Canalizarea Munteni - Podeni, o himeră

Barlad Online

Bârlădenii care locuiesc în cartierele Munteni și Podeni mai au de așteptat până ce vor beneficia de canalizare menajeră și pluvială. Acest proiect ambițios pe care politicienii locali l-au tot fluturat în ultimii ani nu are șanse să fie pus în practică prea devreme.
Deputatul Adrian Solomon susține că, deși proiectul ar fi în faza procedurii de achiziție publică, nu sunt șanse foarte mari ca investiția să prindă contur: “Se pare că, pe 4.04.2012, va avea loc deschiderea ofertelor în urma licitației pentu execuția
lucrăririi. Problema este că guvernul nu dispune de fondurile necesare acestui proiect. Se vorbește că firma care va fi declarată câștigătoare ar trebui să execute lucrarea din fonduri proprii, urmând ca statul să-i achite acești bani în decurs de peste 10 ani. Ei, spuneți-mi și mie care constructor își permite așa ceva?! Prin urmare, și acest proiect se încadrează în genul de promisiuni nefondate ale actualei guvernări. Tot anunță ba că s-a mai semnat un act, ba că a mai trecut o etapă și tot așa până ce se află că în realitate nu s-a făcut nimic pentru că nu sunt bani”.
Proiectul de amenajare a rețelei menajere și pluviale în cartierele Munteni și Podeni este evaluat la 10 milioane de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu