Arme găsite în coșul de gunoi

Barlad Online


pistol_beretta.jpg
Într-un coș de gunoi din zona Gura Leului au fost găsite, săptămâna trecută, două pistoale “Beretta”, două încărcătoare și 69 de cartușe. Armele erau ascunse într-o sacoșă de rafie și puțin a lipsit să ajungă la groapa de gunoi. Angajatele Companiei de Utilități Publice (CUP) Bârlad care au golit coșurile în zonă au avut curiozitatea să afle ce se ascunde sub ambalaj și și-au însușit “marfa”. O zi mai târziu, au predat armele la sediul Poliției Locale.
“În cursul zilei de vineri, 24 februarie, polițiștii locali ne-au sesizat telefonic că o femeie de 32 de ani, salariată a unei firme de salubritate din oraș, a predat la sediul lor o sacoșă în care se aflau două pistoale, două încărcătoare și 69 de cartușe. Pachetul a fost găsit în seara anterioară pe strada Primăverii și a fost păstrat deoarece femeia a crezut că sunt de jucărie. Când și-a dat seama că sunt arme adevărate, le-a predat autorităților. În cauză, au fost demarate investigații de către colegii de la Biroul de Investigații Criminale și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Armele vor fi supuse expertizelor tehnico-științifice”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.
Cele două arme găsite sunt identice și au fost fabricate în Italia. Încă nu s-a stabilit dacă sunt în stare de funcționare ori dacă au fost folosite de curând. Până la ora actuală, nu a fost identificată persoana care le-a aruncat la gunoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu