Vizitele restricționate la spital

Barlad Online

Din cauza aglomerației din spitalul bârlădean, s-a dispus diminuarea programului de acces al aparținătorilor.
Din această săptămână, conducerea Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad va restricționa accesul vizitatorilor în unitate. Rudele pacienților vor putea să intre în saloane numai în cadrul programului afișat. Măsura a fost luată ca urmare a aglomerației din saloane.
Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului, ne-a declarat: “Gradul de ocupare al paturilor se menține ridicat, de peste 95%. Pentru a evita supraaglomerarea și a nu perturba calitatea actului medical, adresăm aparținătorilor rugămintea de a respecta programul de vizite afișat la intrare. În plus, vizitele vor fi reduse la cinci minute și va putea intra în secție un singur vizitator pentru fiecare pacient”.
Intervalele orare de vizită pentru aparținători sunt 14.00-16.00 și 18.00-20.00. Restricționarea vizitelor în spital a fost instaurată după aproximativ o lună de când secțiile spitalului sunt pline la maximum. Bolnavii sunt cazați câte doi în pat în mai multe secții: Infecțioase, Pediatrie, Neurologie, Interne și Pneumologie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu