Barlad Online
Luni la rând, deputatul Dan Marian s-a bătut cu pumnii în piept că lucrările la blocul ANL de la Bârlad vor începe înainte de 2012. Nu numai că nu s-a săpat măcar o pană de hârleț pentru fundație, dar proiectul a fost aruncat la gunoi de-a dreptul de actuala guvernare. Motivul? Nu sunt fonduri suficiente...
În urmă cu doar câteva săptămâni, deputatul PDL Dan Marian spunea că celebrul parteneriat Primăria Bârlad - Guvernul României a rămas valabil, chiar dacă primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a revenit în barca pesedistă. Bineînțeles că totul nu a fost decât o mare minciună. Ultima mostră de bătaie de joc în stilul Dan Marian este legată de epopeea noului bloc ANL de la Bârlad, care ar fi trebuit construit încă de acum vreo doi ani.
După ce construcția acestui important obiectiv a tot fost amânată din varii motive, în vara anului trecut, deputatul traseist Dan Marian se tot dădea de ceasul morții și se bătea cu pumnii în piept că din toamna lui 2011 vor începe lucrările. Realitatea a fost, însă, alta. Într-o primă fază, s-a aflat că firma care a câștigat licitația s-a retras, recunoscând că a sublicitat cu mult peste puterile sale. Chiar și așa, același Dan Marian, secondat de un primar de Bârlad ce părea extrem de credul la discursul pedleiștilor, promitea că tot se va construi blocul ANL la Bârlad. Amândoi au susținut în repetate rânduri că se va organiza din nou licitația și că, cel târziu în primăvara acestui an, vor demara lucrările. Finalmente, totul s-a dovedit a fi doar o minciună sfruntată. Adevărul a ieșit la iveală în urmă cu câteva zile, când Primăria Bârlad a primit un răspuns la o adresă pe care a înaintat-o Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL).
“Vă precizăm că sursele alocate de la bugetul de stat pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, sunt total insuficiente pentru derularea în condiții optime a acestui program, astfel că fondurile se repartizează cu prioritate către investițiile aflate în derulare din anii anteriori și cu termen de finalizare în anul 2012. Menționăm că ANL va întreprinde demersurile necesare pentru suplimentarea fondurilor alocate programului pentru anul în curs, astfel că solicitarea Primăriei municipiului Bârlad va fi avută în vedere în cazul unei rectificări bugetare pozitive”, se spune în documentul respectiv.
Mai pe românește, bârlădenii ar trebui să-și ia adio de la cele 120 de apartamente cu două și trei camere din care ar fi fost compus cel mai nou bloc ANL din oraș.
Este clar că această bruscă schimbare de atitudine are drept cauză principală faptul că primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a încălcat celebrul “parteneriat” și s-a întors în tabăra pesedistă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu