Hrana proteica pentru albine


hrana proteica pentru albineBarlad Online
Hranirea proteica a familiilor de albine reprezinta o practica apicola din ce in ce mai des intalnita.
Pentru ca familiile noastre de albine sa se dezvolte corespunzator si sa fie in dezvoltare maxima la marile culesuri din natura, aceste hraniri proteice sunt mai mult decat necesare in conditiile lipsei de polen din natura.
Prin astfel de hraniri vom determina matca sa ponteze mai devreme iar dezvoltarea familiei de albine va avea mult de castigat.
Trebuie mentionat ca astfel de hraniri proteice se fac numai in lipsa polenului din natura sau in lipsa pasturii din stup.
In cazul in care familia de albine are la dispozitie polen proaspat sau pastura, aceste hraniri proteice nu isi au rostul deoarece familiile de albine nu vor consuma aceste amestecuri.
In schimb in cazul in care primavara este tarzie (cum este cea din anul 2011), iar pastura lipseste din stup, hranirile proteice fac ca familia de albine sa isi refaca efectivul si sa porneasca mult mai rapid. In lipsa aportului proteic matca nu va incepe ponta iar familia de albine va pierde din efectiv, albina tanara neputand sa inlocuiasca la timp albina batrana din toamna.
In continuare va voi prezenta unele din aceste amestecuri proteice ce pot fi preparate in gospodaria proprie:
compus proteic din miere, zahar pudra si lapte praf – se amesteca 1/2 parti lapte praf degresat cu 2 parti zahar pudra si 1.5 kg de miere pana la obtinerea unei consistente corespunzatoare (care nu curge)
miere, sirop, faina de soia, lapte praf, drojdie – o parte lapte praf degresat, o parte drojdie de bere si trei parti faina de soia degresata (peste ele se toarna miere si sirop dens pana la obtinerea unei consistente corespunzatoare)
amestec proteic de zahar tos si lapte praf se amesteca 1 kg de zahar tos cu 50 grame de lapte praf degresat peste care se adauga un pic de miere sau sirop (acest amestec se recomanda in special vara)
hrana proteica din sirop, polen si faina de soia – la 6 litri de sirop de zahar se adauga 1.5 kg faina de soia degrasata si 0.5 kg polen macinat




Trebuie avut in vedere ca polenul se foloseste in cazuri exceptionale deoarece in el se pot ascunde unele boli care nu fac decat sa dauneze stupinei proprii, iar polenul este folosit pentru cresterea puietului doar dupa 7 zile cand se transforma in pastura. De obicei este de preferat polenul din stupina proprie, care stim ca este lipsit de boli.
Aceste hraniri proteice se fac in general primavara, dar se pot face si vara sau toamna cand pe timp de seceta este acuta lipsa de polen in natura, lipsa ce se rasfrange in limitarea pontei matcii si slabirea familiilor de albine.
Unii autori recomanda ca procentul de proteina din aceste amestecuri sa nu depaseasca 16% in cazul turtelor proieice sau 3.5-5% in cazul siropurilor de stimulare pentru a fi bine consumat de albine.
Altii folosesc ca sursa de proteina pe langa polen, faina de soia, lapte praf degresat, si lapte de vaca smantanit, oul intreg sau galbenusul de ou etc.e

Reţete de hrană proteică pentru albine

Barlad Online

Reţete de hrană proteică pentru albine
A doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie se caracterizează prin amplificarea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, a creșterii destul de mari a consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană tinde chiar la peste 2 kg.
Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, familiile de albine nu au intrat în cele mai bune condiții în iarnă și deja s-au anunțat de la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine. Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri cu produse energetice și proteice.
Și dacă până la apariția condițiilor de efectuare de zboruri de curățire am recomandat efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice, acum, odată cu apariția condițiilor de efectuare a acestor zboruri, recomand și administrarea de hrăniri proteice.
Produsele pentru hrăniri proteice trebuie, în principal, să fie pe bază de polenuri sau păstură deoarece proteinele obţinute din polen sau păstură sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel că pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, este de știut că albinele doici nu numai că hrănesc puietul, dar hrănesc cu proteină și culegătoarele peste noapte.
Este de precizat că, pentru înlocuirea polenului, au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d., dar niciunul dintre acești înlocuitori nu și-au demonstrat totala viabilitate, așa că eu personal recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.
Hrana proteică suplimentară se administrează în doze reduse şi la intervale mici de timp deoarece, când este distribuită în doze mari şi la intervale mari, creează şocuri nutritive, fapt dăunător stării generale a familiei de albine.
Produsele și modalitățile de administrare a hranei proteice pe care mi le-am propus să le descriu sunt: administrarea de polen sau păstură în afara stupilor, turte cu polen, turte din miere și păstură și rame cu polen sau păstură. Toate aceste produse și modalități le-am aplicat, de cele mai multe ori cu succes, în stupinele proprii, iar hrănirile cu diverși înlocuitori nu le folosesc și nu le recomand dacă vreți să aveți într-adevăr albine viabile și sănătoase.
De asemenea, atenționez că cea mai bună hrană proteică este păstura în faguri de la rezerva stupinei, mierea folosită la amestecuri trebuie lichefiată, polenul recoltat de albine înainte de utilizare se macină fin, păstura și polenul utilizate la hrăniri nu trebuie să fie mai vechi de un an și să nu fie înghețate, iar prin folosirea amestecurilor proteice se pot activa sporii de nosemă și în acest sens trebuie luate măsuri de prevenție.
În final, nu uitați că albina este o insectă inteligentă; ea știe când are mâncare sau nu, dar și să facă economie, noi trebuie doar să cunoaștem acest lucru şi să procedăm ca atare.
Hrănirea albinelor cu polen sau păstură în afara stupilor
retete fig 1 Hraniri in afara stupilor 2
La hrănirea în aer liber, polenul se expune, în zilele favorabile zborului albinelor, sub formă de praf, obţinut prin măcinarea granulelor, în tăviţe, lădiţe, capace de stupi sau hrănitoare speciale (fig.1 și 2), aşezate în locuri însorite, amplasate în imediata apropiere a stupinei.
În cazul hrănirilor cu păstură, aceasta se recoltează cu prilejul reformării fagurilor vechi la sfârşitul verii sau toamnei din anul precedent, reţinând şi păstrând la rezerva stupinei importante cantităţi. Păstura se păstrează la loc uscat, răcoros și întunecat, în recipiente fără aer (obligatoriu). Mai poate fi păstrată şi în formă refrigerată, însă unele dintre calităţile ei se diminuează în acest caz.
retete fig2 Malaxoare pentru framantat turte 2
Hrănirile cu păstură în aer liber se fac procedând ca în cazul polenului, iar pentru hrănirile cu polen şi cu păstură trebuie să avem siguranţa că hrănim numai albinele stupinei proprii.
Turte cu polen
În cazul hrănirii în interiorul stupului polenul se administrează sub formă de turte şi pasta turtelor se prepară din 20% polen măcinat şi 80% miere prin frământare (fig. 3) și apoi se duce amestecul într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat, unde se frământă zilnic.
retete fig3 Polen macinat
După circa două săptămâni produsul devine omogen, putând fi astfel pus în pungi a câte 500 g (fig. 4) și apoi este lăsat până se cristalizează mierea și cu un sucitor se aplatizează pungile până la o grosime care să fi compatibilă cu spațiul dintre podișor și spetezele superioare ale ramelor cuibului familiilor de albine.
retete fig4 Turte cu polen
Până la administrare pungile se păstrează în continuare într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat.
Turte din miere şi păstură
retete fig 5 fagure cu pastura
O reţetă mai veche, dar totuşi de actualitate, este pasta din miere şi păstură. Cum se procedează: în luna ianuarie se expun fagurii cu păstură (fig. 5) la ger. Înainte de a îngheţa păstura (atenţie, se depreciază) şi când devin casanţi, se taie în fâşii prin mijlocul celulelor, care se freacă între palme, obținând păstura (fig. 6).
retete fig 6 pastura
Păstura astfel obţinută se amestecă cu o cantitate egală de miere lichefiată şi se pune în borcane. Când borcanul este aproape plin, se toarnă deasupra un strat de miere. Spre sfârşitul iernii, când vrem să hrănim albinele, trecem amestecul de miere şi păstura prin maşina de tocat. La 2 kg de pastă se toarnă, picurând şi amestecând, 1 litru de apă caldă, în care am dizolvat 20 g de sare de bucătărie.
Se fac turtiţe de 0,5 kg şi se administrează deasupra ramelor. Administrarea poate dura până la apariţia polenului în natură, din 10 în 10 zile. Pentru prevenirea apariţiei nosemozei, o parte din apă se poate înlocui cu ceaiuri din diverse plante sau protofil.
Rame cu polen
Trebuie arătat că hrana proteică din stupi este mai dificil de păstrat ca rezervă, mai ales că în toamnă albinele consumă aproape toată păstura, formând corpul gras.
Evident că apare necesitatea ca, atunci când apare o fereastră de timp favorabil, să se introducă lângă ramele cu început de puiet o ramă cu hrană proteică și această ramă se prepară după cum urmează:
Se ia polen, nu mai vechi de un an, se macină foarte fin, după care acesta se presară în celulele fagurelui (fig. 7) până când acestea se umplu, apoi se ung celulele cu sirop de zahăr care se prepară în proporție de două părți zahăr și o parte apă, apoi după 2-3 zile, după ce se întărește, ungem cu foarte puțină miere și, când timpul ne permite, introducem această ramă la marginea cuibului.
retete fig 7 Fagure cu polen

PASTE SI AMESTECURI PROTEICE PENTRU STIMULAREA ALBINELOR

Barlad Online

PASTE PROTEICE PENTRU A AVEA ALBINA CULEGATOARE LA RAPITA

Amestecurile proteice sunt folosite des in practica apicola. Pe langa administrarea diferitelor produse glucidice, in perioadele de crestere a puietului (cand nu exista polen suficient in natura), folosirea lor este foarte indicata. Asa vom avea generatii tinere de albine, bine hranite si dezvoltate. In cele ce urmeaza va vom prezenta retete de amestecuri proteice in care igredientele sunt diferite :Pasta de polen si miere
Pasta se prepara din 1 parte polen si 1,25 parti miere, framantand cele doua ingrediente. Polenul strans de albine, conditionat si conservat se macina fin. Atat mierea cat si polenul trebuie sa provina de la familii de albine sanatoase. Corectia consistentei se face adaugand polen sau miere dupa nevoie. Se administreaza in turtite pe folie sau tifon, deasupra ramelor.

Pasta de miere, zahar pudra si drojdie de bere
In practica apicola polenul poate fi inlocuit cu drojdia de bere inactivata. Amestecul se face din 3 parti zahar pudra, 1 parte miere lichida, 1/2 parte drojdie de bere. Se framanta toate ingredientele, si se corecteaza consistenta prin adaugarea de zahar pudra sau miere. Se administreaza sub forma de turtite de 200-250 g, primavara sau vara.

Pasta de miere, zahar pudra si lapte praf
Un alt inlocuitor al polenului este laptele praf degresat. Turtitele se prepara din 1/2 parte lapte praf degresat, 2 parti zahar pudra si 1,5 kg. miere. Se corecteaza consistenta adaugand zahar pudra sau miere.

Amestec de sirop, polen, faina de soia
Siropul de zahar poate fi folosit si el ca baza in amestecurile proteice. La 6 litri de sirop de zahar, se adauga 0,5 kg polen macinat fin si 1,5 kg faina de soia degresata. Componentele se amesteca bine, pentru a nu face cocolosi si se administreaza familiilor de albine in cantitate de 500 g la cateva zile.

Amestec miere, sirop, faina de soia, lapte praf, drojdie
Se realizeaza un amestec din urmatoarele ingrediente: 3 parti faina de soia degresata, 1 parte lapte praf degresat, 1 parte drojdie de bere uscata (instant). Peste aceste componente se toarna miere sau sirop de zahar dens pana se ajunge la consistenta dorita. Se livreaza albinelor sub forma de turtite.

Amestec zahar tos si lapte praf
Se amesteca 1 kg zahar tos cu 50 grame de lapte praf degresat. Se administreaza vara in hranitor, la intervale de 1-2 saptamani. Pentru a creste interesul albinelor pentru amestec, se poate umezi usor cu putina apa sau miere, deasupra.

Amestecuri proteice pentru "roiurile la pachet"
Sunt special concepute pentru hranirea acestor roiuri. Principiul de baza este acela de a nu se folosi miere sau polen recoltat de albine. Respectand acest principiu ,putem avea familii sanatoase in anul urmator formarii acestor roiuri. Amestecurile se obtin astfel : se framanta sau se amesteca sirop de zahar sau serbet cu o cantitate de polen de porumb, alun etc, recoltat manual de catre apicultor, prelucrat si conservat.

In locul polenului se poate folosi drojdia de bere sau alti inlocuitori ai acestuia. Cantitatea de polen sau inlocuitori nu trebuie sa depaseasca 10-15% din cantitatea zaharului sau siropului.

Pasta de miere si pastura
O reteta mai veche, dar totusi de actualitate este pasta de miere si pastura. Cum se procedeaza : in luna ianuarie se expun fagurii cu pastura la ger. Inainte de a ingheta pastura (atentie, se depreciaza) si cand devin casanti, se taie in fasii prin mijlocul celulelor, care fasii se freaca intre palme.

Pastura astfel obtinuta se amesteca cu o cantitate egala de miere lichefiata si se pune in borcane. Cand borcanul este aproape plin, se toarna deasupra inca un strat de miere. Spre sfarsitul iernii, cand vrem sa hranim albinele, trecem amestecul de miere si pastura prin masina de tocat. La 2 kg. de pasta, se toarna picurand si amestecand, 1 litru apa calda, in care am dizolvat 20 g sare de bucatarie.

Se fac turtite de 0,5 kg. si se administreaza deasupra ramelor. Administrarea poate dura pana la aparitia polenului in natura, din 10 in 10 zile. Pentru prevenirea aparitiei nosemozei, o parte din apa se poate inlocui cu ceai medicinal sau Protofil.

De avut in vedere
Cea mai buna hrana proteica este pastura in faguri (de la rezerva stupinei) ; amestecurile si pastele cu adaos de drojdie de bere sau alti inlocuitori, se prepara in ziua hranirii si se livreaza albinelor in doze mici ; mierea folosita in amestecuri trebuie lichefiata ; polenul recoltat de albine se macina fin cu o rasnita ; pastura nu trebuie sa fie veche(max. 1 an) sau inghetata ; prin folosirea amestecurilor proteice, primavara se pot activa sporii de nosema, in acest sens trebuind luate masuri de preventie ; cel mai sigur polen(din punct de vedere sanitar) este cel recoltat manual de catre apicultor ; inlocuitorii de polen se folosesc in ultima instanta, cand nu dispunem de polen sau pastura.

TURTA CU CEAPA SI USTUROI PENTRU STIMULAREA ALBINELELOR


suc ceapa in turte la albine

Barlad Online
TURTA CU CEAPA SI USTUROI PENTRU STIMULAREA ALBINELELOR,
va scriu si eu din experienta mea de apicultor, pentru cei interesati de felul cum se prepara turta pentru albine. Sunt un impatimit al articolelor privind apicultura din tara noastra. Am 27 de ani si ingrijesc doar 180 de familii de albine pentru ca am si un atelier de tamplarie si nu pot sa ma ocup de mai multe. Pentru cei interesati va prezint o reteta de preparare a turtei, buna pentru intretinerea si stimularea matcilor, reteta pe care am primit-o de la un batran stupar de la mine din localitate. Aceste turte se dau ca stimulent spre sfarsitul toamnei sau primavara. Sunt nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 10 kg zahar pudra
  • 0,3 kg ceapa macinata fin (blender sau storcator de fructe)
  • 0,3 kg de usturoi macinat fin
  • 0,5 faina de porumb fina
  • 2 kg miere de albine
  • 10 plicuri sare de lamaie (a 8 grame fiecare)
  • 100 grame drojdie uscata inactiva
Toate aceste ingrediente se amesteca si se framanta pana compozitia se omogenizeaza perfect. Apoi se pune in pungi de hartie sau plastic legate la gura. Se scoate aerul din ele pe cat posibil cu un facalet de bucatarie prin roluire. Turta astfel pregatita se inteapa sau zgarie cu o furculita si se aseaza cu suprafata intepata peste rame. Cantitatea de 13 kg obtinuta se imparte in turte de cate 1 kg  (ajunge pentru un numar de 13 stupi) si se administreza familiilor de albine. Mentionez ca ceapa si usturoiul impiedica inmultirea paduchilor si datorita folosirii acestei retete am rezultate foarte bune. Pe langa acest tratament natural impotriva paduchilor de varroua destructor folosesc si fumigatii cu Varachet si benzi de mavrirol. Datorita acestor turte vor oua mai repede si cu o ponta mai mare.
Turta cu ceapa si usturoi ajuta albinele.
In turtele ce se administreaza familiilor de albine nu trebuie depasita doza de 50 gr suc deusturoi si ceapa la 1 kg de turta, in caz contrar efectul va fi inverse decat cel dorit. Desi acest lucru este stiut de multi stupari cu experienta, in cartile noi de apicultura nu o sa gasiti aceste retete care sunt miraculoase.
Turta cu ceapa si usturoi ajuta albinele

Datorita cepei care contine:

-Vitamine: C, B1, B2, B6, E, PP, acid folic
– Minerale: seleniu, zinc sodiu, potasiu, fosfati, fier, sulf, inclusiv ioduri, apoi sulfura de          propil, foarte bactericid dar si alte principii antibiotice
-Aminoacizi
-Compuşi sulfuraţi
-Uleiuri eterice
-Fitohormoni
-Pectină
-Celuloză
-Enzime
-Acizi organici.
-Alicina este raspunzatoare de substanta care da cepei mirosul de… ceapa, dar are si un efect antibiotic, antiviral extrem de puternic
-Clorofila
mult iubitele albine isi pot prelungi viata cu 5 pana la 10 zile in mod natural fara a baga in ele anabolizanti si energizanti din culturism; nu dorim sa faca muschi la aripi si doar sa le oferim o viata cat mai sanatoasa si indelungata cu niste produse vegetale oferite de natura prin insusi creatorul nostru Iisus Hristos. De fapt aceasta prelungire a vietii albinelor nu este o fortare a albinelor sa traiasca mai mult decat traieste ea in mod normal ci este o detoxifiere a tubului digestiv impotriva substantelor chimice fitosanitare folosite in agriculatura  care scurteaza viata albinei si intoxica tubul digestiv. Adaugarea sucului de ceapa, usturoi si hrean ne este folositoare in special in culesuri primavara-vara pentru ca albina culegatoare sa fie mai bine regatita in fata factorilor chimici din natura cat si pentru stimularea lor pentru un ouat prelungit si un intestin curat pregatit de iernat. Turta cu ceapa si usturoi ajuta albinele.