în fața enoriașilor adunați în temple de către corifeii locali ai acestei organizații politice: “...dr. Schechter, Mișu Leibovici, Sulim Schvemer, tovarășul Președinte Goldstein, Stela Segall” și, în mod extrem de rapid ajunsă pe cea mai înaltă treaptă politică, “...Tovarășa Deputat Nina Dumbravă”.
Cu certitudine, această ambițioasă, dar complet ipocrită femeie, care mai ieri își renegase originile evreiești, ajunsese deputat în marea adunare națională (MAN) în urma “alegerilor” din 28 martie 1948. Deoarece prietenia cu sovieticii era mereu pe atunci capul de afiș al numeroaselor pierderi de timp numite “șezători culturale”, raportorii scriseseră următoarele: “Pe ziua de 24 Octombrie în cadrul prieteniei Româno-Sovietice s’a organizat un festival urmat de dans (...) cu următorul program: Cuvânt de deschidere secretara Zica Rosen, conferință Prietenia Româno-Sovietică tovarășul Simovici, recitări ÎNCHINATE URSS-ULUI (subl.ns.), orchestra tineretului CDE a executat un purpuriu (sic!, n.a.) de cântece Românești și
Sovietice. Un scheci Radiofonic și un tablou ce reprezenta muncitori din fabrică îmbrăcați în salopete cântând «Iauzi ia Mașinele ia» (subl.ns.)”.
Se pare că masivele eforturi întreprinse de comuniștii din CDE de unificare a tuturor organizațiilor politice evreiești, inclusiv a celor sioniste, dăduseră unele rezultate. Cu ocazia prezentării “Raportului de activitate pe luna Iulie a anului 1948”, s-a dat citire și numelor celor ce conduceau organizația. Iată cum fusese conceput procesul verbal de ședință: “Comitetul nostru, după o întrerupere a activității organizate, în care timp s’a dus munca de lămurire și s’a întreprins acțiunile mari, s’au reorganizat Comitetul: Biroul Politic format din B.P.M. (blocul partidelor muncitorești, n.a.): Partidul Ichud: David Klein; L.A.P.Z.: Aron Früchligh Mișmar: Mișu Zaidman; P.M.R. (partidul muncitoresc român, n.a.): Osias Naftuli, Mișu Leibovici, Dr. Naftalis; Secretara politică din partea P.M.R.: Zica Rosen; Președinte: Dr. Naftalis. Resortul cultural: responsabil. Mișu
Leibovici (PMR); Ana Orenștein (Mișmar), Coca Grünberg (Ichud), L. Moscovici (L.A.P.Z.); Resortul financiar: responsabil: Izu
Goldenberg (PMR), Iancu Mayer (Mișmar), A. Bruner (Ichud), Weiss Zaharia (LAPZ). Resortul organizatoric: responsabil: Iancu Cremer (PMR), Marcu Zissu (Mișmar), Leon Rozner (Ichud), I.
Zilberman (LAPZ), Marcu Schwartz (PMR)”.
Prin citirea acestei liste se poate lesne observa că vioara I, atât în conducerea biroului politic, cât și în resorturile subordonate, aparținea comuniștilor din proaspătul remaiat, re-fardat și re-machiat
“partid muncitoresc român”. Totuși, pentru a asigura o spoială de democrație, posturile de membri simpli fuseseră atribuite celorlalte trei organizații politice de stânga, care, teoretic, nu erau afiliate comuniștilor.
Adevărate bătălii între CDE și OSE
Sintagma de “cal troian înfiltrat în evreimea română” atribuită CDE își avea o perfectă justificare datorită eforturilor uriașe pe care această organizație le-a făcut în scopul perfid al fragmentării mișcării sioniste prin diferite mijloace oculte și obscure, uneori chiar violente. Dacă mai trebuie reamintit sprijinul necondiționat și total dat de către comuniștii români, atunci o vom face fără teama vreunei greșeli de interpretare. O contribuție însemnată la stârnirea zâzaniei intra-evreiești a avut-o și presa vremii, îndeosebi ziarul extremist “Unirea”, susținut cu fervoare de “big brother”-ul “Scânteia”.
Ca într-un soi de conspirație, ordinele “de sus” veneau la județe pe filiera ziarului “Unirea” la care fuseseră obligați să se aboneze TOȚI evreii înregimentați în CDE sau în organizațiile controlate de acesta. De altfel, ca un fel de sarcină de partid, se hotărâse înființarea unor cercuri de susținere a acestui oficios, editat la comanda și cu sprijinul financiar al Centralei evreiești bucureștene. În “Raportul de activitate pe luna iulie 1948”, am găsit un crâmpei din lupta surdă, dură și nemiloasă dusă de către CDE Bârlad împotriva OSE, acronim ce va fi însemnat, probabil, “organizațiile sioniste evreiești” de dreapta. Activiștii comitetului se bazaseră și pe sprijinul total primit din partea conducerii Comunității, care, iată, nu mai era ceea ce fusese altădată, adică mamă și tată pentru toți evreii bârlădeni, ci numai pentru cei care se îndrăgostiseră de ciocanul și secera comuniștilor.
Citind acest “raport” plin de agramatisme și expresii fără noimă sau conținut logic, iată ce am găsit “la temă”: “C.D.E, în colaborare cu Comunitate, a dus o acțiune de demascare a conducătorilor locali ai O.S.E.ului (subl.ns.), aceasta datorită atitudinei ostile față de aceste două organizații democrate (subl.ns.). Sesizați de faptul că D-na Dr. Finchelștein care era Președinta O.S.E.-ului era și gestionara și magazionera la fel și Dr. Finchelștein ce conducea Dispensarul. Acest lucru îl dovedeau prin atitudinea față de delegații CDR-ului și a Comunității în O.S.E. cu care nu se colabora”. Chiar dacă nu se înțelege mare lucru din amalgamul semantic al textului de mai sus, esența scoate în evidență ura care altădată rar putea fi întâlnită în relațiile intra-evreiești bârlădene. Motivul scandalului ținea de ademenirea coreligionarilor la masa îmbelșugată pe care cei de la OSE o ofereau săracilor și copiilor. Iată continuarea: “În urma unei cereri adresată de către Tov. Dr. Finchelștein la serviciul sanitar al județului Tutova pentru acordarea unei cantități de alimente pentru cantina O.S.E.ului (subl.ns.), serviciul sanitar a întreprins o anchetă socială”. Până aici, nimic rău, dacă mergem pe firul logicii, însă la nivelul anului 1948, singura logică ce funcționa (în viziunea extrem de periculoasă și vindicativă a comuniștilor) era aceea a subordonării totale în interes propriu a oricărei activități politice ce contravenea “principiilor democratice marxist-stalinist-leniniste” (dacă se putea), iar dacă nu, suprimarea morală, apoi fizică a celor cu altă opinie.
Din motive care ne scapă și pe care nu le-am găsit scrise în procesul verbal din care cităm, dar pe care le bănuim a fi de natură ideologică, ancheta luase o turnură dramatică: “În timpul anchetei Comisia a fost insultată iar Președintele Comunității a fost dat afară din magazie de către D-na Dr. Finchelștein”. Trebuie spus că această comisie fusese formată exclusiv din elemente aparținând organizațiilor subordonate partidului comunist, așa că supărarea celor din OSE poate fi pe deplin justificată, știindu-se agresivitatea bolșevicilor, învățată în celebrele și de foarte tristă amintire “școli de cadre”: “Comisia a fost compusă din Președintele Ocrotirii Mamei și Copilului, Dr. Alex(andru) Plaxim, o delegată a UFDR-ului (uniunea femeilor democrate din România, organizație subordonată total partidului comunist, n.a.) și Președintele Comunității (evreilor din Bârlad, organizație supusă CDE-ului, n.a.)”.
Conformându-se spiritului răzbunător bolșevic, reprezentantul Serviciului Sanitar al județului Tutova, dr. Plaxim, a trecut la represalii, neținând cont măcar de necesitățile medicale ale propriilor coreligionari: “Față de această atitudine, serviciul sanitar a sigilat magazia și Dispensarul O.S.E.-ului care funcționa fără autorizație într’un local impropriu”.
Datorită presiunilor la care fusese supusă de către cei din CDE, doctorița Finchelștein a apelat la un gest de onoare: “În urma demisiei depusă la București de D-na Dr. Finchelștein (subl.ns.), a venit un delegat din partea O.S.E.ului, anume Lüger care pretindea că e tovarăș (adică bolșevic, subl. și n.a.)”, care, desigur, nu a fost pe placul comuniștilor din CDE, care ar fi așteptat din partea acestuia manifestări de obediență și umilință: “Acest delegat a avut o atitudine de a susține poziția și punctul de vedere a D-nei Dr. Finchelștein, cu toate că, față de situația locală prezentată de noi (plină de minciuni și falsuri, bănuim, subl. și n.a.), ar fi trebuit să fie obiectiv”.
Acesta a fost doar unul dintre cazurile ilustrative ale setei de putere absolută și discreționară la care se dedaseră comuniștii locului, încurajați frenetic și necondiționat de “greii” de la “centru”.
CDE și “alegerile” din 28 martie 1948
Chiar dacă “alegerile” din 28 martie 1948 au fost o monumentală farsă, regizată de comuniști până în cele mai mici detalii, ele fuseseră necesare pentru ca aceștia să se debaraseze definitiv de “elementele reacționare” ce mai rămăseseră din parlamentul “ales” pe 19 noiembrie 1946, elemente care, de altfel, puseseră serios umărul la propășirea celor ce-și lipiseră pe steagul roșu celebrele și de tristă amintire și faimă unelte reprezentative ale “democrației populare”: vânjosul ciocan muncitoresc și pleoștita seceră țărănească. Tradițional, de-acum, CDE-urile din întreaga țară au tras din răsputeri spuza pe turta comuniștilor, care-și botezaseră odioasa grupare politică în PMR (partidul muncitoresc român), după unificarea prin absorbție cu Partidul Social Democrat.
Primul document arhivistic descoperit în arhive este circulara nr. 4/1 martie 1948, trimisă de secretariatul general al Comitetului central de la București și semnată de prof. P. Iscovici și M. Goldhamer. Cu cine urma să voteze evreimea română reieșea chiar din prima frază a documentului: “În vederea alegerilor pentru Adunarea Constituantă, care vor avea loc la 28 Martie 1948, Comitetul Democratic Evreesc și secțiunile sale (filialele sale județene, n.a.) au datoria de a mobiliza populația evreească pentru reușita în alegeri a listelor depuse de Frontul Democrației Populare”. Foarte grijulii, cei de la București nu uitaseră să le reamintească subordonaților din teritoriu următoarele: “Este inutil să insistăm asupra importanței pe care aceste alegeri le au pentru întărirea lagărului democratic în lupta împotriva ațâțătorilor la război, pentru desăvârșirea operei de reconstrucție a țării și de întărire a Republicii Populare Române”.
După cum se știe, populația evreiască nu a avut nici răbdarea și nici elanul necesare înfăptuirii dezideratelor de mai sus deoarece a preferat să-și folosească mintea și brațele la făurirea Statului Israel. Spre final, Iscovici și Goldhamer îi îndemnau pe evrei, cu mare avânt revoluționar: “Vă cerem să sprijiniți toate acțiunile inițiate de Consiliul Județean sau Comunal al Frontului Democrației Populare, atât pe teren propagandistic (cât și) cultural, economic, politic etc.”
Fără măcar să-și tragă sufletul după atâta muncă, resortul financiar din cadrul aceleași Centrale de la București trimitea, pe 2 martie 1948, circulara nr. 6, în care se dădeau următoarele povețe, de data asta de ordin financiar: “Pentru a asigura o sănătoasă bază politică și financiară a desfășurării campaniei electorale, trebuie să înceapă imediat munca financiară pentru procurarea de fonduri, asigurând astfel FONDUL ELECTORAL (subl.în orig.)”. Deci, dacă în perioada neagră a anilor 1941-1944 doctorul Aron Țudic impusese evreilor avuți contribuții bănești pentru susținerea celor săraci, drept pentru care fusese stigmatizat și băgat în închisoare ceva mai târziu, de data aceasta comuniștii de la “centru” cereau jecmănirea întregii comunități pentru “nobila” cauză de stalinizare a țării și, eventual, pentru ridicarea de noi pușcării pentru adversarii politici! Bineînțeles că celor de la Bârlad li se impusese și un “plan de colectare a fondurilor electorale” care trebuia negreșit a fi îndeplinit, iar pentru aceasta se cereau “...oamenii cei mai cinstiți și dinamici pentru organizarea și realizarea planului (Fondul Electoral)”.
Iscovici și șeful finanțelor de la Centrală, Paul Davidovici, cunoscând năravul unora dintre coreligionarii întru afaceri dubioase, trimiseseră în scris și următorul avertisment: “În nici un caz nu se admite ca din dorința de a se obține rezultate materiale cât mai mari, să se facă FEL DE FEL DE COMBINAȚII SAU AFACERI CU CARACTER COMERCIAL ȘI SÂ SE PIARDÂ OBIECTIVUL POLITIC (subl.în orig.)”. Totuși, cei din CC nu cereau chiar strângerea de gât și pungă a viitorilor contribuabili evrei pentru deplina victorie a comunismului românesc, ci recomandaseră (ca și în alte dăți) organizarea a tot soiul de acțiuni culturale: “Pentru realizarea acestui obiectiv vă recomandăm următoarele: 1. Difuzarea cu preț fix a insignelor primite dela Consiliul Județean; 2. Liste de subscripție numai din cele primite dela Consiliul Județean; 3. Pentru elevi IKUF, Atenee etc.: a) Festivaluri artistice, culturale, spectacole, baluri, concerte etc. în folosul Fondului Electoral, având și un conținut politic de susținere a FDP”. (Va urma)
În preajma “alegerilor” din 19 noiembrie 1946, dar și a celor din 28 martie 1948, tupeul conducătorilor comuniști ai CDE devenise fără margini, demonstrând, încă o dată, că periculoasa doctrină importată din Rusia sovietică nu a fost, nu este și nu va fi niciodată sinonimă cu democrația și bunul simț.
Despre falsurile și furturile grosolane comise de partidul comunist român în cârdășie directă cu alte formațiuni “amice” (printre care și comitetele democratice evreiești), s-a scris destul de mult în perioada de după decembrie 1989, când istoricii au avut, în sfârșit, posibilitatea studierii dosarelor partidelor politice membre ale “faimosului” Bloc al partidelor democratice (BPD), care a reunit sub semnul electoral “soarele” o masă total confuză și eterogenă de formațiuni politice, unele dizidente din marile partide istorice antebelice, precum PNL - Tătărescu, PNȚ - Anton Alexandrescu și PSD - Lothar Rădăceanu & Ștefan Voitec, ca să nu mai vorbim despre anexa declarat-bolșevică Frontul Plugarilor (condusă de primul ministru în exercițiu, dr. Petru Groza). La CDE Bârlad (față de alte fonduri arhivistice similare de pe la celelalte două județe vecine, Vaslui și Fălciu), informațiile scrise sunt extrem de puține, dar edificatoare pentru o cât mai bună descriere a atmosferei incendiare instalate atunci prin violență, șantaj și amenințări de către comuniști, la adresa dușmanilor politici liberali - Brătianu sau țărăniști - Maniu & Mihalache.
Pentru organizația orășenească evreiască de la Bârlad am găsit două documente cu referire la acest trist și infam eveniment, întru deplina aservire a poporului român intereselor pe termen lung manifestate de ocupanții ruși, în egală măsură venali și veroși. Documentele în chestiune sunt două rapoarte de activitate “în vederea alegerilor parlamentare”. Primul a fost întocmit “post factum”, adică imediat după 19 noiembrie 1947, și descria “in extenso” cele petrecute: “Comitetul nostru, întrunind reprezentanții tuturor mișcărilor din ulița evreească a pornit o susținută campanie (a se citi agresivă, n.a.) de mobilizare a masselor, în vederea alegerilor. în primul rând, am înființat UN BIROU POLITIC (subl. în orig.) care a coordonat această campanie. Am organizat o serie de șezători culturale politice în cadrul cărora au fost popularizate: Legea electorală; Platforma-program a BPD etc. De asemenea am ținut o serie de întruniri publice, în săli publice și ÎN TEMPLE (iată că și cuvioșii rabini se molipsiseră cu microbul politicii ca și confrații lor creștini proaspăt “democratizați”, subl. și n.a.). Seria aceasta de întruniri s-a încheiat cu un mare miting care avut loc la 14 Noiembrie a.c. în sala Vlahuță”.
Copiindu-i cu cea mai mare fidelitate și precizie pe tovarășii de “luptă” români, de la care primiseră (foarte probabil) și instrucțiunile de rigoare, evreii din CDE Bârlad le-au aplicat “învățăturile” întocmai: “Pentru a ușura munca, am numit responzabili de străzi sau cartiere, cu misiunea de a îndruma locuitorii evrei din străzile respective (cu cine să voteze, desigur - completarea autorului). Cu ajutorul organizațiunilor evreești de tineret, s’a făcut o acțiune de popularizare a semnului «soarele» și afișaj”. Pentru a-i ajuta pe scumpii frați comuniști români să câștige alegerile (pe care, oricum nu le-au câștigat jucând cinstit), “Prin responzabilii (sic!, n.a.) de străzi s’au distribuit cărțile de alegător, iar în ziua de 19, alegătorii fiind conduși la secțiile de votare în grupuri de câte 15-20 (complet ilegal și profund nedemocratic, n.a.)”. Desigur, aceste metode de influențare, dar și de intimidare ale alegătorilor au dat rezultatele scontate: “S’a remarcat o mare afluență la vot a populației evreești care a dat un procent de 95% din alegători (subl.ns.)”.
Al doilea document are în plus doar câteva elemente, pe care le vom cita: “Am întărit secția de tineret a CDE-ului cu elemente din organizațiile sioniste de tineret. S’a remarcat activitatea organizației Hasomer Hatair”. Amintind despre același “mare miting din sala Vlahuță”, responsabilul CDE, Sulim Schvemer (care a semnat documentul), i-a nominalizat pe câțiva vorbitori: “Tov. Drăgoescu (candidat pe lista BPD), tov. Savin Ioan, Dl. Avocat Streissfeld, dela CC al CDE, tov. Dr. Naftalis, Dr. Finkelstein, tov. Marcu Schwartz”. Aici se remarcă faptul că unii sunt gratulați cu apelativul noncomunist “domn”, iar alții cu cel de “tovarăș“. Făcând o distincție clară între puturoși și silitori, tov. Svremer scrisese: “Comuniștii din comitetul nostru își duc munca cu hotărâre, cu excepția tovarășilor dr. Graur și avocat Iacobsohn care în campania electorală și-au adus un aport neînsemnat”.
Femeile intră hotărâte în marea politichie comunistăDespre falsurile și furturile grosolane comise de partidul comunist român în cârdășie directă cu alte formațiuni “amice” (printre care și comitetele democratice evreiești), s-a scris destul de mult în perioada de după decembrie 1989, când istoricii au avut, în sfârșit, posibilitatea studierii dosarelor partidelor politice membre ale “faimosului” Bloc al partidelor democratice (BPD), care a reunit sub semnul electoral “soarele” o masă total confuză și eterogenă de formațiuni politice, unele dizidente din marile partide istorice antebelice, precum PNL - Tătărescu, PNȚ - Anton Alexandrescu și PSD - Lothar Rădăceanu & Ștefan Voitec, ca să nu mai vorbim despre anexa declarat-bolșevică Frontul Plugarilor (condusă de primul ministru în exercițiu, dr. Petru Groza). La CDE Bârlad (față de alte fonduri arhivistice similare de pe la celelalte două județe vecine, Vaslui și Fălciu), informațiile scrise sunt extrem de puține, dar edificatoare pentru o cât mai bună descriere a atmosferei incendiare instalate atunci prin violență, șantaj și amenințări de către comuniști, la adresa dușmanilor politici liberali - Brătianu sau țărăniști - Maniu & Mihalache.
Pentru organizația orășenească evreiască de la Bârlad am găsit două documente cu referire la acest trist și infam eveniment, întru deplina aservire a poporului român intereselor pe termen lung manifestate de ocupanții ruși, în egală măsură venali și veroși. Documentele în chestiune sunt două rapoarte de activitate “în vederea alegerilor parlamentare”. Primul a fost întocmit “post factum”, adică imediat după 19 noiembrie 1947, și descria “in extenso” cele petrecute: “Comitetul nostru, întrunind reprezentanții tuturor mișcărilor din ulița evreească a pornit o susținută campanie (a se citi agresivă, n.a.) de mobilizare a masselor, în vederea alegerilor. în primul rând, am înființat UN BIROU POLITIC (subl. în orig.) care a coordonat această campanie. Am organizat o serie de șezători culturale politice în cadrul cărora au fost popularizate: Legea electorală; Platforma-program a BPD etc. De asemenea am ținut o serie de întruniri publice, în săli publice și ÎN TEMPLE (iată că și cuvioșii rabini se molipsiseră cu microbul politicii ca și confrații lor creștini proaspăt “democratizați”, subl. și n.a.). Seria aceasta de întruniri s-a încheiat cu un mare miting care avut loc la 14 Noiembrie a.c. în sala Vlahuță”.
Copiindu-i cu cea mai mare fidelitate și precizie pe tovarășii de “luptă” români, de la care primiseră (foarte probabil) și instrucțiunile de rigoare, evreii din CDE Bârlad le-au aplicat “învățăturile” întocmai: “Pentru a ușura munca, am numit responzabili de străzi sau cartiere, cu misiunea de a îndruma locuitorii evrei din străzile respective (cu cine să voteze, desigur - completarea autorului). Cu ajutorul organizațiunilor evreești de tineret, s’a făcut o acțiune de popularizare a semnului «soarele» și afișaj”. Pentru a-i ajuta pe scumpii frați comuniști români să câștige alegerile (pe care, oricum nu le-au câștigat jucând cinstit), “Prin responzabilii (sic!, n.a.) de străzi s’au distribuit cărțile de alegător, iar în ziua de 19, alegătorii fiind conduși la secțiile de votare în grupuri de câte 15-20 (complet ilegal și profund nedemocratic, n.a.)”. Desigur, aceste metode de influențare, dar și de intimidare ale alegătorilor au dat rezultatele scontate: “S’a remarcat o mare afluență la vot a populației evreești care a dat un procent de 95% din alegători (subl.ns.)”.
Al doilea document are în plus doar câteva elemente, pe care le vom cita: “Am întărit secția de tineret a CDE-ului cu elemente din organizațiile sioniste de tineret. S’a remarcat activitatea organizației Hasomer Hatair”. Amintind despre același “mare miting din sala Vlahuță”, responsabilul CDE, Sulim Schvemer (care a semnat documentul), i-a nominalizat pe câțiva vorbitori: “Tov. Drăgoescu (candidat pe lista BPD), tov. Savin Ioan, Dl. Avocat Streissfeld, dela CC al CDE, tov. Dr. Naftalis, Dr. Finkelstein, tov. Marcu Schwartz”. Aici se remarcă faptul că unii sunt gratulați cu apelativul noncomunist “domn”, iar alții cu cel de “tovarăș“. Făcând o distincție clară între puturoși și silitori, tov. Svremer scrisese: “Comuniștii din comitetul nostru își duc munca cu hotărâre, cu excepția tovarășilor dr. Graur și avocat Iacobsohn care în campania electorală și-au adus un aport neînsemnat”.
Dacă femeile de naționalitate română își încropiseră, deja, o organizație proprie subordonată partidului comunist, organizație denumită UFDR (Uniunea femeilor democrate din România), de ce, la o adică, nu le-ar fi copiat și suratele evreice, că doar la acea vreme se purta “internaționalismul proletar”, chiar dacă, nu peste mult timp, se va dovedi extrem de păgubos pentru toată suflarea trăitoare în România, dar și în tot estul Europei rămas captiv sub cizma stalinistă rusească.
Așadar, evreicele din Bârlad s-au întrunit la 22 august 1947. Secretara aleasă sau numită, Zica Rosen, a semnat procesul verbal de constituire. Pentru a da o spoială de legitimitate, dar și de greutate acestui eveniment, venise chiar și o delegată de la CC, în persoana tovarășei N. Grüll. Deoarece, în luna noiembrie a anului 1947, urma ca grupul “Maniu-Mihalache” să fie condamnat la ani grei de temniță pentru ceea ce s-a numit “înscenarea de la Tămădău”, toți evreii din țară au fost “mobilizați” pentru a ieși în stradă și a cere pedepse exemplare pentru fruntașii țărăniști, femeile de această etnie nefăcând excepție, așa că și la Bârlad tov. Zica Rosen a ieșit cu acolitele pe străzi, scriind în procesul verbal următoarele: “La acțiunea AP (Apărarea Patriotică, n.a.) pentru condamnarea lui Maniu, am dat echipe pentru lămurire pe teren”. Pentru că fusese inaugurată și marea dragoste față de rușii cotropitori, Rosen consemnase că “Pentru prietenia Româno-Sovietică, am dus muncă de lămurire și popularizare”.
Știindu-se cu precizie, din surse mai mult decât sigure, ce avea să se întâmple tocmai în luna februarie 1948, gospodinele grupate în Secția “femenină” a CDE Bârlad hotărâseră încă din luna decembrie 1947 ca, pe 7 februarie 1948, “...să se organizeze un ceaiu, având ca scop (realizarea de) fonduri pentru plecarea delegatelor la conferința unificării dela București”. Credem că această unificare se referea la cu totul altceva și nicidecum la unificarea prin absorbție a întregii stângi politice de la 27 februarie 1948, atunci când PCR și-a schimbat “nobilul” nume în altul și mai mobilizator și nevinovat, și anume partidul muncitoresc român.
“Iauzi ia Mașinele ia”
Studiind și cercetând și arhiva partidului comunist român (în paralel cu cea a CDE Bârlad), am remarcat similitudini de exprimare dezolant de identice, precum cea din intertitlu, chiar dacă șefii evrei puteau emite oricând pretenția absolvirii unor remarcabile studii superioare, spre deosebire de “frații” autohtoni, care nu terminaseră (cu scremete!) mai mult de patru clase primare. Dar cum moda timpului impunea prostia altoită pe trunchiul unei ideologii (păguboase) importate din Răsăritul Europei, nu se putea face nicio derogare fără o anumită doză de risc.
La 1 noiembrie 1948, secretara Zica Rosen și responsabilul cultural M. Leibovici semnaseră un “Raport de activitate pe luna octombrie 1948” al acestei secțiuni, desigur. În esență, fusese vorba despre două “șezători culturale” în cadrul Ateneului cultural “Dr. Weinfeld”. După ce justificau nerespectarea programului săptămânal al acestei secții “...datorită sărbătorilor religioase evreești”, responsabilii evidențiaseră conferințele susținute în fața enoriașilor adunați în temple de către corifeii locali ai acestei organizații politice: “...dr. Schechter, Mișu Leibovici, Sulim Schvemer, tovarășul Președinte Goldstein, Stela Segall” și, în mod extrem de rapid ajunsă pe cea mai înaltă treaptă politică, “...Tovarășa Deputat Nina Dumbravă”.
Cu certitudine, această ambițioasă, dar complet ipocrită femeie, care mai ieri își renegase originile evreiești, ajunsese deputat în marea adunare națională (MAN) în urma “alegerilor” din 28 martie 1948. Deoarece prietenia cu sovieticii era mereu pe atunci capul de afiș al numeroaselor pierderi de timp numite “șezători culturale”, raportorii scriseseră următoarele: “Pe ziua de 24 Octombrie în cadrul prieteniei Româno-Sovietice s’a organizat un festival urmat de dans (...) cu următorul program: Cuvânt de deschidere secretara Zica Rosen, conferință Prietenia Româno-Sovietică tovarășul Simovici, recitări ÎNCHINATE URSS-ULUI (subl.ns.), orchestra tineretului CDE a executat un purpuriu (sic!, n.a.) de cântece Românești și
Sovietice. Un scheci Radiofonic și un tablou ce reprezenta muncitori din fabrică îmbrăcați în salopete cântând «Iauzi ia Mașinele ia» (subl.ns.)”.
Se pare că masivele eforturi întreprinse de comuniștii din CDE de unificare a tuturor organizațiilor politice evreiești, inclusiv a celor sioniste, dăduseră unele rezultate. Cu ocazia prezentării “Raportului de activitate pe luna Iulie a anului 1948”, s-a dat citire și numelor celor ce conduceau organizația. Iată cum fusese conceput procesul verbal de ședință: “Comitetul nostru, după o întrerupere a activității organizate, în care timp s’a dus munca de lămurire și s’a întreprins acțiunile mari, s’au reorganizat Comitetul: Biroul Politic format din B.P.M. (blocul partidelor muncitorești, n.a.): Partidul Ichud: David Klein; L.A.P.Z.: Aron Früchligh Mișmar: Mișu Zaidman; P.M.R. (partidul muncitoresc român, n.a.): Osias Naftuli, Mișu Leibovici, Dr. Naftalis; Secretara politică din partea P.M.R.: Zica Rosen; Președinte: Dr. Naftalis. Resortul cultural: responsabil. Mișu
Leibovici (PMR); Ana Orenștein (Mișmar), Coca Grünberg (Ichud), L. Moscovici (L.A.P.Z.); Resortul financiar: responsabil: Izu
Goldenberg (PMR), Iancu Mayer (Mișmar), A. Bruner (Ichud), Weiss Zaharia (LAPZ). Resortul organizatoric: responsabil: Iancu Cremer (PMR), Marcu Zissu (Mișmar), Leon Rozner (Ichud), I.
Zilberman (LAPZ), Marcu Schwartz (PMR)”.
Prin citirea acestei liste se poate lesne observa că vioara I, atât în conducerea biroului politic, cât și în resorturile subordonate, aparținea comuniștilor din proaspătul remaiat, re-fardat și re-machiat
“partid muncitoresc român”. Totuși, pentru a asigura o spoială de democrație, posturile de membri simpli fuseseră atribuite celorlalte trei organizații politice de stânga, care, teoretic, nu erau afiliate comuniștilor.
Adevărate bătălii între CDE și OSE
Sintagma de “cal troian înfiltrat în evreimea română” atribuită CDE își avea o perfectă justificare datorită eforturilor uriașe pe care această organizație le-a făcut în scopul perfid al fragmentării mișcării sioniste prin diferite mijloace oculte și obscure, uneori chiar violente. Dacă mai trebuie reamintit sprijinul necondiționat și total dat de către comuniștii români, atunci o vom face fără teama vreunei greșeli de interpretare. O contribuție însemnată la stârnirea zâzaniei intra-evreiești a avut-o și presa vremii, îndeosebi ziarul extremist “Unirea”, susținut cu fervoare de “big brother”-ul “Scânteia”.
Ca într-un soi de conspirație, ordinele “de sus” veneau la județe pe filiera ziarului “Unirea” la care fuseseră obligați să se aboneze TOȚI evreii înregimentați în CDE sau în organizațiile controlate de acesta. De altfel, ca un fel de sarcină de partid, se hotărâse înființarea unor cercuri de susținere a acestui oficios, editat la comanda și cu sprijinul financiar al Centralei evreiești bucureștene. În “Raportul de activitate pe luna iulie 1948”, am găsit un crâmpei din lupta surdă, dură și nemiloasă dusă de către CDE Bârlad împotriva OSE, acronim ce va fi însemnat, probabil, “organizațiile sioniste evreiești” de dreapta. Activiștii comitetului se bazaseră și pe sprijinul total primit din partea conducerii Comunității, care, iată, nu mai era ceea ce fusese altădată, adică mamă și tată pentru toți evreii bârlădeni, ci numai pentru cei care se îndrăgostiseră de ciocanul și secera comuniștilor.
Citind acest “raport” plin de agramatisme și expresii fără noimă sau conținut logic, iată ce am găsit “la temă”: “C.D.E, în colaborare cu Comunitate, a dus o acțiune de demascare a conducătorilor locali ai O.S.E.ului (subl.ns.), aceasta datorită atitudinei ostile față de aceste două organizații democrate (subl.ns.). Sesizați de faptul că D-na Dr. Finchelștein care era Președinta O.S.E.-ului era și gestionara și magazionera la fel și Dr. Finchelștein ce conducea Dispensarul. Acest lucru îl dovedeau prin atitudinea față de delegații CDR-ului și a Comunității în O.S.E. cu care nu se colabora”. Chiar dacă nu se înțelege mare lucru din amalgamul semantic al textului de mai sus, esența scoate în evidență ura care altădată rar putea fi întâlnită în relațiile intra-evreiești bârlădene. Motivul scandalului ținea de ademenirea coreligionarilor la masa îmbelșugată pe care cei de la OSE o ofereau săracilor și copiilor. Iată continuarea: “În urma unei cereri adresată de către Tov. Dr. Finchelștein la serviciul sanitar al județului Tutova pentru acordarea unei cantități de alimente pentru cantina O.S.E.ului (subl.ns.), serviciul sanitar a întreprins o anchetă socială”. Până aici, nimic rău, dacă mergem pe firul logicii, însă la nivelul anului 1948, singura logică ce funcționa (în viziunea extrem de periculoasă și vindicativă a comuniștilor) era aceea a subordonării totale în interes propriu a oricărei activități politice ce contravenea “principiilor democratice marxist-stalinist-leniniste” (dacă se putea), iar dacă nu, suprimarea morală, apoi fizică a celor cu altă opinie.
Din motive care ne scapă și pe care nu le-am găsit scrise în procesul verbal din care cităm, dar pe care le bănuim a fi de natură ideologică, ancheta luase o turnură dramatică: “În timpul anchetei Comisia a fost insultată iar Președintele Comunității a fost dat afară din magazie de către D-na Dr. Finchelștein”. Trebuie spus că această comisie fusese formată exclusiv din elemente aparținând organizațiilor subordonate partidului comunist, așa că supărarea celor din OSE poate fi pe deplin justificată, știindu-se agresivitatea bolșevicilor, învățată în celebrele și de foarte tristă amintire “școli de cadre”: “Comisia a fost compusă din Președintele Ocrotirii Mamei și Copilului, Dr. Alex(andru) Plaxim, o delegată a UFDR-ului (uniunea femeilor democrate din România, organizație subordonată total partidului comunist, n.a.) și Președintele Comunității (evreilor din Bârlad, organizație supusă CDE-ului, n.a.)”.
Conformându-se spiritului răzbunător bolșevic, reprezentantul Serviciului Sanitar al județului Tutova, dr. Plaxim, a trecut la represalii, neținând cont măcar de necesitățile medicale ale propriilor coreligionari: “Față de această atitudine, serviciul sanitar a sigilat magazia și Dispensarul O.S.E.-ului care funcționa fără autorizație într’un local impropriu”.
Datorită presiunilor la care fusese supusă de către cei din CDE, doctorița Finchelștein a apelat la un gest de onoare: “În urma demisiei depusă la București de D-na Dr. Finchelștein (subl.ns.), a venit un delegat din partea O.S.E.ului, anume Lüger care pretindea că e tovarăș (adică bolșevic, subl. și n.a.)”, care, desigur, nu a fost pe placul comuniștilor din CDE, care ar fi așteptat din partea acestuia manifestări de obediență și umilință: “Acest delegat a avut o atitudine de a susține poziția și punctul de vedere a D-nei Dr. Finchelștein, cu toate că, față de situația locală prezentată de noi (plină de minciuni și falsuri, bănuim, subl. și n.a.), ar fi trebuit să fie obiectiv”.
Acesta a fost doar unul dintre cazurile ilustrative ale setei de putere absolută și discreționară la care se dedaseră comuniștii locului, încurajați frenetic și necondiționat de “greii” de la “centru”.
CDE și “alegerile” din 28 martie 1948
Chiar dacă “alegerile” din 28 martie 1948 au fost o monumentală farsă, regizată de comuniști până în cele mai mici detalii, ele fuseseră necesare pentru ca aceștia să se debaraseze definitiv de “elementele reacționare” ce mai rămăseseră din parlamentul “ales” pe 19 noiembrie 1946, elemente care, de altfel, puseseră serios umărul la propășirea celor ce-și lipiseră pe steagul roșu celebrele și de tristă amintire și faimă unelte reprezentative ale “democrației populare”: vânjosul ciocan muncitoresc și pleoștita seceră țărănească. Tradițional, de-acum, CDE-urile din întreaga țară au tras din răsputeri spuza pe turta comuniștilor, care-și botezaseră odioasa grupare politică în PMR (partidul muncitoresc român), după unificarea prin absorbție cu Partidul Social Democrat.
Primul document arhivistic descoperit în arhive este circulara nr. 4/1 martie 1948, trimisă de secretariatul general al Comitetului central de la București și semnată de prof. P. Iscovici și M. Goldhamer. Cu cine urma să voteze evreimea română reieșea chiar din prima frază a documentului: “În vederea alegerilor pentru Adunarea Constituantă, care vor avea loc la 28 Martie 1948, Comitetul Democratic Evreesc și secțiunile sale (filialele sale județene, n.a.) au datoria de a mobiliza populația evreească pentru reușita în alegeri a listelor depuse de Frontul Democrației Populare”. Foarte grijulii, cei de la București nu uitaseră să le reamintească subordonaților din teritoriu următoarele: “Este inutil să insistăm asupra importanței pe care aceste alegeri le au pentru întărirea lagărului democratic în lupta împotriva ațâțătorilor la război, pentru desăvârșirea operei de reconstrucție a țării și de întărire a Republicii Populare Române”.
După cum se știe, populația evreiască nu a avut nici răbdarea și nici elanul necesare înfăptuirii dezideratelor de mai sus deoarece a preferat să-și folosească mintea și brațele la făurirea Statului Israel. Spre final, Iscovici și Goldhamer îi îndemnau pe evrei, cu mare avânt revoluționar: “Vă cerem să sprijiniți toate acțiunile inițiate de Consiliul Județean sau Comunal al Frontului Democrației Populare, atât pe teren propagandistic (cât și) cultural, economic, politic etc.”
Fără măcar să-și tragă sufletul după atâta muncă, resortul financiar din cadrul aceleași Centrale de la București trimitea, pe 2 martie 1948, circulara nr. 6, în care se dădeau următoarele povețe, de data asta de ordin financiar: “Pentru a asigura o sănătoasă bază politică și financiară a desfășurării campaniei electorale, trebuie să înceapă imediat munca financiară pentru procurarea de fonduri, asigurând astfel FONDUL ELECTORAL (subl.în orig.)”. Deci, dacă în perioada neagră a anilor 1941-1944 doctorul Aron Țudic impusese evreilor avuți contribuții bănești pentru susținerea celor săraci, drept pentru care fusese stigmatizat și băgat în închisoare ceva mai târziu, de data aceasta comuniștii de la “centru” cereau jecmănirea întregii comunități pentru “nobila” cauză de stalinizare a țării și, eventual, pentru ridicarea de noi pușcării pentru adversarii politici! Bineînțeles că celor de la Bârlad li se impusese și un “plan de colectare a fondurilor electorale” care trebuia negreșit a fi îndeplinit, iar pentru aceasta se cereau “...oamenii cei mai cinstiți și dinamici pentru organizarea și realizarea planului (Fondul Electoral)”.
Iscovici și șeful finanțelor de la Centrală, Paul Davidovici, cunoscând năravul unora dintre coreligionarii întru afaceri dubioase, trimiseseră în scris și următorul avertisment: “În nici un caz nu se admite ca din dorința de a se obține rezultate materiale cât mai mari, să se facă FEL DE FEL DE COMBINAȚII SAU AFACERI CU CARACTER COMERCIAL ȘI SÂ SE PIARDÂ OBIECTIVUL POLITIC (subl.în orig.)”. Totuși, cei din CC nu cereau chiar strângerea de gât și pungă a viitorilor contribuabili evrei pentru deplina victorie a comunismului românesc, ci recomandaseră (ca și în alte dăți) organizarea a tot soiul de acțiuni culturale: “Pentru realizarea acestui obiectiv vă recomandăm următoarele: 1. Difuzarea cu preț fix a insignelor primite dela Consiliul Județean; 2. Liste de subscripție numai din cele primite dela Consiliul Județean; 3. Pentru elevi IKUF, Atenee etc.: a) Festivaluri artistice, culturale, spectacole, baluri, concerte etc. în folosul Fondului Electoral, având și un conținut politic de susținere a FDP”. (Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu