Se apropie dezinsecția

Barlad Online

La spitalul bârlădean, va fi efectuată prima campanie de dezinsecție și dezinfecție din 2012, mai devreme decât în ceilalți ani.
Acțiunea de stârpire a gândacilor din Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad va începe la finele lui martie, cu două luni mai devreme decât în anii anteriori. Campania se va finaliza după jumătatea lui aprilie.
“Nu am stabilit o dată fixă pentru că nu putem face dezinfecție și dezinsecție în saloane în perioadele de adresabilitate maximă. Estimăm că prima campanie de dezinsecție din an să o începem cu două săptămâni înainte de Paște”, ne-a declarat Gabriela Daniș, medic epidemiolog.
În 2011, s-au cheltuit din bugetul unității 11.000 de lei, cu 50% mai puțin decât ar fi nevoie pentru o campanie de deratizare, dezinsecție și dezinfecție făcută ca la carte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu