BICHINET, LA CONSILIUL JUDETEAN, TÃTARU, LA PRIMÃRIA HUSI!



Barlad Online
E greu sã fii si la Putere, si în Opozitie
DECIZII… “Am si eu o întrebare: noi suntem la Putere sau în Opozitie?”, ar fi întrebat Mihai Ponea, copresedintele organizatiei municipale Vaslui a PNL, la sedinta Comitetului Judetean Executiv, de joi seara. La aceastã întrebare, sefii liberali de la judet i-ar fi replicat cu scrisoarea Alinei Gorghiu, copresedinte PNL, adresatã membrilor Partidului National Liberal, care a anuntat cã liberalii sustin Guvernul Ciolos, pentru cã “PNL este acum mai aproape de guvernare decât înainte, dar nu poate ajunge sã guverneze România decât pe baza votului popular”. Fãrã a fi clar ce înseamnã aceastã declaratie sforãitoare, liberalii au luat câteva decizii importante pentru judet, din perspectiva alegerilor locale din 2016. Pe surse, am aflat cã în CJEx s-a decis – urmând a fi anuntatã oficial, în perioada urmãtoare – nominalizarea lui Corneliu Bichinet pe prima pozitie în lista de consilieri judeteni, adicã prima optiune pentru postul de presedinte al CJ Vaslui, în timp ce Nelu Tãtaru a fãcut un pas înapoi, în privinta candidaturii la Consiliul Judetean, urmând a candida pentru primãria Husi.
Senatorul Dan Marian si deputatul Florin Ciurariu, copresedintii PNL la Vaslui, au fãcut pace si nu se mai ceartã, cel putin asa s-a întâmplat la sedinta Comitetului Judetean Executiv de joi seara. Dan Marian a convocat toate numele grele de la fostul PDL cu o orã si ceva înainte de sedintã, joi, la un restaurant din oras, pentru a pune la cale strategia pe care o vor adopta la sedinta CJEx. De partea cealaltã, vechii liberali, în frunte cu Ciurariu, s-au întâlnit si ei la partid, stabilind cum sã contracareze scandalurile pe care le vor lansa amicii din partid (vechii democrat liberali, n.r.). Sedinta a debutat cu o întrebare care a pus în încurcãturã pe toatã lumea: “Noi suntem la Putere sau în Opozitie?”. Întrebarea, pus pe un ton stingher de Mihai Ponea, copresedinte PNL municipiul Vaslui, i-a fãcut pe cei doi sefi liberali de la judet sã aminteascã de declaratia Alinei Gorghiu, privind sustinerea pe care PNL o acordã Guvernului Ciolos. “Guvernul tehnocrat va avea sustinerea Partidului National Liberal. E o variantã categoric mai bunã pentru România decât precedentul guvern. Nu stim în ce mãsurã va sustine PSD acest guvern, dar noi, liberalii, trebuie sã o facem si o vom face. PNL este acum mai aproape de guvernare decât înainte, dar nu poate ajunge sã guverneze România decât pe baza votului popular. Trebuie sã primim încrederea oamenilor pentru a guverna, iar pentru asta trebuie sã luãm decizii care sã convingã. Partidul National Liberal are obligatia sã arate cã stie sã continue reformele interne si cã are o agendã clarã pentru reformarea societãtii. Trebuie sã ne însusim reformele cerute de oameni în stradã; stim cu totii cã existã asteptãri dinspre noi, nu dinspre PSD”, ar fi spus Alina Gorghiu, text explicat de Marian si Ciurariu, în fata propriilor colegi de partid. Adicã, ar fi spus cei doi copresedinti, nu suntem la Putere, dar prin Ciolos ne pregãtim sã luãm puterea. Curat-murdar, coane Fãnicã.
Bichinet spulberã prin sondajele interne: Tãtaru a bãtut în retragere, spre primãria Husi…
Multe discutii s-au purtat si pe tema sondajelor interne, oficiale sau neoficiale. Conform unor discutii purtate la CJEx de joi seara, Bichinet ar urma sã fie trecut pe primul loc pe lista de consilieri judeteni ai PNL, în locul lui Nelu Tãtaru, senatorul liberal urmând sã fie candidatul liberal la primãria Husi. De ce Bichinet, pânã la urmã? “Corneliu Bichinet spulberã pe orice liberal din judetul Vaslui, la capitolul încredere, fie cã este vorba de Vaslui, Bârlad sau comune. Este cel mai cunoscut si mai credibil candidat al nostru pentru Consiliul Judetean”, a spus unul dintre participantii la sedinta CJEx. Sunt mai multe motive care îl recomandã pe Bichinet pentru postul de “locomotivã” a partidului. Este în administratia judeteanã de mai bine de 12 ani, a fost presedinte al CJ Vaslui, acum este vicepresedinte la judet, face turul tuturor comunelor, fiind cunoscut de multi oameni de la tarã. Senatorul Tãtaru, în schimb, este un profesionist apreciat în Husi, iar candidatura sa la primãrie pare extrem de logicã, în aceste conditii. Sunt si unele situatii în care Bichinet, de exemplu, are de îndurat reprosuri din partea colegilor de partid, cum s-a întâmplat de exemplu la ultima sedintã a CJ Vaslui, când “Bichi” a votat alãturi de PSD la unele proiecte, în timp ce colegii sãi liberali au fost împotrivã. “Joi seara, timp de douã ore si jumãtate, membrii CJEx au avut o sedintã structuratã pe o informare a celor doi copresedinti despre situatia politicã de la nivel central. Colegii nostri au fost informati despre cum stau lucrurile în aria lor de responsabilitate, în comune si orase, care au prezentat problematica cu care se confruntã, din punct de vedere administrativ, Consiliul Judetean, si s-au dezbãtut probleme privind alegerile locale din 2016. Nu s-a certat nimeni cu nimeni, nu s-a bãtut nimeni cu nimeni, a fost o atmosferã de dezbatere sãnãtoasã si concretã. Trãiascã tehnocratia!”, a fost mesajul trimis de Corneliu Bichinet, imediat dupã sedinta CJEx.
Fiecare liberal din Vaslui, pus sã plãteascã 10-15 euro pentru sondaj!
În privinta sondajului PNL pe municipiul Vaslui, lucrurile sunt clare. Asa cum s-a anuntat si în sedinta CJEx, deputatul Florin Ciurariu, copresedinte PNL, a primit sarcinã de la conducerea centralã pentru a tine legãtura cu firma de sondare de la Buzãu. Nu s-a anuntat nimic, nici mãcar date preliminare, semn cã deputatul a devenit extrem de secretos, pânã si fatã de colegii de partid. Cert este cã, asa cum s-a spus la sedintã, rezultatele finale vor veni spre finalul sãptãmânii viitoare, atunci când vor afla toti vasluienii care este cel mai iubit liberal si ce sanse are în lupta pentru primãria Vaslui. Cât priveste plata sondajului… “Nu ne-a convenit sondaj cu 10.000 de lei, a trebuit sã plãtim un sondaj de 7.000 de euro… De unde bani? Din cotizatiile noastre, ale membrilor de partid”, spune un liberal de la vârful PNL municipal. Cum, oficial, sunt în jur de 600 de liberali în oras, rezultã cã fiecare membru de partid a fost obligat sã cotizeze cu 10-15 euro, desi sunt informatii cã banii au fost pusi de anumite firme.
Sursa: vremeanoua.ro

A dat foc casei fostei sotii

Barlad Online

Un bãrbat de 60 de ani din municipiul Husi a ajuns dupã gratii pentru 30 de zile dupã ce, supãrat pe fosta sotie, acesta a pãtruns în locuinta femeii si a început sã stropeascã cu benzinã. Speriate, femeia si fiica acesteia, de 31 de ani, au pãrãsit imobilul si au sunat la 112. Imediat, la fata locului au ajuns politisti si jandarmi, care au reusit sã-l imobilizeze pe bãrbat si sã-l retinã. În urma probatoriului administrat, Traian T. a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, acuzat de distrugere prin incendiere si violare de domiciliu.
Sursa: vremeanoua.ro

Balurile Bobocilor, la… Pastele Cailor!

Barlad Online

Bobocii nu se mai numãrã toamna, ci…primãvara! Ne referim, desigur, la Balurile Bobocilor din Vaslui. Din câte se pare, vor fi amânate pentru anul viitor, în luna mai. Directorii liceelor din Vaslui par sã se îndrepte spre aceastã decizie, neavând de ales, dupã ce Casa de Culturã “Constantin Tãnase” a fost închisã din lipsa avizului privind securitatea în caz de incendiu. Pentru a rezolva problema care îi nemultumeste pe elevi, Primãria Vaslui le-a sugerat acestora trei variante: sala de sport a liceului, Sala Polivalentã, unde le este solicitat sã aducã covor, pentru a nu strica parchetul, sau la Teatrul de Varã, dar sã astepte pânã în luna mai. Urmeazã ca, în aceastã sãptãmânã, primarul sã poarte câteva discutii cu reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Vaslui (ISU), pentru a vedea dacã mai existã alte solutii. Casa de Culturã sare din schemã, întrucât, din spusele directorului Ionel Bordeianu, va mai dura putin pânã institutia va primi avizul ISU. Elevii, însã, sunt în continuare nemultumiti si sperã, totusi, sã aibã parte de Balurile Bobocilor în aceastã toamnã, asa cum e traditia, nu la primãvarã.
Incertitudinea planeazã, în continuare, asupra Balurilor Bobocilor din Vaslui. Decizia directorului Casei de Culturã “Constantin Tãnase” a stârnit nemultumiri în rândul elevilor de liceu, care se chinuie, în perioada aceasta, sã gãseascã alte locatii pentru eveniment. Cu exceptia Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu”, care a avut deja balul, toate celelalte licee sunt puse în situatia de a-si amâna peterecerea de bun venit a proaspetilor liceeni.
Primãvara bobocilor
La Negresti, directorul Liceului Tehnologic “Nicolae Iorga”, Vasile Mariciuc, a anuntat cã, dacã nu se va deschide Casa de Culturã pânã la sfârsitul anului, cel mai probabil, vor organiza Balul Bobocilor în curtea scolii. “Existã o necunoscutã în ceea ce priveste Balul Bobocilor. Consilierul nostru educativ încearcã sã gãseascã solutii, însã acestea sunt extrem de putine. Am vorbit cu primarul si ne-a promis cã se va consulta cu cei de la ISU, pentru a solutiona aceastã problemã cât mai repede. Existã posibilitatea ca evenimentul sã se desfãsoare, totusi, la Casa de Culturã, în sala de spectacole, dupã normele ISU, evident, în prezenta unui echipaj de pompieri, dar vor putea participa mai putini spectatori, circa 150 persoane. Dacã nu se va putea desfãsura evenimentul astfel, îl vom reprograma pentru primãvarã si, probabil, îl vom face în curtea scolii”, a spus directorul Liceului Tehnologic “Nicolae Iorga”, Vasile Mariciuc.
Alternative putine, deloc pe placul elevilor
Pentru a rezolva problema care îi nemultumeste pe elevi, Primãria Vaslui a venit cu trei variante de locatii unde acestia ar putea sã-si desfãsoare evenimentul. Alternativele sunt sala de sport a liceului, Sala polivalentã, dacã vor aduce un covor, pentru a nu strica parchetul, sau la Teatrul de Varã, dar vor trebui sã astepte pânã la primãvarã. “Se încearcã gãsirea unei solutii pentru a desfãsura, totusi, anul acesta, Balul Bobocilor. Elevii au muncit, s-au pregãtit, iar acum sunt dezamãgiti. Sperãm ca dupã întâlnirea dintre reprezentantii primãriei cu cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã Vaslui, sã se gãseascã o solutie”, a spus purtãtorul de cuvânt al Colegiului Economic “Anghel Ruginã”.
Casa de Culturã, închisã pe o perioadã nedeterminatã
Directorul Casei de Culturã a anuntat cã încã nu se stie cât va mai dura pânã va obtine avizul ISU, ca institutia sã-si poatã deschide usile. “Sunt dezamãgit de Hotãrârea nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea functionãrii ori utilizãrii constructiilor sau amenajãrilor determinate de încãlcarea gravã a cerintei de securitate la incendiu. Trebuiau prevãzute anumite termene limitã pânã la care sã se îndeplineascã criteriile. Stiu cã tinerii sunt nerãbdãtori sã se deschidã Casa de Culturã, însã nu am de ales. Neavând avizul de securitate în caz de incendiu, nu pot sã-mi asum responsabilitatea. Eu am început demersurile, dar nu se poate face totul asa rapid. Am luat legãtura cu personalul care va realiza scenariul de incendiu de care noi avem nevoie, apoi trebuie depus la ISU si, în cele din urmã, aprobat de un verificator de proiect. Trebuie sã asteptãm pânã cei de la ISU ne dau avizul. Nu avem încotro”, a spus Ionel Brãtianu, directorul Casei de Culturã.
Sursa: vremeanoua.ro

Vasluieni fără loc de munca, iată ce vă așteaptă!

Barlad Online


Denumire agent
Meseria / ocupatia/ Locuri de munca vacante
SC MOBILSERCO SRL
1 tamplar mecanic
3 muncitor necalificat
1 maistru tamplar
1 reglor masini
1 vopsitor lemn
1 sudor
1 tehnician tamplar
SC TEHNOFOREST SA
7 muncitor prelucrarea lemnului
SC DIVAMAR SRL VASLUI
10 confectioner textile
SC DODSALE SRL
5 colector
7 agent vanzari
SC ALB & NEGRU SRL
2 manichiurista
2 pedichiurista
3 coafeza
1 frizerita
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA VASLUI
2 consilier (studii superioare economice, informatica si gestiune)
SC BOCONPAD SRL
1 vulcanizator
1 spalator auto
SC TERRA MAXX SRL
5 confectioner
SC CONFECTII SA
2 confectioner
1 muncitor necalificat in confectii
SC MARANDY DENT SRL
2 tehnician dentar
SC HAPPYBAR SRL
2 barman
2 operator calculator introducere date
SC MIGMER SRL
2 patiser sau cofetar
3 muncitor necalificat
SC TWOVET-FARM SRL
1 medic veterinar
1 tehnician veterinar
1 asistent veterinar
SC ROMCIP SRL
1 sofer profesionist
1 agent paza
1 buldoexcavatorist
2 zidar
1 gestionar
1 inginer constructor
2 faiantar
2 dulgher
1 administrator
2 fierar betonist
1 contabil
1 gaterist
1 economist
1 asistent manager
1 secretara
2 muncitor necalificat
SC VIOROTEX COMPACT SRL
1 vulcanizator
SC VASCAR SA
10 muncitor in sectie de conserve
3 operator sectie de conserve
SC VASTEX SA
2 finisor textile
C.A.R. SALARIATILOR PODUL INALT VASLUI
1 contabil (studii superioare)
SC XANADU SRL
1 pompier voluntar
SC SDF AUTO SRL
1 functionar economic
SC GOSCOM SA
3 tractorist
SC BODEN RAT SRL
1 functionar economic
SC ALLSYS ENERGY SA
1 cititor contoare de energie electrica, gaze, apa
6 electrician pentru utilizarea energiei electrice
SC BENAVI SRL
1 spalator auto
Agentia Locala Bârlad, Bulevardul Epureanu, nr.8, Telefon 0371 / 073988,
Locuri de munca disponibile la 19.11.2015: 35
Denumire agent
Meseria / ocupatia/ Locuri de munca vacante
SC CONFECTII BIRLAD SA
4 operator confectioner industrial imbracaminte din tesaturi , tricotaje, materiale sintetice
2 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC DACRI SRL
1 tehnoredactor
1 masinist in legatorie mecanica
SC IRIS COMPANY SA BUCURESTI
1 vanzator
1 facturist
1 inspector/referent resurse umane
1 sofer de autoturisme si camionete
1 electromecanic
1 electrician de intretinere si reparatii
1 inginer electromecanic
SC KTS POL AUTO SRL
1 lucrator gestionar
SC GECCO COM SRL
1 lucrator gestionar
SC MOBILA SA
1 tamplar mecanic la croit si dimensionat
SC MARANDY DENT SRL
1 tehnician dentar
PFA BOIDACHE MARIUS CRISTINE
2 tamplar universal
SC METROPOLIST BETS SRL
5 agent vanzari
CLATINICIU DOINA I.I.
1 ospatar
SC ALLSYS ENERGY SA
1 incasator si cititor contoare de energie electrica, gaze, apa
2 electrician pentru utilizarea energiei electrice
SC NEGOCOMIS SRL
1 confectioner-asamblor articole din lemn
TEATRUL VICTOR ION POPA
1 electrician iluminare filmare
2 actor
1 servant pompier
Agenția Locală Husi, str. A.I. Cuza, bl. H5, sc A, telefon 0371/ 073989, 0235/481720
Locuri de munca disponibile la 19.11.2015: 74
Denumire agent economic
Meseria / ocupatia/ Locuri de munca vacante
SC DODECAN SRL
20 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC GAROFITA SRL GHERMANESTI
1 confectioner, prelucrator in industria textile
SC SPIDER FLUX SRL
3 muncitor necalificat spalatorie auto
SC ADAREI-ROM SRL
4 confectioner articole din piele si inlocuitori
5 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC LETIS EXTRA SRL HUSI
4 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC NICOMON SRL HUSI
3 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC ROMILARICIP SRL HUSI
3 vanzator
II GHEUCA SIMION HUSI
1 vanzator
SC TRAVKA SRL HUSI
1 confectioner asamblor articole din textile
2 muncitor necalificat in industria confectiilor
II ANDREI MARCEL
1 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC TESLA SRL
4 brutar
SC TRAZACON SRL
1 tamplar universal
1 tapiter
SC INTERONYTRANS SRL
1 mecanic auto
SC RIZOTEX SRL
1 confectioner tricotaje dupa comanda
II IOLEA MARGARETA
1 vanzator
SC ROMOLD SR L
1 agent de securitate
SC DACPETROL SRL
2 vanzator
SC BAXGILDOR SRL
1 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC ARCAVIAN SRL
2 muncitor necalificat in industria confectiilor
SC VERAMIRPROD SRL
1 muncitor necalificat in industria confectiilor
2 cusator piese din piele si inlocuitori
SC SAVDECOM SRL
1 croitor
SC LINUX SRL
4 muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie
SC ALLSYS ENERGY SA
1 electrician pentru utilizarea energiei electrice
I.I. ANTOHI DANIELA
muncitor necalificat in industria confectiilor

Cinci indicatori care arată în ce prăpastie este România

Barlad Online

Două milioane de gospodării din șapte milioane nu sunt racordate la sistemul de canalizare, o treime din populația aptă de muncă este pierdută în statistici la „alte categorii“, deficitul fodului de pensii ajunge la 40%, unu din trei absolvenți nu trece de bacalaureat. Abia astfel de statistici indică ce uriașă este distanța între ce vrea România să fie și ce este de fapt. 
Guvernul Cioloș, proaspăt instalat, spune că, având un mandat limitat, se va con­centra pe doar câteva pro­iecte majore, dar în așa fel încât să facă drumul fără întoarcere. Creș­terea ratei de ocupare a populației, ate­nua-rea deficitului la fondul de pensii, creșterea calității pregătirii elevilor, un plan de lucru pentru rezolvarea problemelor demogra­fice sunt doar o mică parte din problemele la care guvernul trebuie să mediteze.
ZF ridică în fața guver­nului Cioloș – care ieri a avut prima sa ședință – cinci pro­bleme pentru care trebuie să se construiască scheme de îmbunătățire, care să fie conti­nuate și în guvernările viitoare: 2,6 milioane de români ocupați cu agricultura de sub­zis­tență, 20 mld. lei deficit la pensii, 33% din­tre absolvenții de liceu nu iau bacalau­reatul, rata fertilității de 1,3 copii la o femeie și peste 2 milioane de gospodării care nu sunt conectate la sistemele de apă și ca­nalizare.
„În mod clar, dacă se dorește o îmbunățire a ratei de absolvire la baca­laureat trebuie să se înceapă reformarea învățământului primar și secundar, iar primele rezultate să se vadă abia după opt ani, cel puțin. Școala trebuie reabilitată pe fond, nu în mod «pompieristic», prin slăbirea exigenței la examene, pentru că situația actuală este înfiorătoare. Trebuie să se construiască politici pe termen lung“, a explicat Bogdan Murgescu, istoric al economiei și profesor la Facultatea de Istorie a Universității București. El a mai spus că nivelul de salarizare al profesorilor debutanți face această meserie neatractivă pentru cei bine pregătiți, astfel că o mare parte dintre profesorii de sub 40 de ani care predau în prezent în sistem sunt absolvenți ai unor facultăți în care „nu s-a prea făcut carte“, iar dacă profesorii nu știu cum să scrie și să vorbească corect limba română, nici elevii lor nu vor ști.
„În ceea ce privește situația din agri­cultură, cred că în ultimii ani au avut loc evoluții importante, ca urmare a unor sti­mulente acordate, însă meritul este parțial al statului român. Situația s-a îmbunătățit ca urmare a unor politici europene care încurajează colectarea de produse agricole, însă în general procesul de tranziție în agricultură este mai lent. O problemă rămâne însă din cauza forței de muncă îmbătrânite din această zonă“, a mai spus Bogdan Murgescu. În ceea ce privește de­ficitul la fondul de pensii, profesorul Mur­gescu admite că aceasta este una dintre pro-blemele grele ale României, care a încercat să fie rezolvată printr-o lege mai veche, de creștere a vârstei de pensionare a popu­lației. „O soluție pen­tru rezolvarea parțială a acestei pro­bleme ar putea fi «oprirea robinetului» în ceea ce privește pensionarea înainte de vreme, pentru că s-au creat multe inechități sociale din cauza acestei practici. La nivelul întregii Europe probabil că va fi nevoie de politici imigra­ționiste prin care să se aducă imigranți care să aibă calificările necesare pe piața muncii din fiecare țară. Se poate face o politică deș­teaptă în această privință, în state precum Canada există deja modele“, a spus Murgescu.
Care sunt primii indicatori la care trebuie să se uite miniștrii cabinetului Cioloș
2,6 milioane de români sunt „ai nimănui“
Peste 2,6 milioane de români, adică aproape o treime din populația aptă de muncă, sunt încadrați la rubrica „alte categorii“ în statisticile oficiale, majoritatea ducând un trai la limita sărăciei, fiind „ocupați“ cu agricultura de subzistență. Situația nu s-a mișcat deloc în ultimele trei decenii, astfel că România se compară din acest punct de vedere cu state precum Ecuador, Guatemala sau Kazahstan. Cu o pondere de aproape 29% a populației ocupate în agricultură, România se află la mare distanță de a doua țară din Uniunea Europeană după acest criteriu, Polonia, unde ponderea este de doar 13%, potrivit unei analize realizate de prof. dr. Cezar Mereuță. Pentru a diminua din aceste decalaje, experții susțin că trebuie încurajate crearea de IMM-uri de procesare a materiilor prime din agricultură capabile să exporte, precum și realizarea unor investiții în sistemul de irigații. În prezent, dintr-o populație de 20 de milioane de locuitori, doar 4,5 milioane au statut de salariați, în contextul în care populația activă (aptă de muncă) este de 9,2 milioane de persoane.
20 mld. lei, deficitul de pensii
Guvernul Cioloș ar trebui să se uite cu atenție la deficitul fondului de pensii, care a ajuns anul trecut la 12 miliarde de lei și care va ajunge la 19- 20 de miliarde de lei până la finalul acestui an.
Reducerea CAS cu 5 puncte la angajator aplicată din toamna anului 2013, majorarea automată a pensiilor ca urmare a indexării acestora cu valoarea inflației și a creșterii economice (prevăzută în legea pensiilor), dar și creșterea anuală a nivelului de contribuții la pilonul II de pensii (prin care se mută practic o parte din contribuțiile la sistemul public în cel privat) sunt factorii care influențează negativ bugetul de pensii publice.
România are în prezent 4,5 milioane de salariați care contribuie la sistemul public de pensii și care „susțin“ 5,1 milioane de pensionari aflați în plată, iar decalajul este cu atât mai problematic cu cât în prezent în piața muncii este activă cea mai numeroasă generație a României, „decrețeii“ (născuți în primii ani de după 1966, după decretul de interzicere a avorturilor).
O prioritate pentru guvernul Cioloș ar trebui să fie realizarea, sau măcar începerea, unui plan pe termen lung pentru găsirea unor soluții pentru sustenabilitatea sistemului de pensii atunci când primii „decreței„ vor ieși la pensie, începând cu anul 2032. Atunci, dintr-o dată, numărul de noi pensionari va fi mult mai mare, iar efectivul de salariați nu mai are cum să crească foarte mult, pentru că natalitatea este pe un trend descendent.
Unu din trei absolvenți de liceu nu ia bacalaureatul
România a pregătit în ultimii cinci ani peste 400.000 de absolvenți de liceu care nu au luat bacalaureatul și care, astfel, nu au putut justifica de ce au mers la școală timp de patru ani. Singurele opțiuni ale pieței muncii pentru ei sunt slujbele plătite prost, de muncitori necalificați. În 2011 și în 2012, doar 45% dintre absolvenții de liceu au reușit să promoveze acest examen.
Chiar dacă rata de promovare a absolvenților de bacalaureat s-a mai îmbunătățit anul acesta (a ajuns la 67,9%, ceea ce înseamnă că doar 51.000 de liceeni din aproape 160.000 nu au reușit să promoveze acest examen), pregătirea din ce în ce mai slabă a celor care ies de pe băncile școlilor este una din cele mai mari probleme cu care se confruntă angajatorii. Introducerea unor cursuri de consiliere în carieră în gimnaziu și în liceu, creșterea cifrelor de școlarizare pentru domeniile care pregătesc absolvenți cu specializări cerute pe piața muncii și eforturile pentru reintroducerea la scară largă a învățământului profesional sunt doar o serie de măsuri pe care noul guvern ar trebui să le ia în considerare pentru îmbunătățirea calității educației. Și, desigur, finanțarea educației la nivel similar cu cel din alte state din Uniunea Europeană (raportat la PIB).
Rata fertilității, de 1,3 copii la o femeie, trebuie să crească cu orice preț
În 2014 s-au născut mai puțin de 198.000 de copii, număr cu aproape 40% mai scăzut decât în anul 1990, potrivit datelor de la Statistică. Specialiștii spun că scăderea populației este unul dintre cele mai grave fenomene, cu consecințe negative pe termen lung. Migrația afectează semnificativ acest indicator, având în vedere că, spre exemplu, în 2013 femeile românce din străinătate au dat naștere la 22.000 de copii.
Lipsa locurilor de muncă și a unor politici care să încurajeze natalitatea a făcut ca acest indictator să ajungă la un nivel extrem de scăzut, care va avea impact direct în economie. O femeie din România naște, în medie, 1,3 copii, iar rata fertilității a cunoscut o scădere aproape dramatică după căderea regimului comunist.
Specialiștii spun însă că o rată de fertilitate de 2,2 asigură menținerea populației la un nivel constant pe termen lung, în vreme ce rate de fertilitate inferioare acestui nivel vor duce la un declin al populației. Acesta este indicatorul la care ar trebui să înceapă să lucreze actualul guvern.
Peste 2 milioane de gospodării nu sunt conectate la sistemele de apă și canalizare
Dintre cele 7,46 de milioane de gospodării, doar 71% erau dotate cu instalație de alimentare cu apă și mai puține (61%) aveau instalații de alimentare cu apă caldă, potrivit datelor definitive de la recensământul realizat la finalul anului 2011.
Totodată, statisticile arată că doar 70% din gospodării sunt racordate la instalațiile de canalizare, în timp ce situația este mult mai bună în ceea ce privește racordarea la rețeaua de energie electrică (98% dintre gospodării). Noul guvern trebuie să pună bazele îmbunătățirii acestei situații pentru ca România să intre în paramatrii „normali“ în rândul statelor din Uniunea Europeană din acest punct de vedere.
Sursa: zf.ro