Barlad Online
Această dată a căzut în acel an într-o duminică, zi lucrătoare pentru evreii obișnuiți, dar nu pentru evreii comuniști care, molipsindu-se de la alții, au găsit de cuviință că trebuie să facă și ei un comitet democratic pentru a nu rămâne la coada plutonului, precum soldații neinstruiți puși să care țintele din carton și lemn pe care nu reușiseră să le nimerească la tragerea de antrenament cu cartușe de război. Nevrând să se molipsească de la coreligionarii bucureșteni care și-au declarat atașamentul veșnic față de “valorile” comuniste meșteșugit prezentate de către vicleanul Gheorghiu-Dej, adunarea nu s-a ținut într-un lăcaș de cult, chiar dacă printre fondatori am găsit și numele unui rabin.
Deci, masa evreiască fiind întrunită, s-a trecut la redactarea procesului verbal nr. 1/12 august 1945: “În urma manifestului lansat de un Comitet de inițiativă, populația evreească a răspuns într-un mare număr venind la întrunirea publică din sala Vlahuță, ținută azi, 12 August 1945, ora 10 dimineața. Ia cuvântul Dl. Dr. Naftalis, avocatul Oberz Capelovici, rabinul Fener, care arată cu toții rostul Comitetului Democratic Evreesc, necesitatea ca populația evreească SÂ FIE O MASÂ OMOGENÂ (subl. ns.), progresistă alături de poporul român”.
După ce redactorul procesului verbal a consemnat faptul că “Sala aprobă toate aceste puncte”, s-a trecut la citarea numelor celor care vor forma “Comitetul de inițiativă”. Iată cine au fost cei care au încercat să transforme evreimea bârlădeană într-o “...masă omogenă”, deci ușor manipulabilă: “Președinte de onoare: Dr. Veinfeld; președinte: Dr. Naftalis; vicepreședinți: avocat Capelovici și Dr. Herșcovici; secretar general: Iancu Ițicovici. Membri: avocat Iacobsohn, Dr. Graur, Zilberman Ilie, Doamna Dr. Brill, D-na Lora Veintraub, Iancu Zelig, Beneș Sami, Solomonovici S., Epștein Samy, Edelștein Iosef, Aschendorf H., Rozenthal Haim, Gherșin Gh., Marcovici Duță, Lazăr Beneș, Bercovici Adolf, Kanner Froim, Katz Matei, farmacist Schechter, Puiu Zissu și profesor Thaller”. Foarte interesant și cu mari semne de întrebare asupra probității morale rămâne faptul că din acest comitet făceau parte mulți intelectuali și oameni importanți de pe ulița evreiască.
Tocmai pe 21 septembrie 1945 s-au întrunit proaspeții șefi pentru a întocmi cel de-al doilea proces verbal privind “Activitatea biroului de conducere dela 12 august până la 20 Septembrie 1945”, din care am extras câte ceva: “Am întocmit o serie de adeziuni care au fost înmânate evreilor”. Considerând că sunt cam puțini șefi, comitetul de inițiativă hotărâse “...cooptarea șefilor de instituțiuni evreești”. Cei doi proaspăt unși fuseseră Dr. Finkelstein (președintele Comunității evreilor din Bârlad) și prof. Aron Rubin (directorul școlii mixte israelito-române “Leizer și Ghizela Kaufman”).
Încercând să atragă de partea CDE toate curentele existente pe atunci în sânul evreimii din Bârlad, președintele Naftalis notase cu satisfacție: “Gruparea Gelid este reprezentată în birou. Astfel putem spune că CDE a devenit într-adevăr reprezentanța unică a evreilor din Bârlad, recunoscută de toate organizațiile politice și autoritățile de stat”.
Nu putem ști ce cuvinte s-au folosit în discursurile liderilor evrei cu ocazia manifestărilor prilejuite de unele sărbători religioase specifice, dar cert este că ele au existat, însă în varianta politizată excesiv: “Cu ocazia sărbătorilor de Roș Hașana și Iom Chipur, CDE a avut o puternică acțiune de propagandă și luminare a masselor evreești. Delegați de-ai noștri au luat cuvântul la toate sinagogile importante din oraș“.
“Cei care nu vin la ședințe să fie dați afară”
Se pare că unora dintre cei numiți șefi cu mare entuziasm la adunarea constitutivă din 12 august le pierise cheful de politică fără oleacă de profit, considerând CDE-ul un gheșeft de doi bani, sau se muiaseră pe parcurs, pur și simplu, de se ajunsese la asemenea amenințări.
Dar iată ce se discutase la ședința din 26 septembrie 1945, vizavi de tema excluderilor: “Dl. Bernard Grimberg cere a se face măcar o observație celor ce nu vin la ședințe, neînțelegând să sacrifice timp pentru binele obștesc”.
Președintele Naftalis fusese și mai radical: “...spune că numărul membrilor din Biroul de conducere al CDE, fiind destul de mare, urmează ca cei ce absentează un număr de ședințe consecutive nemotivat, vor fi considerați demisionați”.
În urma propunerii avocatului Iacobsohn, cei câțiva membri ai forului prezenți la această întrunire, au aprobat “...ca cei ce lipsesc la 3 ședințe consecutive să fie dați afară din Biroul de conducere a CDE-ului”.
În încercarea lor de a face din acest comitet (fals) democratic o organizație unică a evreilor, Samy Beneș cerea “...ca la viitoarele ședințe să fie convocați și organizațiile sioniste, CA ÎN FELUL ACESTA SÂ NE APROPIEM TINERETUL EVREESC (subl.ns.)”. Chiar și acest deziderat dovedea că CDE nu era altceva decât o anexă a partidului comunist român, care-și propusese același țel: strângerea tuturor sub un singur steag, chiar și cu prețul miilor de victime colaterale care nu au vrut să pactizeze cu diavolul.
Iancu Ițicovici le-a reamintit convivilor că la ședința anterioară fuseseră constituite și cinci secții: Asistență (Dr. Finkelstein și Matei Katz); Culte (Dr. Naftalis și Duță Marcovici); Propagandă (Dr. Herșcovici, Bernard Grimberg și Dr.
Veinfeld); Juridică (avocat Iacobsohn și avocat Capelovici) și Financiară (Edelstein și Kanner).
Deoarece pe timpul regimului antonescian unii evrei își pierduseră cetățenia română, Iancu Ițicovici le spusese celor din conducere că tocmai primise de la București o adresă prin care i se cerea un tabel cu evreii aflați în situația aceasta.
Răspândindu-se știrea prin mahala cum că acei ce nu vor veni trei ședințe consecutive vor fi dați afară, la întrunirea din 7 octombrie 1945 au venit aproape toți membrii, chiar și d-na dr. Brill. Principalul subiect de discuție la această ședință a fost acela al primirii de la Centru a unei adrese prin care se cerea CDE Bârlad să facă rost urgent de fonduri, deoarece noiembrie fusese declarată “Luna invalizilor, orfanilor și văduvelor de război”. Ideea procurării acestor fonduri venise de la d-na dr. Brill (ce va fi fost cu certitudine soția doctorului Sigmund Brill, cel care și-a împărțit responsabilitățile conducerii corăbiei numite Oficiul județean al evreilor Tutova pe agitatele valuri ale anilor 1941-1944), care propusese ca 50% din încasările provenite din manifestarea intitulată “Procesul literar”, care urma a avea loc pe 13 octombrie 1945, să fie virate respectivilor cetățeni aflați în mare nevoie. Se pare că acest “proces literar” a avut succes, de vreme ce din procesul verbal de ședință nr. 5/18 octombrie 1945 am aflat că procentele promise Apărării patriotice au reprezentat frumușica sumă de 202.365 de lei.
Doctrina periculoasă a comunismului intră și în sinagogi
Cum liniile politice de urmat erau trasate constant de la București, conducerea CDE s-a întrunit la data de 24 octombrie 1945, pentru a discuta și a pune în aplicare directivele cuprinse într-o adresă sosită de la Centru: “Se decide a se face o întrunire publică în ziua de duminică 4 Noiembrie ora 10 dimineața PENTRU LÂMURIREA MASEI EVREEȘTI DE SPRIJINIREA GUVERNULUI DE LARGÂ CONCENTRARE DEMOCRATICÂ PETRU GROZA (subl. ns.)”. Oare să nu fi fost “lămuriți”, încă, evreii bârlădeni de democrația revărsată peste toată suflarea românească, de la cățel la purcel sau de la vlădică la opincă, de imbecilul și vândutul guvern-marionetă de la București, cu un semianalfabet la Agricultură și Domenii (Romulus Zăroni) și un popă roșu la “culte” (Constantin Burducea)?!
Oricum, justificarea acțiunii de susținere fusese următoarea: “...deoarece astfel de întruniri au fost și la București ca și în alte orașe mari din țară”. Cinstita și patriotica adunare urma a se îngrămădi “...LA TEMPLUL CEL MARE (subl.ns.)”. Bineînțeles că s-a luat și hotărârea tipăririi afișelor și invitațiilor, care vor fi răspândite în ulița evreiască a orașului sau vor fi înmânate autorităților locale, precum și “...reprezentanților partidelor și organizațiilor locale evreiești”.
În procesul verbal nr. 7/9 noiembrie 1945, fuseseră scrise lucruri extrem de grave vizavi de părerea evreilor de rând față de CDE. Începută la ora 14.30, ședința debutase furtunos cu discursul lui Beneș Samy, care ceruse “...să se fixeze ore de birou fixe pentru ca cei ce au nevoi să găsească pe cineva la CDE”. Bomba avea să vină după această nevinovată doleanță: “(Beneș Samy) explică CÂ O MARE PARTE DIN POPULAȚIA EVREEASCÂ CONSIDERÂ CDE CA O ORGANIZAȚIE ANTIEVREIASCÂ (subl.ns.) și cere a se interveni la Centru în acest caz”. Probabil, toți cei prezenți rămăseseră consternați la auzul știrii proaste difuzate de către Beneș, dacă nu cumva aveau și ei o asemenea informație.
O altă instrucțiune venită de la București îi viza pe evreii care ar fi urmat a fi “epurați” din funcțiile deținute înainte de 23 august 1944, dar la Bârlad se pare că “...nu este cazul să se facă vreo epurație”, potrivit declarației avocatului Capelovici, înregistrată scrupulos în procesul verbal, din care cităm: “...expune situația și cauza că CDE NU A PRINS ÎN MASELE EVREIEȘTI ȘI ORGANIZAȚIILE SIONISTE (subl.ns.)”. Vrând să explice mai departe penibila postură a CDE-ului de sperietoare a evreilor bârlădeni, acest avocat arăta cu degetul spre “...președintele CDE care are o parte din vină, NEFIIND ORATOR DUPÂ CERINȚELE TIMPULUI (subl.ns.)”, dar și spre “...secretarul I. Ițicovici PRIN FELUL PROCEDURII D-SALE DICTATORIALE (subl.ns.)”.
Profund nemulțumit de prestația președintelui și a secretarului, Capelovici tăia în carne vie, cerând “...înlocuirea și schimbarea președintelui și schimbarea purtării secretarului general I. Ițicovici”. Vehemența exprimării acestui avocat a fost imediat dezamorsată de către dr. Herșcovici, care “...spune că Dl. avocat Capelovici a fost numit să vorbească la Templu în zilele de sărbători și nu a venit să vorbească”, ceea ce a însemnat că Herșcovici îl acuza pe acesta de ipocrizie. Ca să-i pună la punct definitiv pe eventualii puciști care s-ar mai fi găsit, a mai afirmat că “CDE este o formație apolitică și masa evreească trebue luminată prin șezători, broșuri, manifestații populare”, ceea ce era foarte aproape de adevăr, dar foarte departe de pretențiile comuniștilor de a pune laba pe această organizație a evreilor. Această fulminantă ședință s-a încheiat în coadă de pește, rămânând ca la data de “...11 Noembrie 1945, ora 3”, să se ia o hotărâre privitoare la schimbarea președintelui Naftalis.
Într-adevăr, la ora și ziua fixate, membrii CDE s-au întâlnit iarăși, ocazie cu care doctorul Naftalis și-a făcut un soi de “mea culpa”, luându-și și un angajament de tip “heirupist”: “Dl. Dr. Naftalis spune că, timpurile fiind excepționale, se cere a se trece la PRESIUNI MAI HOTÂRĂTOARE (subl.ns.) și D-lui neavând timpul necesar pentru aceasta își dă demisia”. Ori fusese mână-n mână cu Naftalis, ori fusese o acțiune personală, “D-l Bernard Grimberg ROAGÂ PE DL. NAFTALIS Să RÂMĂNÂ (subl.ns.) la președinție până se va face o adunare generală și adunarea va decide”.
“Evreii care fac parte din partidele istorice trebuie epurați”
Deci, adio cu politica liberală, socialistă sau țărănistă, potrivit celor spuse de către dr. Herșcovici la această ședință: “În comunitatea locală sunt evrei cari fac parte din partidele istorice și CERE EPURAREA LOR (subl.ns.)”. Simțind în jurul său numai dușmani ai “nobilei” cauze comuniste, Herșcovici continua astfel: “...tot odată cer a se lua măsuri contra REACȚIONARILOR CARI UNELTESC CONTRA NOASTRÂ (subl.ns.) și a tuturor și face observații președintelui că și-a dat demisia”. Remarcând o oarecare doză de ambiguitate în funcționarea CDE-ului cu actuala echipă în frunte, “...Dl. Edelștein spune că deoarece actualul comitet este provizoriu, cere a se face adunare generală pentru ca comitetul să fie ales de masele evreești și a se trece la lucru și mai cere epurație în comunitate”.
Convocarea acestei adunări generale fusese cerută cu vehemență de mai mulți lideri evrei aflați la acea ședință, cât despre “epurație”, avocatul Capelovici subliniase că “...afară de Simon Copel, toți trebuie să rămâie fiind elemente harnice și folositoare Comunității”.
După ce guralivul Capelovici se stropșise și-n stânga și-n dreapta, îi venise rândul și lui la refec, fiind aspru criticat de către Bernard Grimberg, dl. Edelștein, Lazăr Beneș și dr. Herșcovici, acesta din urmă cerându-i “...să viziteze evreii ce nu sunt înscriși în CDE”. În sfârșit, cei prezenți au votat în unanimitate organizarea adunării generale la Templul cel Mare, la data de 18 noiembrie, ora 10.30 dimineața, în acest sens urmând a se face “...adrese la toate organizațiile sioniste”.
Marea adunare s-a ținut, într-adevăr, pe 18 noiembrie, dar problemele dezbătute atunci au fost discutate abia în ziua de 23, când a fost întocmit și procesul verbal nr. 9. În sfârșit, secretarul general Iancu Ițicovici și-a muiat dintele ascuțit al criticării activității președintelui și a remarcat următoarele: “Dl. secretar general expune situația creată după întrunirea dela templu și constată că populația evreiască a început să adere la CDE. Roagă a se exploata cât mai mult și cât mai curând această situație și cere a se face comisiuni pentru a ieși pe teren și a se face adeziuni”.
O altă discuție sterilă și contraproductivă fusese aceea prilejuită de organizarea întrunirii de la Templul cel Mare, existând și în acest caz fricțiuni diverse, ceea ce demonstrează indubitabil faptul că deja se aleseseră două curente potrivnice în sânul acestei organizații bolșevice girată de vicleanul Gheorghiu-Dej și partidul său mai mic decât o gămălie de chibrit la
vremea aceea. Astfel, Samy Beneș spusese că “...întrunirea dela templu a fost reușită și vina că nu toată populația a luat parte o are secretarul general, renunțând la câțiva membri din comitet”. Doctorul Herșcovici i-a scuzat pe organizatori (printre care fusese și el, firește), spunând că “...timpul a fost scurt pentru pregătirea adunării și aceasta a fost cauza că nu toată evreimea a luat parte la întrunire”.
Bătutul apei în piuă a continuat cu o altă propunere-pretenție marca “Herșcovici”: “...cere a se mai face o întrunire iar pregătirea să se facă dimpreună cu Secția de propagandă, fiind nevoie de această întrunire pentru lămurirea maselor evreiești”.
Prin urmare, opinăm că Templul cel Mare avea să devină în cel mai scurt timp un loc al politicii comuniste, nicidecum un lăcaș sfânt de reculegere și rugăciune a evreilor credincioși.
Onorabilul președinte de onoare al CDE-ului din Bârlad, doctorul Veinfeld, intrase și el în hora discuțiilor, subliniind că “...organizația CDE nu este o instituție de filantropie sau binefacere ci este o organizație de democratizare a maselor evreești și cere a se lucra în acest senz (sic!, n.a.)”.
Pentru a nu rămâne în urmă cu intervențiile, secretarul general Ițicovici intervenise pentru a propune “...cooptarea D-lui Sulim Sveiner în comitetul CDE”, care a fost acceptată de acest for. Pentru întreținerea sediului, comitetul mai aprobase și alocarea a 5.000 de lei.
Peste numai șase zile de la această ședință, pe 29 noiembrie, membrii CDE se întruneau din nou pentru a-și însuși, printre altele, trei propuneri ale tov-ului Iancu Ițicovici, secretarul general. Iată care fuseseră acestea: “a. Mărirea membrilor la cel puțin una mie; b. O mare întrunire publică pe ziua de 9 Decembrie a.c. ora 10 a.m. la Templul cel Mare; c. Răspândirea ziarului Unirea”. După cum se știe, această publicație evreiască apărea la București și avea o orientare politică foarte clară pro-comunistă și anti-sionistă.
Bernard Grimberg se plângea în fața cinstitei adunări de faptul că “...reacționarii au început să-și arate colții”, fără ca acel care a redactat procesul verbal să amintească măcar în treacăt despre ce reacționari ticăloși fusese vorba.
Pentru a contracara atacurile celor din tabăra ne-democrată a evreilor, Grimberg propunea “...realizarea unui buletin clar și eftin pentru o mai vie propagandă dedicată evreimii din localitate”. Imediat a sărit ca ars avocatul Iacobsohn, care a spus că “...deocamdată, fondurile nu ne permit editarea unui buletin, acest lucru comportând cheltuieli enorme”. (Va urma)
Pentru a cita părerea unui evreu în complicata poveste a înființării acestor comitete în toate județele din România unde existau minoritari de acest neam, am consultat site-ul 9am.ro, unde am găsit un text scris de Teșu (Herșcu) Solomovici pe 29 septembrie 2007, preluat din cotidianul de expresie românească “Ziua”, condus de Sorin Roșca Stănescu.
Autorul citat mai sus aprecia aceste CDE-uri ca fiind “...niște făcături comuniste”, clocite de mintea celui care a fost, pentru o perioadă medie, primul stalinist adevărat al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ne-am permis să cităm introducerea articolului publicat în “Ziua” deoarece vine din partea unui intelectual evreu și ne-a plăcut și vehemența stilului folosit: “Nașul Comitetului Democratic Evreiesc a fost șeful suprem al comuniștilor români, Gheorghe Gheorghiu Dej. L-a nășit în public la Templul Coral din București. În acea zi de 25 aprilie 1945 (deci, după instalarea primului guvern condus de dr. Petru Groza, aservit ocupanților ruși, n.a.), Templul era plin de evrei veniți să sărbătorească înființarea, la San Francisco, a Organizației Națiunilor Unite și să protesteze împotriva mandatului englez, împotriva emigrării evreilor în Palestina”.
După ce a spus câte ceva despre personalitățile care au luat cuvântul de la amvonul lăcașului de cult evreiesc, Solomovici a remarcat că “...a urcat și tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care nu îl invitase nimeni la acea manifestație a uliței evreiești. A vorbit destul de mult, i-a complimentat pe evrei cu «tovarăși pe drumul democrației românești» și așa, în treacăt, a lăsat să se înțeleagă că va lua ființă «o organizație evreiască reprezentativă». Așa a luat naștere, la 25 aprilie 1945, la Adunarea evreiască de la Templul Coral, ABOMINABILA FÂCÂTURÂ COMUNISTÂ NUMITÂ C.D.E (subl.ns.), calul troian al comuniștilor în comunitatea evreiască”.
Fără a face prea multe comentarii asupra celor scrise de Teșu (Herșcu) Solomovici în sus-numitul ziar, mai putem spune doar că, odată cu înființarea acestor comitete, a intrat dihonia între evrei și, în special, între sioniștii de dreapta și cei de stânga, afiliați comuniștilor. De altfel, istoria consemnează și ciocniri violente între cele două curente evreiești, produse în București. Deoarece la acea dată Poliția de siguranță fusese puternic infestată cu elementele declasate care vor forma nucleul viitoarei Securități, potrivit lui Solomovici, “...ciocnirile dintre sioniști și bandele CDE au fost inițiate și monitorizate de către agenții Securității”.
Până la urmă, ca și Frontul plugarilor (o altă anexă a partidului comunist român), comitetele democratice evreiești nu au avut viață lungă, fiind “auto-desființate” în luna martie a anului 1953. Dar, până atunci, să începem scurta istorie a filialei bârlădene a acestei organizații.
12 august 1945. Data începerii vrajbei între evreii din BârladAutorul citat mai sus aprecia aceste CDE-uri ca fiind “...niște făcături comuniste”, clocite de mintea celui care a fost, pentru o perioadă medie, primul stalinist adevărat al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ne-am permis să cităm introducerea articolului publicat în “Ziua” deoarece vine din partea unui intelectual evreu și ne-a plăcut și vehemența stilului folosit: “Nașul Comitetului Democratic Evreiesc a fost șeful suprem al comuniștilor români, Gheorghe Gheorghiu Dej. L-a nășit în public la Templul Coral din București. În acea zi de 25 aprilie 1945 (deci, după instalarea primului guvern condus de dr. Petru Groza, aservit ocupanților ruși, n.a.), Templul era plin de evrei veniți să sărbătorească înființarea, la San Francisco, a Organizației Națiunilor Unite și să protesteze împotriva mandatului englez, împotriva emigrării evreilor în Palestina”.
După ce a spus câte ceva despre personalitățile care au luat cuvântul de la amvonul lăcașului de cult evreiesc, Solomovici a remarcat că “...a urcat și tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care nu îl invitase nimeni la acea manifestație a uliței evreiești. A vorbit destul de mult, i-a complimentat pe evrei cu «tovarăși pe drumul democrației românești» și așa, în treacăt, a lăsat să se înțeleagă că va lua ființă «o organizație evreiască reprezentativă». Așa a luat naștere, la 25 aprilie 1945, la Adunarea evreiască de la Templul Coral, ABOMINABILA FÂCÂTURÂ COMUNISTÂ NUMITÂ C.D.E (subl.ns.), calul troian al comuniștilor în comunitatea evreiască”.
Fără a face prea multe comentarii asupra celor scrise de Teșu (Herșcu) Solomovici în sus-numitul ziar, mai putem spune doar că, odată cu înființarea acestor comitete, a intrat dihonia între evrei și, în special, între sioniștii de dreapta și cei de stânga, afiliați comuniștilor. De altfel, istoria consemnează și ciocniri violente între cele două curente evreiești, produse în București. Deoarece la acea dată Poliția de siguranță fusese puternic infestată cu elementele declasate care vor forma nucleul viitoarei Securități, potrivit lui Solomovici, “...ciocnirile dintre sioniști și bandele CDE au fost inițiate și monitorizate de către agenții Securității”.
Până la urmă, ca și Frontul plugarilor (o altă anexă a partidului comunist român), comitetele democratice evreiești nu au avut viață lungă, fiind “auto-desființate” în luna martie a anului 1953. Dar, până atunci, să începem scurta istorie a filialei bârlădene a acestei organizații.
Această dată a căzut în acel an într-o duminică, zi lucrătoare pentru evreii obișnuiți, dar nu pentru evreii comuniști care, molipsindu-se de la alții, au găsit de cuviință că trebuie să facă și ei un comitet democratic pentru a nu rămâne la coada plutonului, precum soldații neinstruiți puși să care țintele din carton și lemn pe care nu reușiseră să le nimerească la tragerea de antrenament cu cartușe de război. Nevrând să se molipsească de la coreligionarii bucureșteni care și-au declarat atașamentul veșnic față de “valorile” comuniste meșteșugit prezentate de către vicleanul Gheorghiu-Dej, adunarea nu s-a ținut într-un lăcaș de cult, chiar dacă printre fondatori am găsit și numele unui rabin.
Deci, masa evreiască fiind întrunită, s-a trecut la redactarea procesului verbal nr. 1/12 august 1945: “În urma manifestului lansat de un Comitet de inițiativă, populația evreească a răspuns într-un mare număr venind la întrunirea publică din sala Vlahuță, ținută azi, 12 August 1945, ora 10 dimineața. Ia cuvântul Dl. Dr. Naftalis, avocatul Oberz Capelovici, rabinul Fener, care arată cu toții rostul Comitetului Democratic Evreesc, necesitatea ca populația evreească SÂ FIE O MASÂ OMOGENÂ (subl. ns.), progresistă alături de poporul român”.
După ce redactorul procesului verbal a consemnat faptul că “Sala aprobă toate aceste puncte”, s-a trecut la citarea numelor celor care vor forma “Comitetul de inițiativă”. Iată cine au fost cei care au încercat să transforme evreimea bârlădeană într-o “...masă omogenă”, deci ușor manipulabilă: “Președinte de onoare: Dr. Veinfeld; președinte: Dr. Naftalis; vicepreședinți: avocat Capelovici și Dr. Herșcovici; secretar general: Iancu Ițicovici. Membri: avocat Iacobsohn, Dr. Graur, Zilberman Ilie, Doamna Dr. Brill, D-na Lora Veintraub, Iancu Zelig, Beneș Sami, Solomonovici S., Epștein Samy, Edelștein Iosef, Aschendorf H., Rozenthal Haim, Gherșin Gh., Marcovici Duță, Lazăr Beneș, Bercovici Adolf, Kanner Froim, Katz Matei, farmacist Schechter, Puiu Zissu și profesor Thaller”. Foarte interesant și cu mari semne de întrebare asupra probității morale rămâne faptul că din acest comitet făceau parte mulți intelectuali și oameni importanți de pe ulița evreiască.
Tocmai pe 21 septembrie 1945 s-au întrunit proaspeții șefi pentru a întocmi cel de-al doilea proces verbal privind “Activitatea biroului de conducere dela 12 august până la 20 Septembrie 1945”, din care am extras câte ceva: “Am întocmit o serie de adeziuni care au fost înmânate evreilor”. Considerând că sunt cam puțini șefi, comitetul de inițiativă hotărâse “...cooptarea șefilor de instituțiuni evreești”. Cei doi proaspăt unși fuseseră Dr. Finkelstein (președintele Comunității evreilor din Bârlad) și prof. Aron Rubin (directorul școlii mixte israelito-române “Leizer și Ghizela Kaufman”).
Încercând să atragă de partea CDE toate curentele existente pe atunci în sânul evreimii din Bârlad, președintele Naftalis notase cu satisfacție: “Gruparea Gelid este reprezentată în birou. Astfel putem spune că CDE a devenit într-adevăr reprezentanța unică a evreilor din Bârlad, recunoscută de toate organizațiile politice și autoritățile de stat”.
Nu putem ști ce cuvinte s-au folosit în discursurile liderilor evrei cu ocazia manifestărilor prilejuite de unele sărbători religioase specifice, dar cert este că ele au existat, însă în varianta politizată excesiv: “Cu ocazia sărbătorilor de Roș Hașana și Iom Chipur, CDE a avut o puternică acțiune de propagandă și luminare a masselor evreești. Delegați de-ai noștri au luat cuvântul la toate sinagogile importante din oraș“.
“Cei care nu vin la ședințe să fie dați afară”
Se pare că unora dintre cei numiți șefi cu mare entuziasm la adunarea constitutivă din 12 august le pierise cheful de politică fără oleacă de profit, considerând CDE-ul un gheșeft de doi bani, sau se muiaseră pe parcurs, pur și simplu, de se ajunsese la asemenea amenințări.
Dar iată ce se discutase la ședința din 26 septembrie 1945, vizavi de tema excluderilor: “Dl. Bernard Grimberg cere a se face măcar o observație celor ce nu vin la ședințe, neînțelegând să sacrifice timp pentru binele obștesc”.
Președintele Naftalis fusese și mai radical: “...spune că numărul membrilor din Biroul de conducere al CDE, fiind destul de mare, urmează ca cei ce absentează un număr de ședințe consecutive nemotivat, vor fi considerați demisionați”.
În urma propunerii avocatului Iacobsohn, cei câțiva membri ai forului prezenți la această întrunire, au aprobat “...ca cei ce lipsesc la 3 ședințe consecutive să fie dați afară din Biroul de conducere a CDE-ului”.
În încercarea lor de a face din acest comitet (fals) democratic o organizație unică a evreilor, Samy Beneș cerea “...ca la viitoarele ședințe să fie convocați și organizațiile sioniste, CA ÎN FELUL ACESTA SÂ NE APROPIEM TINERETUL EVREESC (subl.ns.)”. Chiar și acest deziderat dovedea că CDE nu era altceva decât o anexă a partidului comunist român, care-și propusese același țel: strângerea tuturor sub un singur steag, chiar și cu prețul miilor de victime colaterale care nu au vrut să pactizeze cu diavolul.
Iancu Ițicovici le-a reamintit convivilor că la ședința anterioară fuseseră constituite și cinci secții: Asistență (Dr. Finkelstein și Matei Katz); Culte (Dr. Naftalis și Duță Marcovici); Propagandă (Dr. Herșcovici, Bernard Grimberg și Dr.
Veinfeld); Juridică (avocat Iacobsohn și avocat Capelovici) și Financiară (Edelstein și Kanner).
Deoarece pe timpul regimului antonescian unii evrei își pierduseră cetățenia română, Iancu Ițicovici le spusese celor din conducere că tocmai primise de la București o adresă prin care i se cerea un tabel cu evreii aflați în situația aceasta.
Răspândindu-se știrea prin mahala cum că acei ce nu vor veni trei ședințe consecutive vor fi dați afară, la întrunirea din 7 octombrie 1945 au venit aproape toți membrii, chiar și d-na dr. Brill. Principalul subiect de discuție la această ședință a fost acela al primirii de la Centru a unei adrese prin care se cerea CDE Bârlad să facă rost urgent de fonduri, deoarece noiembrie fusese declarată “Luna invalizilor, orfanilor și văduvelor de război”. Ideea procurării acestor fonduri venise de la d-na dr. Brill (ce va fi fost cu certitudine soția doctorului Sigmund Brill, cel care și-a împărțit responsabilitățile conducerii corăbiei numite Oficiul județean al evreilor Tutova pe agitatele valuri ale anilor 1941-1944), care propusese ca 50% din încasările provenite din manifestarea intitulată “Procesul literar”, care urma a avea loc pe 13 octombrie 1945, să fie virate respectivilor cetățeni aflați în mare nevoie. Se pare că acest “proces literar” a avut succes, de vreme ce din procesul verbal de ședință nr. 5/18 octombrie 1945 am aflat că procentele promise Apărării patriotice au reprezentat frumușica sumă de 202.365 de lei.
Doctrina periculoasă a comunismului intră și în sinagogi
Cum liniile politice de urmat erau trasate constant de la București, conducerea CDE s-a întrunit la data de 24 octombrie 1945, pentru a discuta și a pune în aplicare directivele cuprinse într-o adresă sosită de la Centru: “Se decide a se face o întrunire publică în ziua de duminică 4 Noiembrie ora 10 dimineața PENTRU LÂMURIREA MASEI EVREEȘTI DE SPRIJINIREA GUVERNULUI DE LARGÂ CONCENTRARE DEMOCRATICÂ PETRU GROZA (subl. ns.)”. Oare să nu fi fost “lămuriți”, încă, evreii bârlădeni de democrația revărsată peste toată suflarea românească, de la cățel la purcel sau de la vlădică la opincă, de imbecilul și vândutul guvern-marionetă de la București, cu un semianalfabet la Agricultură și Domenii (Romulus Zăroni) și un popă roșu la “culte” (Constantin Burducea)?!
Oricum, justificarea acțiunii de susținere fusese următoarea: “...deoarece astfel de întruniri au fost și la București ca și în alte orașe mari din țară”. Cinstita și patriotica adunare urma a se îngrămădi “...LA TEMPLUL CEL MARE (subl.ns.)”. Bineînțeles că s-a luat și hotărârea tipăririi afișelor și invitațiilor, care vor fi răspândite în ulița evreiască a orașului sau vor fi înmânate autorităților locale, precum și “...reprezentanților partidelor și organizațiilor locale evreiești”.
În procesul verbal nr. 7/9 noiembrie 1945, fuseseră scrise lucruri extrem de grave vizavi de părerea evreilor de rând față de CDE. Începută la ora 14.30, ședința debutase furtunos cu discursul lui Beneș Samy, care ceruse “...să se fixeze ore de birou fixe pentru ca cei ce au nevoi să găsească pe cineva la CDE”. Bomba avea să vină după această nevinovată doleanță: “(Beneș Samy) explică CÂ O MARE PARTE DIN POPULAȚIA EVREEASCÂ CONSIDERÂ CDE CA O ORGANIZAȚIE ANTIEVREIASCÂ (subl.ns.) și cere a se interveni la Centru în acest caz”. Probabil, toți cei prezenți rămăseseră consternați la auzul știrii proaste difuzate de către Beneș, dacă nu cumva aveau și ei o asemenea informație.
O altă instrucțiune venită de la București îi viza pe evreii care ar fi urmat a fi “epurați” din funcțiile deținute înainte de 23 august 1944, dar la Bârlad se pare că “...nu este cazul să se facă vreo epurație”, potrivit declarației avocatului Capelovici, înregistrată scrupulos în procesul verbal, din care cităm: “...expune situația și cauza că CDE NU A PRINS ÎN MASELE EVREIEȘTI ȘI ORGANIZAȚIILE SIONISTE (subl.ns.)”. Vrând să explice mai departe penibila postură a CDE-ului de sperietoare a evreilor bârlădeni, acest avocat arăta cu degetul spre “...președintele CDE care are o parte din vină, NEFIIND ORATOR DUPÂ CERINȚELE TIMPULUI (subl.ns.)”, dar și spre “...secretarul I. Ițicovici PRIN FELUL PROCEDURII D-SALE DICTATORIALE (subl.ns.)”.
Profund nemulțumit de prestația președintelui și a secretarului, Capelovici tăia în carne vie, cerând “...înlocuirea și schimbarea președintelui și schimbarea purtării secretarului general I. Ițicovici”. Vehemența exprimării acestui avocat a fost imediat dezamorsată de către dr. Herșcovici, care “...spune că Dl. avocat Capelovici a fost numit să vorbească la Templu în zilele de sărbători și nu a venit să vorbească”, ceea ce a însemnat că Herșcovici îl acuza pe acesta de ipocrizie. Ca să-i pună la punct definitiv pe eventualii puciști care s-ar mai fi găsit, a mai afirmat că “CDE este o formație apolitică și masa evreească trebue luminată prin șezători, broșuri, manifestații populare”, ceea ce era foarte aproape de adevăr, dar foarte departe de pretențiile comuniștilor de a pune laba pe această organizație a evreilor. Această fulminantă ședință s-a încheiat în coadă de pește, rămânând ca la data de “...11 Noembrie 1945, ora 3”, să se ia o hotărâre privitoare la schimbarea președintelui Naftalis.
Într-adevăr, la ora și ziua fixate, membrii CDE s-au întâlnit iarăși, ocazie cu care doctorul Naftalis și-a făcut un soi de “mea culpa”, luându-și și un angajament de tip “heirupist”: “Dl. Dr. Naftalis spune că, timpurile fiind excepționale, se cere a se trece la PRESIUNI MAI HOTÂRĂTOARE (subl.ns.) și D-lui neavând timpul necesar pentru aceasta își dă demisia”. Ori fusese mână-n mână cu Naftalis, ori fusese o acțiune personală, “D-l Bernard Grimberg ROAGÂ PE DL. NAFTALIS Să RÂMĂNÂ (subl.ns.) la președinție până se va face o adunare generală și adunarea va decide”.
“Evreii care fac parte din partidele istorice trebuie epurați”
Deci, adio cu politica liberală, socialistă sau țărănistă, potrivit celor spuse de către dr. Herșcovici la această ședință: “În comunitatea locală sunt evrei cari fac parte din partidele istorice și CERE EPURAREA LOR (subl.ns.)”. Simțind în jurul său numai dușmani ai “nobilei” cauze comuniste, Herșcovici continua astfel: “...tot odată cer a se lua măsuri contra REACȚIONARILOR CARI UNELTESC CONTRA NOASTRÂ (subl.ns.) și a tuturor și face observații președintelui că și-a dat demisia”. Remarcând o oarecare doză de ambiguitate în funcționarea CDE-ului cu actuala echipă în frunte, “...Dl. Edelștein spune că deoarece actualul comitet este provizoriu, cere a se face adunare generală pentru ca comitetul să fie ales de masele evreești și a se trece la lucru și mai cere epurație în comunitate”.
Convocarea acestei adunări generale fusese cerută cu vehemență de mai mulți lideri evrei aflați la acea ședință, cât despre “epurație”, avocatul Capelovici subliniase că “...afară de Simon Copel, toți trebuie să rămâie fiind elemente harnice și folositoare Comunității”.
După ce guralivul Capelovici se stropșise și-n stânga și-n dreapta, îi venise rândul și lui la refec, fiind aspru criticat de către Bernard Grimberg, dl. Edelștein, Lazăr Beneș și dr. Herșcovici, acesta din urmă cerându-i “...să viziteze evreii ce nu sunt înscriși în CDE”. În sfârșit, cei prezenți au votat în unanimitate organizarea adunării generale la Templul cel Mare, la data de 18 noiembrie, ora 10.30 dimineața, în acest sens urmând a se face “...adrese la toate organizațiile sioniste”.
Marea adunare s-a ținut, într-adevăr, pe 18 noiembrie, dar problemele dezbătute atunci au fost discutate abia în ziua de 23, când a fost întocmit și procesul verbal nr. 9. În sfârșit, secretarul general Iancu Ițicovici și-a muiat dintele ascuțit al criticării activității președintelui și a remarcat următoarele: “Dl. secretar general expune situația creată după întrunirea dela templu și constată că populația evreiască a început să adere la CDE. Roagă a se exploata cât mai mult și cât mai curând această situație și cere a se face comisiuni pentru a ieși pe teren și a se face adeziuni”.
O altă discuție sterilă și contraproductivă fusese aceea prilejuită de organizarea întrunirii de la Templul cel Mare, existând și în acest caz fricțiuni diverse, ceea ce demonstrează indubitabil faptul că deja se aleseseră două curente potrivnice în sânul acestei organizații bolșevice girată de vicleanul Gheorghiu-Dej și partidul său mai mic decât o gămălie de chibrit la
vremea aceea. Astfel, Samy Beneș spusese că “...întrunirea dela templu a fost reușită și vina că nu toată populația a luat parte o are secretarul general, renunțând la câțiva membri din comitet”. Doctorul Herșcovici i-a scuzat pe organizatori (printre care fusese și el, firește), spunând că “...timpul a fost scurt pentru pregătirea adunării și aceasta a fost cauza că nu toată evreimea a luat parte la întrunire”.
Bătutul apei în piuă a continuat cu o altă propunere-pretenție marca “Herșcovici”: “...cere a se mai face o întrunire iar pregătirea să se facă dimpreună cu Secția de propagandă, fiind nevoie de această întrunire pentru lămurirea maselor evreiești”.
Prin urmare, opinăm că Templul cel Mare avea să devină în cel mai scurt timp un loc al politicii comuniste, nicidecum un lăcaș sfânt de reculegere și rugăciune a evreilor credincioși.
Onorabilul președinte de onoare al CDE-ului din Bârlad, doctorul Veinfeld, intrase și el în hora discuțiilor, subliniind că “...organizația CDE nu este o instituție de filantropie sau binefacere ci este o organizație de democratizare a maselor evreești și cere a se lucra în acest senz (sic!, n.a.)”.
Pentru a nu rămâne în urmă cu intervențiile, secretarul general Ițicovici intervenise pentru a propune “...cooptarea D-lui Sulim Sveiner în comitetul CDE”, care a fost acceptată de acest for. Pentru întreținerea sediului, comitetul mai aprobase și alocarea a 5.000 de lei.
Peste numai șase zile de la această ședință, pe 29 noiembrie, membrii CDE se întruneau din nou pentru a-și însuși, printre altele, trei propuneri ale tov-ului Iancu Ițicovici, secretarul general. Iată care fuseseră acestea: “a. Mărirea membrilor la cel puțin una mie; b. O mare întrunire publică pe ziua de 9 Decembrie a.c. ora 10 a.m. la Templul cel Mare; c. Răspândirea ziarului Unirea”. După cum se știe, această publicație evreiască apărea la București și avea o orientare politică foarte clară pro-comunistă și anti-sionistă.
Bernard Grimberg se plângea în fața cinstitei adunări de faptul că “...reacționarii au început să-și arate colții”, fără ca acel care a redactat procesul verbal să amintească măcar în treacăt despre ce reacționari ticăloși fusese vorba.
Pentru a contracara atacurile celor din tabăra ne-democrată a evreilor, Grimberg propunea “...realizarea unui buletin clar și eftin pentru o mai vie propagandă dedicată evreimii din localitate”. Imediat a sărit ca ars avocatul Iacobsohn, care a spus că “...deocamdată, fondurile nu ne permit editarea unui buletin, acest lucru comportând cheltuieli enorme”. (Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu