Barlad Online
Pentru a da o cât mai mare greutate înființării unui nou colhoz, cererea “țăranilor muncitori” trebuia musai aprobată de însuși comitetul central al partidului muncitoresc român.
Pe la începutul lunii iulie a anului 1950, un grup de locuitori ai satului Rădeni, județul Tutova, s-au gândit să scape de cotele impuse cu anasâna de organe și uite-așa a luat ființă gospodăria agricolă colectivă “Tudor Vladimirescu”. Potrivit știrii din care citez, “Pentru cele 103 familii de țărani muncitori din Rădeni a venit pe 2 Iulie vestea cea bună: CC al PMR a aprobat înființarea GAC-ului”. Bucuroși nevoie mare de marele și copleșitorul lor succes, aceștia i-au invitat și pe pizmașii din satele vecine, Tulești și Dragomirești, ca să vadă minunea și să se holbeze la musafirii de seamă și artiștii securiști veniți la panaramă. Bineînțeles că la ședința festivă au participat și șefii comuniști de la județ, precum “Tov. Matache Nicolae, secretarul județean al PMR Tutova, și tov. Radu Ion, președintele Comitetului provizoriu județean”, care ultim tov. “…a citit statutul Gospodăriilor agricole colective”.
La titlul interior, “Au semnat cu însuflețire pentru o viață nouă și îmbelșigată”, au luat cuvântul și câțiva viitori robi ai statului muncitorilor și țăranilor, precum: “Bălan Aglaia, Șubaru Traian, Văraru Nicolae, Poroșnicu Ion, Hriscu Gh. Maria, Busuioc Nicolae și Crețu Nicolae”. Spre exemplu, după ce și-a semnat sentința la muncă pe viață (aproape) gratuită, Aglaia Bălan ar fi spus: “Sunt țărancă săracă și în timpul vechiului regim am slugărit la chiaburul Chiriță 14 zile pentru un ster de lemne”. O părere la fel de proastă avusese și despre “…chiaburul Hulubă din Băbuța”, căruia îi rânise grajdul “…fără să-mi dea măcar un blid de mâncare”, punctase femeia. Doi oaspeți de mare importanță, Ioan Gheorghiu și Gheorghe Baltă, din satul Tulești, declaraseră: “…am venit și noi la marea voastră bucurie ce o aveți astăzi când vă uniți într-o gospodărie agricolă colectivă și vrem să vă spunem că, în curând, vom face și noi una”. Ca și vrednicii proaspeți colectiviști rădeneni, și ăștia se plânseseră de exploatarea chiaburilor Chiriță și Năstase.
Deoarece se punea mare preț pe înglobarea țărănimii în aceste (dovedite) forme de muncă la grămadă în beneficiul altora, nu putea lipsi nici circul de rigoare în astfel de situații, așa că jurnalistul de la Steagul roșu amintise de un spectacol “…susținut de o echipă artistică a MAI (Ministerul afacerilor interne, n.n.)”. Pentru ca totul să fie ca la carte, și gazeta bolșevică bârlădeană participase la festinul de la Rădeni, cu o “…caravană a ziarului”. Bună ocazie pentru un cârcotaș de-al locului, Ion Gh. Murgu, președintele Comitetului sindical agricol, care a spus despre chiaburul Nicolae Sofronie că “…șuieră ca șerpii și scuipă venin”. Frumoase îndemnuri la linșaj în piața publică, ce să mai spun. Isonul l-au susținut coriștii locali “Neagu Ion și Bădărău Nicolae” ce au iterat răspicat că “…luptând împotriva chiaburilor, luptăm pentru pace și progres”. Oare știau americanii că nu puteau pune pace în lume fără lupta țăranilor din comuna Rădeni, județul Tutova, împotriva groaznicilor chiaburi?!
La secțiunea “Lupta pentru Plan”, un oarecare adăstase la Fabrica de tricotaje “Viitorul”, unde a constatat importante depășiri de norme. Evidențiatele fuseseră: “Tov. Leibovici Ety, tov. Toma Mitrița, tov. Waintraub Beca și tov. Movilă Elena”. Cum anume reușiseră lucrătorii de la “Depozitul de fermentare a tutunului” din Bârlad să depășească normele cu 10%, nu știu, dar i-am aflat pe făptuitori: “Tov-ii Vasiliu Ecaterina, Popa Ioan și Gherghescu Avram”.
Sub mostra de gândire stalinistă “Cinematografia ajută clasa muncitoare și Partidul să educe pe oamenii muncii în spiritul socialismului, să organizeze masele la lupta pentru socialism”, fuseseră prezentate noile filme care urmau a fi rulate la Bârlad, adică “Moș Locomotivă” (Cehoslovacia) și “Ziua cea mare” (URSS). Cred că nu mai este nevoie să le fac eu reclamă, dar faptul că revoluționarul bulgar Gheorghi Mihailovici Dimitrov dăduse ortul popii în urmă cu un an (1949) m-a făcut să amintesc măcar publicului că Hitler l-a acuzat (pe nedrept) că a dat foc Reichstag-ului (Parlamentul german) în 27 februarie 1933.
Pentru a da o cât mai mare greutate înființării unui nou colhoz, cererea “țăranilor muncitori” trebuia musai aprobată de însuși comitetul central al partidului muncitoresc român.
Pe la începutul lunii iulie a anului 1950, un grup de locuitori ai satului Rădeni, județul Tutova, s-au gândit să scape de cotele impuse cu anasâna de organe și uite-așa a luat ființă gospodăria agricolă colectivă “Tudor Vladimirescu”. Potrivit știrii din care citez, “Pentru cele 103 familii de țărani muncitori din Rădeni a venit pe 2 Iulie vestea cea bună: CC al PMR a aprobat înființarea GAC-ului”. Bucuroși nevoie mare de marele și copleșitorul lor succes, aceștia i-au invitat și pe pizmașii din satele vecine, Tulești și Dragomirești, ca să vadă minunea și să se holbeze la musafirii de seamă și artiștii securiști veniți la panaramă. Bineînțeles că la ședința festivă au participat și șefii comuniști de la județ, precum “Tov. Matache Nicolae, secretarul județean al PMR Tutova, și tov. Radu Ion, președintele Comitetului provizoriu județean”, care ultim tov. “…a citit statutul Gospodăriilor agricole colective”.
La titlul interior, “Au semnat cu însuflețire pentru o viață nouă și îmbelșigată”, au luat cuvântul și câțiva viitori robi ai statului muncitorilor și țăranilor, precum: “Bălan Aglaia, Șubaru Traian, Văraru Nicolae, Poroșnicu Ion, Hriscu Gh. Maria, Busuioc Nicolae și Crețu Nicolae”. Spre exemplu, după ce și-a semnat sentința la muncă pe viață (aproape) gratuită, Aglaia Bălan ar fi spus: “Sunt țărancă săracă și în timpul vechiului regim am slugărit la chiaburul Chiriță 14 zile pentru un ster de lemne”. O părere la fel de proastă avusese și despre “…chiaburul Hulubă din Băbuța”, căruia îi rânise grajdul “…fără să-mi dea măcar un blid de mâncare”, punctase femeia. Doi oaspeți de mare importanță, Ioan Gheorghiu și Gheorghe Baltă, din satul Tulești, declaraseră: “…am venit și noi la marea voastră bucurie ce o aveți astăzi când vă uniți într-o gospodărie agricolă colectivă și vrem să vă spunem că, în curând, vom face și noi una”. Ca și vrednicii proaspeți colectiviști rădeneni, și ăștia se plânseseră de exploatarea chiaburilor Chiriță și Năstase.
Deoarece se punea mare preț pe înglobarea țărănimii în aceste (dovedite) forme de muncă la grămadă în beneficiul altora, nu putea lipsi nici circul de rigoare în astfel de situații, așa că jurnalistul de la Steagul roșu amintise de un spectacol “…susținut de o echipă artistică a MAI (Ministerul afacerilor interne, n.n.)”. Pentru ca totul să fie ca la carte, și gazeta bolșevică bârlădeană participase la festinul de la Rădeni, cu o “…caravană a ziarului”. Bună ocazie pentru un cârcotaș de-al locului, Ion Gh. Murgu, președintele Comitetului sindical agricol, care a spus despre chiaburul Nicolae Sofronie că “…șuieră ca șerpii și scuipă venin”. Frumoase îndemnuri la linșaj în piața publică, ce să mai spun. Isonul l-au susținut coriștii locali “Neagu Ion și Bădărău Nicolae” ce au iterat răspicat că “…luptând împotriva chiaburilor, luptăm pentru pace și progres”. Oare știau americanii că nu puteau pune pace în lume fără lupta țăranilor din comuna Rădeni, județul Tutova, împotriva groaznicilor chiaburi?!
La secțiunea “Lupta pentru Plan”, un oarecare adăstase la Fabrica de tricotaje “Viitorul”, unde a constatat importante depășiri de norme. Evidențiatele fuseseră: “Tov. Leibovici Ety, tov. Toma Mitrița, tov. Waintraub Beca și tov. Movilă Elena”. Cum anume reușiseră lucrătorii de la “Depozitul de fermentare a tutunului” din Bârlad să depășească normele cu 10%, nu știu, dar i-am aflat pe făptuitori: “Tov-ii Vasiliu Ecaterina, Popa Ioan și Gherghescu Avram”.
Sub mostra de gândire stalinistă “Cinematografia ajută clasa muncitoare și Partidul să educe pe oamenii muncii în spiritul socialismului, să organizeze masele la lupta pentru socialism”, fuseseră prezentate noile filme care urmau a fi rulate la Bârlad, adică “Moș Locomotivă” (Cehoslovacia) și “Ziua cea mare” (URSS). Cred că nu mai este nevoie să le fac eu reclamă, dar faptul că revoluționarul bulgar Gheorghi Mihailovici Dimitrov dăduse ortul popii în urmă cu un an (1949) m-a făcut să amintesc măcar publicului că Hitler l-a acuzat (pe nedrept) că a dat foc Reichstag-ului (Parlamentul german) în 27 februarie 1933.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu