Călcat de tren în halta CFR Roșiești



Marția seară, pe firul 1 al magistralei București - Iași, la intrarea în halta CFR Roșiești, a fost găsit cadavrul unui bărbat care prezenta semne specifice unui accident de tren. Polițiștii au fost sesizați de mecanicul trenului IR 1663 București-Iași.
Persoana a fost identificată ca fiind Dumitru S, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în comuna Roșiești. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Bârlad, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
“În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că nu sunt suspiciuni privind comiterea unei fapte de natură penală, însă polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu