Tabãra de formare pentru voluntari

Barlad Online

Totusi în Husi existã grupuri de voluntari, care aduc o micã contributie la o societate, la o comunitate cât mai functionabilã pentru toatã lumea. Un astfel de grup este si grupul de voluntari de la Asociatia “Surorile Sãracilor Pãrintelui Vincenzo Morinello” Husi, care se ocupã de copiii si bãtrânii defavorizati din comunitate. Pentru formarea acestor voluntari s-a organizat o tabãrã de 4 zile la care au luat parte 60 de voluntari dintre care 20 de tineri de la “Fundatia Voluntari Somaschi” de la Baia Mare, aceastã tabãrã fiind si o ocazie de a face schimb de experientã între voluntari. Aceste zile de tabãrã au avut ca temã principalã comunicarea între voluntari, comunicarea voluntarului cu beneficiarul. Cu sigurantã este o temã foarte complexã, pe care au încercat sã o cuprindã formatorii, 2 preoti italieni, un sociolog si Sora Gabriela Lucaci. În cursul acestor zile, programul a fost foarte variat începând cu discutii în grup, unde voluntarii au împãrtãsit idei despre voluntariat, vise cu privire la viitorul lor în voluntariat, dar si despre cum privesc ei voluntariatul. De asemenea, au avut ca sarcinã sã elaboreze singuri un proiect de voluntariat si sã învete sã depãseascã etichetele pe care oamenii le acordã fãrã sã tinã cont de capacitãtile celor din jur. Îmbinând utilul cu plãcutul, munca cu distractia, voluntarii au rãmas cu impresii foarte bune, si-au îmbogãtit experienta si si-au propus ca ceea ce au învãtat în aceste zile sã nu uite, ci sã punã în practicã. “Un lucru pe care l-am învãtat a fost cã mereu trebuie sã luãm initiativa si cã <<azi sã lãsãm lumea mai bunã decât ieri si mâine mai bunã decât azi>>”, ne mãrturiseste unul dintre voluntari.
Îndemn de a deveni voluntar!
“În ultima zi, dupã formare, a venit momentul si sã punem în practicã ceea ce am învãtat si de aceea s-a organizat o actiune de voluntariat la Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din zonã, unde toti voluntarii au încercat sã-i anime si sã-i bucure pe beneficiarii centrului prin dansuri, jocuri si jonglerii a câtorva clovni din grupul voluntarilor, profitând de fiecare secundã pe care au avut-o, timp de 2 ore. “E ciudat cum lucrurile mãrunte pe care le fãceam aduceau atâta satisfactie copiilor”, spune un alt voluntar . “Doar pentru simplul fapt cã aduceam un zâmbet pe fata unui copil, sau cã discutam cu un alt voluntar despre trãirile sale, simteam o mare satisfactie. Pentru cei care doresc sã experimenteze acest lucru este binevenit la Asociatia <<Surorile Sãracilor Pãrintelui Vincenzo Morinello>>, unde va întâlni si un grup de prieteni, nu numai de voluntari. Ne puteti contacta pe pagina de facebook, <<Voluntarii Don Morinello>>, pe site-ul http://donmorinello.ucoz.ro sau direct la centru. Vã asteptãm oricând!”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu