Barlad Online
Francezii vor merge duminică la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar nimic nu arată că aspiranţii la Palatul Elysee candidează în cel mai important scrutin de la declanşarea crizei economice, comentează Wall Street Journal (WSJ).
Economia franceză se află într-o criză gravă, chiar dacă nu acută, şi a stagnat în ultimii cinci ani. Datoria publică a Franţei, de 90% din PIB, este mai mare decât a Spaniei şi se apropie de cea a Irlandei.
Costurile cu forţa de muncă au crescut constant în ultimii peste zece ani, şomajul a devenit cronic, iar un sfert dintre tineri nu au un loc de muncă.
Multe guverne europene se confruntă cu probleme asemănătoare, iar la alegerile recente din Spania, Portugalia şi Irlanda au participat candidaţi care şi-au declarat angajamentul pentru reforme şi redresare.
Nu şi în Franţa, unde candidaţii prezidenţiali, atunci când nu ignoră problemele economice, parcă vor să conducă o ţară care există numai în minţile stângiştilor romantici.
Nicolas Sarkozy, de orientare centru-dreapta, propune reducerea deficitului bugetar prin creşterea impozitelor, în numele solidarităţii. Pe lângă majorarea impozitelor pe profit şi pe venit şi o suprataxă de 4% în cazul veniturilor ridicate, Sarkozy mai vrea o "taxă de exit" aplicabilă cetăţenilor francezi care se mută în străinătate, pentru a compensa veniturile pierdute de stat.
Sarkozy propune şi unele dintre reformele susţinute de toţi liderii europeni, dar programul său nu mai include nici măcar promisiunile făcute în 2007, nerespectate.
Într-un plan în 32 de puncte prezentat în această lună, Sarkozy prezintă unele reforme destinate pieţei muncii, dar multe propuneri sunt vagi, precum crearea "unei bănci de tineri" pentru încurajarea angajărilor şi promovarea limbii franceze şi a valorilor Republicii.
Sarkozy vrea reducerea contribuţiilor sociale ale angajaţilor, compensată de majorarea TVA şi a taxelor pe veniturile din investiţii.
WSJ consideră campania lui Sarkozy dezamăgitoare, comparativ cu cea de acum cinci ani, când afirma că Franţa nu îşi mai permite să menajeze muncitorii şi să alunge antreprenorii.
De această dată, Sarkozy s-a mulţumit să întărească un model francez care este mai defect decât înainte. Dacă va câştiga un nou mandat la Elysee, luna viitoare, va face acest lucru întorcând spatele politicii de centru-dreapta care l-a condus la victorie prima oară.
Rivalul său socialist, Francois Hollande, reprezintă un atavism de alt gen, cu o campanie de stânga de stil vechi, considerat mort după înfrângerea din 2007 a socialiştilor.
Toate planurile economice majore ale lui Hollande îşi au rădăcinile într-un populism care i-ar face să roşească pe membrii Congresului american.
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, Hollande îl devansează pe Sarkozy cu 29% din opţiuni faţă de 24%, în primul tur, iar diferenţa este mai mare în cazul celui de-al doilea tur.
Hollande declară că "nu este periculos" pentru bogaţi, vrea doar un impozit de 75% pe veniturile de peste 1 milion de euro şi de 45% pentru cele de peste 150.000 de euro.
El este un "duşman" declarat al sectorului financiar şi vrea să impună taxe suplimentare companiilor din acest domeniu, precum şi celor petroliere.
Hollande intenţionează totodată să majoreze taxa pe dividende şi să impună o taxă pe valoarea adăugată mai mare pe bunurile de lux.
Toate aceste măsuri sunt necesare, în opinia sa, pentru a reduce datoriile masive acumulate de Sarkozy.
WSJ notează că referirea la datoriile mari făcute de Sarkozy nu prea are sens, având în vedere că planul de cheltuieli ai candidatului socialist se bazează pe noi împrumuturi.
Hollande se joacă de-a Moş Crăciun, promiţând 60.000 de noi locuri de muncă în educaţie şi creşterea finanţării publice a companiilor mici şi mijlocii, majorarea salariului minim la 1.700 euro pe lună şi o nouă lege pentru prevenirea concedierilor, se arată în articol.
Socialistul promite şi inversarea celei mai importante victorii a lui Sarkozy, cea de creştere a vârstei de pensionare de la 60 de ani la 62.
Hollande s-a luptat ca susţinătorii săi să nu migreze la un alt candidat de stânga, Jean-Luc Melenchon, care vrea retragerea Franţei din NATO şi o taxă de 100% pe veniturile de peste 360.000 de euro. Melenchon a început să crească în sondaje în februarie, iar în prezent este creditat cu 15% din intenţiile de vot.
Sarkozy pe de altă parte se confruntă cu reprezentanta extremei dreapta (Frontul Naţional) Marine Le Pen, fiica lui Jean-Marie Le Pen, care a canditat de cinci ori la preşedinţie. Ea a renunţat la imaginea neofascistă în favoarea populismului extrem, privind locurile de muncă, securitatea şi imigraţia. În ultimele luni, Marine Le Pen s-a plasat în sondaje cu 10%-15% din intenţiile de vot.
Atât Sarkozy, cât şi Hollande susţin că programele lor vor readuce Franţei ratingul triplu A pierdut în ianuarie, dar în lumea lor imaginară, care este actuala campanie electorală, motivul retrogradării şi al problemelor financiare ale ţării nu se află în politicile economice care omoară creşterea. Motivul trebuie căutat la imigraţie, agenţiile de rating, speculaţiile financiare şi Banca Centrală Europeană.
Cu alte cuvinte, orice, dar nu eşecul strategiilor economice din ultimele decenii care a adus Franţa în criza economică actuală, conchide WSJ.
Francezii vor merge duminică la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar nimic nu arată că aspiranţii la Palatul Elysee candidează în cel mai important scrutin de la declanşarea crizei economice, comentează Wall Street Journal (WSJ).
Economia franceză se află într-o criză gravă, chiar dacă nu acută, şi a stagnat în ultimii cinci ani. Datoria publică a Franţei, de 90% din PIB, este mai mare decât a Spaniei şi se apropie de cea a Irlandei.
Costurile cu forţa de muncă au crescut constant în ultimii peste zece ani, şomajul a devenit cronic, iar un sfert dintre tineri nu au un loc de muncă.
Multe guverne europene se confruntă cu probleme asemănătoare, iar la alegerile recente din Spania, Portugalia şi Irlanda au participat candidaţi care şi-au declarat angajamentul pentru reforme şi redresare.Nu şi în Franţa, unde candidaţii prezidenţiali, atunci când nu ignoră problemele economice, parcă vor să conducă o ţară care există numai în minţile stângiştilor romantici.
Nicolas Sarkozy, de orientare centru-dreapta, propune reducerea deficitului bugetar prin creşterea impozitelor, în numele solidarităţii. Pe lângă majorarea impozitelor pe profit şi pe venit şi o suprataxă de 4% în cazul veniturilor ridicate, Sarkozy mai vrea o "taxă de exit" aplicabilă cetăţenilor francezi care se mută în străinătate, pentru a compensa veniturile pierdute de stat.
Sarkozy propune şi unele dintre reformele susţinute de toţi liderii europeni, dar programul său nu mai include nici măcar promisiunile făcute în 2007, nerespectate.
Într-un plan în 32 de puncte prezentat în această lună, Sarkozy prezintă unele reforme destinate pieţei muncii, dar multe propuneri sunt vagi, precum crearea "unei bănci de tineri" pentru încurajarea angajărilor şi promovarea limbii franceze şi a valorilor Republicii.
Sarkozy vrea reducerea contribuţiilor sociale ale angajaţilor, compensată de majorarea TVA şi a taxelor pe veniturile din investiţii.
WSJ consideră campania lui Sarkozy dezamăgitoare, comparativ cu cea de acum cinci ani, când afirma că Franţa nu îşi mai permite să menajeze muncitorii şi să alunge antreprenorii.
De această dată, Sarkozy s-a mulţumit să întărească un model francez care este mai defect decât înainte. Dacă va câştiga un nou mandat la Elysee, luna viitoare, va face acest lucru întorcând spatele politicii de centru-dreapta care l-a condus la victorie prima oară.
Rivalul său socialist, Francois Hollande, reprezintă un atavism de alt gen, cu o campanie de stânga de stil vechi, considerat mort după înfrângerea din 2007 a socialiştilor.
Toate planurile economice majore ale lui Hollande îşi au rădăcinile într-un populism care i-ar face să roşească pe membrii Congresului american.
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, Hollande îl devansează pe Sarkozy cu 29% din opţiuni faţă de 24%, în primul tur, iar diferenţa este mai mare în cazul celui de-al doilea tur.
Hollande declară că "nu este periculos" pentru bogaţi, vrea doar un impozit de 75% pe veniturile de peste 1 milion de euro şi de 45% pentru cele de peste 150.000 de euro.
El este un "duşman" declarat al sectorului financiar şi vrea să impună taxe suplimentare companiilor din acest domeniu, precum şi celor petroliere.
Hollande intenţionează totodată să majoreze taxa pe dividende şi să impună o taxă pe valoarea adăugată mai mare pe bunurile de lux.
Toate aceste măsuri sunt necesare, în opinia sa, pentru a reduce datoriile masive acumulate de Sarkozy.
WSJ notează că referirea la datoriile mari făcute de Sarkozy nu prea are sens, având în vedere că planul de cheltuieli ai candidatului socialist se bazează pe noi împrumuturi.
Hollande se joacă de-a Moş Crăciun, promiţând 60.000 de noi locuri de muncă în educaţie şi creşterea finanţării publice a companiilor mici şi mijlocii, majorarea salariului minim la 1.700 euro pe lună şi o nouă lege pentru prevenirea concedierilor, se arată în articol.
Socialistul promite şi inversarea celei mai importante victorii a lui Sarkozy, cea de creştere a vârstei de pensionare de la 60 de ani la 62.
Hollande s-a luptat ca susţinătorii săi să nu migreze la un alt candidat de stânga, Jean-Luc Melenchon, care vrea retragerea Franţei din NATO şi o taxă de 100% pe veniturile de peste 360.000 de euro. Melenchon a început să crească în sondaje în februarie, iar în prezent este creditat cu 15% din intenţiile de vot.
Sarkozy pe de altă parte se confruntă cu reprezentanta extremei dreapta (Frontul Naţional) Marine Le Pen, fiica lui Jean-Marie Le Pen, care a canditat de cinci ori la preşedinţie. Ea a renunţat la imaginea neofascistă în favoarea populismului extrem, privind locurile de muncă, securitatea şi imigraţia. În ultimele luni, Marine Le Pen s-a plasat în sondaje cu 10%-15% din intenţiile de vot.
Atât Sarkozy, cât şi Hollande susţin că programele lor vor readuce Franţei ratingul triplu A pierdut în ianuarie, dar în lumea lor imaginară, care este actuala campanie electorală, motivul retrogradării şi al problemelor financiare ale ţării nu se află în politicile economice care omoară creşterea. Motivul trebuie căutat la imigraţie, agenţiile de rating, speculaţiile financiare şi Banca Centrală Europeană.
Cu alte cuvinte, orice, dar nu eşecul strategiilor economice din ultimele decenii care a adus Franţa în criza economică actuală, conchide WSJ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu