Barlad Online
La cei 79 de ani de existentã, Protectia Civilã se prezintã ca o structurã flexibilã, capabilã sã asigure un climat de încredere si sigurantã cetãtenilor, demonstrat de profesionalismul cadrelor pe timpul interventiilor pentru înlãturarea efectelor produse de dezastre. Acest lucru s-a realizat prin îmbunãtãtirea managementului apãrãrii împotriva dezastrelor, prin actiuni de identificare a surselor de riscuri potentiale cu urmãri distructive majore asupra populatiei, infrastructurii si mediului, adaptarea si perfectionarea bazei legislative în concordantã cu cele ale NATO si UE.
Primul document scris referitor la organizarea protectiei civile în România îl constituie Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, prin care se aproba Regulamentul Apãrãrii Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejãrii populatiei civile, rezultatã în urma efectelor devastatoare ale Primului Rãzboi Mondial. În timpul Celui de-al II-lea Rãzboi Mondial, structura a functionat sub denumirea de Comandamentul Apãrãrii Pasive, în cadrul Ministerului Aerului si Marinei. Dupã 1945 si pe toata durata postbelicã, conceptia si structurile organizatorice – care functionau în cadrul Ministerului Fortelor Armate – au fost influentate de potentialul pericol al folosirii de cãtre inamic a armelor de nimicire în masã, în mod deosebit a armei nucleare. Anul 1952 marcheazã momentul când în România au fost organizate primele state-majore ale apãrãrii antiaeriene regionale, cu servicii specializate la nivelul localitãtilor si unitãtilor economice. În 1978 a apãrut primul instrument legislativ modern – Legea nr. 2, consfintind implementarea conceptiei moderne de apãrare civilã, în aceastã perioadã conturându-se si o doctrinã a pregã tirii populatiei si a factorilor de decizie pentru a fi capabili sã rãspundã si unor situatii de producere a dezastrelor. Transformã rile produse dupã Revolutia din Decembrie 1989 au determinat perfectionarea activitãtilor de protectie civilã; la 11 mai 1990, România a ratificat Protocoalele Aditionale nr. 1 si 2 la Conventiile de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate. În 1996 a fost promulgatã Legea 106 – cel mai complet act normativ pe linia protectiei civile, racordat la cele mai noi structuri europene ale timpului, ce a consfintit si schimbarea titulaturii institutiei militare, ce apartinea de Ministerul Apãrãrii Nationale. Procesul de structurare si modernizare a protectiei civile a continuat, fiind statutat prin Legea 481/2004. Profesionalismul cadrelor din Protectia Civilã a fost probat în multe ocazii în acesti ani de existentã: la inundatiile catastrofale din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2001, 2005, 2007 si 2009; cutremurele devastatoare din 1940 si 1977; secetele prelungite; accidentele aviatice si tehnologice; alunecãrile de teren cu impact catastrofal asupra localitãtilor; situatiile de urgentã generate de fenomenele meteorologice periculoase, inclusiv cãderi abundente de zãpadã si viscol. În decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protectiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari si a structurilor judetene corespondente, a luat fiintã Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã (IGSU), cu structuri similare în teritoriu si o complexã structurã organizatoricã de sprijin la nivelul administratiei publice centrale si locale. Componentã a Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgentã, IGSU este elementul integrator si coordonator la nivel national al tuturor institutiilor cu atributii în managementul situatiilor de urgentã. A crescut preocuparea responsabililor tuturor componentelor Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgentã în a cãuta mijloace si metode de rãspuns adecvate pentru fiecare situatie de urgentã civilã. Au fost luate mãsuri de actualizare a documentelor operative de planificare si conducere a intervent iilor, în conformitate cu standardele si procedurile NATO, au fost elaborate si actualizate periodic planurile de cooperare dintre fortele si mijloacele Sistemului Nationalã. S-a initiat un sistem de pregãtire intensificatã a structurilor proprii de interventie, pe scenarii referitoare la situatiile de risc nuclear si chimic, actiuni teroriste combinate cu dezastre provocate, activitãti la care au participat toate structurile cu responsabilitãti specifice. Au fost organizate exercitii nationale si internationale, obiectivul principal fiind pregãtirea si antrenarea personalului din administratia publicã localã, comisiile judetene si locale, din inspectorate, localitãti, institutii publice si operatori economici, a personalului propriu si din structurile subordonate, pentru implementarea procedurilor organismelor de specialitate din cadrul NATO, ONU si UE în sistemul de planificare, organizare, pregãtire, desfãsurare si conducere a interventiei. Principalele misiuni ale protec- tiei civile în toate tãrile europene sunt: monitorizarea pericolelor si riscurilor specifice; înstiintarea, avertizarea si alarmarea; asigurarea suportului de comunicat ii si informaticã; cãutarea, descarcerarea si salvarea persoanelor; evacuarea populatiei si bunurilor materiale; acordarea asistentei medicale de urgentã; localizarea si stingerea incendiilor; neutralizarea efectelor materialelor cu incidentã în domeniul nuclear, radiologic, biologic si chimic; efectuarea depoluãrii si decontaminãrii; mentinerea si restabilirea ordinii publice; asigurarea conditiilor necesare traiului persoanelor evacuate; actiuni de ordin logistic; reabilitarea zonei afectate. În toate statele, fãrã excep- tie, notiunea de protectie civilã este similarã cu prevederile legislatiei românesti, apãrând diferente în ceea ce priveste sistemul organizatoric si gradul de distribuire a sarcinilor pe diferite institutii. În Franta, obiectivul general al Directoratului de Protectie Civilã si Securitate este acela de a proteja statul, persoana si proprietatea ca rãspuns la amenintarea reprezentatã de pericole iminente sau riscuri, dezastre si toate tipurile de catastrofe. De asemenea, participã si la protectia mediului. Planurile de urgentã civilã sunt orientate spre securitatea generalã, protectia si salvarea instala- tiilor vitale, salvarea populatiei si mentinerea spiritului public si a dorintei de a se opune agresiunilor. Principalul scop al Planificã rii Urgentelor Civile din Germania este de a proteja statul si cetãtenii sãi, responsabilitatea managementului urgentelor civile fiind împãrtitã între nivelurile guvernamentale. Se face distinctie între Protectia Civilã, ca sarcinã nationalã în timp de rãzboi, si planificarea si managementul urgentelor pe timp de pace. În Italia, obiectivele Protectiei Civile sunt asigurarea continuitãtii activitãtii de guvernare, mentinerea legii si ordinii, mobilizarea, coordonarea si utilizarea resurselor nationale (energie, muncã, capabilitatea productivã, hrana si agricultura, materialele brute/ prime, telecomunicat iile etc.), precum si coordonarea serviciilor de alarmare si salvare, care au ca scop diminuarea consecintelor dezastrelor. Principalul rol al Protectiei Civile este de a proteja viata, integritatea, proprietatea, clãdirile si mediul de pagubele sau posibilele pagube cauzate de dezastre naturale si provocate de om. Protectia Civilã din Marea Britanie se bazeazã pe conceptul managementului integrat al urgentelor. Prioritatea curentã este de a dezvolta o mai mare rezistentã la incidentele civile cu caracter distructiv, în special la evenimentele catastrofice care pot implica scurgeri deliberate de materiale chimice, biologice, radiologice sau nucleare. Biroul Cabinetului are totala responsabilitate în ceea ce priveste planificarea urgentelor civile în Marea Britanie si Tara Galilor. În Scotia si Irlanda de Nord aceasta este o chestiune separatã. Regula de bazã pentru gestionarea urgentelor civile din Marea Britanie este ca responsabilitatea primarã, inclusiv primul rãspuns la orice incident, sã rãmânã la nivel local. Aceste elemente comparative întãresc ideea cresterii implicãrii si responsabilitãtii autoritãtilor locale pentru protejarea vietii, integritãtii, proprietãtii si mediului de pagubele sau posibilele pagube cauzate de dezastre naturale si/sau provocate de om.
La cei 79 de ani de existentã, Protectia Civilã se prezintã ca o structurã flexibilã, capabilã sã asigure un climat de încredere si sigurantã cetãtenilor, demonstrat de profesionalismul cadrelor pe timpul interventiilor pentru înlãturarea efectelor produse de dezastre. Acest lucru s-a realizat prin îmbunãtãtirea managementului apãrãrii împotriva dezastrelor, prin actiuni de identificare a surselor de riscuri potentiale cu urmãri distructive majore asupra populatiei, infrastructurii si mediului, adaptarea si perfectionarea bazei legislative în concordantã cu cele ale NATO si UE.
Primul document scris referitor la organizarea protectiei civile în România îl constituie Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, prin care se aproba Regulamentul Apãrãrii Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejãrii populatiei civile, rezultatã în urma efectelor devastatoare ale Primului Rãzboi Mondial. În timpul Celui de-al II-lea Rãzboi Mondial, structura a functionat sub denumirea de Comandamentul Apãrãrii Pasive, în cadrul Ministerului Aerului si Marinei. Dupã 1945 si pe toata durata postbelicã, conceptia si structurile organizatorice – care functionau în cadrul Ministerului Fortelor Armate – au fost influentate de potentialul pericol al folosirii de cãtre inamic a armelor de nimicire în masã, în mod deosebit a armei nucleare. Anul 1952 marcheazã momentul când în România au fost organizate primele state-majore ale apãrãrii antiaeriene regionale, cu servicii specializate la nivelul localitãtilor si unitãtilor economice. În 1978 a apãrut primul instrument legislativ modern – Legea nr. 2, consfintind implementarea conceptiei moderne de apãrare civilã, în aceastã perioadã conturându-se si o doctrinã a pregã tirii populatiei si a factorilor de decizie pentru a fi capabili sã rãspundã si unor situatii de producere a dezastrelor. Transformã rile produse dupã Revolutia din Decembrie 1989 au determinat perfectionarea activitãtilor de protectie civilã; la 11 mai 1990, România a ratificat Protocoalele Aditionale nr. 1 si 2 la Conventiile de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor conflictelor armate. În 1996 a fost promulgatã Legea 106 – cel mai complet act normativ pe linia protectiei civile, racordat la cele mai noi structuri europene ale timpului, ce a consfintit si schimbarea titulaturii institutiei militare, ce apartinea de Ministerul Apãrãrii Nationale. Procesul de structurare si modernizare a protectiei civile a continuat, fiind statutat prin Legea 481/2004. Profesionalismul cadrelor din Protectia Civilã a fost probat în multe ocazii în acesti ani de existentã: la inundatiile catastrofale din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2001, 2005, 2007 si 2009; cutremurele devastatoare din 1940 si 1977; secetele prelungite; accidentele aviatice si tehnologice; alunecãrile de teren cu impact catastrofal asupra localitãtilor; situatiile de urgentã generate de fenomenele meteorologice periculoase, inclusiv cãderi abundente de zãpadã si viscol. În decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protectiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari si a structurilor judetene corespondente, a luat fiintã Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã (IGSU), cu structuri similare în teritoriu si o complexã structurã organizatoricã de sprijin la nivelul administratiei publice centrale si locale. Componentã a Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgentã, IGSU este elementul integrator si coordonator la nivel national al tuturor institutiilor cu atributii în managementul situatiilor de urgentã. A crescut preocuparea responsabililor tuturor componentelor Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgentã în a cãuta mijloace si metode de rãspuns adecvate pentru fiecare situatie de urgentã civilã. Au fost luate mãsuri de actualizare a documentelor operative de planificare si conducere a intervent iilor, în conformitate cu standardele si procedurile NATO, au fost elaborate si actualizate periodic planurile de cooperare dintre fortele si mijloacele Sistemului Nationalã. S-a initiat un sistem de pregãtire intensificatã a structurilor proprii de interventie, pe scenarii referitoare la situatiile de risc nuclear si chimic, actiuni teroriste combinate cu dezastre provocate, activitãti la care au participat toate structurile cu responsabilitãti specifice. Au fost organizate exercitii nationale si internationale, obiectivul principal fiind pregãtirea si antrenarea personalului din administratia publicã localã, comisiile judetene si locale, din inspectorate, localitãti, institutii publice si operatori economici, a personalului propriu si din structurile subordonate, pentru implementarea procedurilor organismelor de specialitate din cadrul NATO, ONU si UE în sistemul de planificare, organizare, pregãtire, desfãsurare si conducere a interventiei. Principalele misiuni ale protec- tiei civile în toate tãrile europene sunt: monitorizarea pericolelor si riscurilor specifice; înstiintarea, avertizarea si alarmarea; asigurarea suportului de comunicat ii si informaticã; cãutarea, descarcerarea si salvarea persoanelor; evacuarea populatiei si bunurilor materiale; acordarea asistentei medicale de urgentã; localizarea si stingerea incendiilor; neutralizarea efectelor materialelor cu incidentã în domeniul nuclear, radiologic, biologic si chimic; efectuarea depoluãrii si decontaminãrii; mentinerea si restabilirea ordinii publice; asigurarea conditiilor necesare traiului persoanelor evacuate; actiuni de ordin logistic; reabilitarea zonei afectate. În toate statele, fãrã excep- tie, notiunea de protectie civilã este similarã cu prevederile legislatiei românesti, apãrând diferente în ceea ce priveste sistemul organizatoric si gradul de distribuire a sarcinilor pe diferite institutii. În Franta, obiectivul general al Directoratului de Protectie Civilã si Securitate este acela de a proteja statul, persoana si proprietatea ca rãspuns la amenintarea reprezentatã de pericole iminente sau riscuri, dezastre si toate tipurile de catastrofe. De asemenea, participã si la protectia mediului. Planurile de urgentã civilã sunt orientate spre securitatea generalã, protectia si salvarea instala- tiilor vitale, salvarea populatiei si mentinerea spiritului public si a dorintei de a se opune agresiunilor. Principalul scop al Planificã rii Urgentelor Civile din Germania este de a proteja statul si cetãtenii sãi, responsabilitatea managementului urgentelor civile fiind împãrtitã între nivelurile guvernamentale. Se face distinctie între Protectia Civilã, ca sarcinã nationalã în timp de rãzboi, si planificarea si managementul urgentelor pe timp de pace. În Italia, obiectivele Protectiei Civile sunt asigurarea continuitãtii activitãtii de guvernare, mentinerea legii si ordinii, mobilizarea, coordonarea si utilizarea resurselor nationale (energie, muncã, capabilitatea productivã, hrana si agricultura, materialele brute/ prime, telecomunicat iile etc.), precum si coordonarea serviciilor de alarmare si salvare, care au ca scop diminuarea consecintelor dezastrelor. Principalul rol al Protectiei Civile este de a proteja viata, integritatea, proprietatea, clãdirile si mediul de pagubele sau posibilele pagube cauzate de dezastre naturale si provocate de om. Protectia Civilã din Marea Britanie se bazeazã pe conceptul managementului integrat al urgentelor. Prioritatea curentã este de a dezvolta o mai mare rezistentã la incidentele civile cu caracter distructiv, în special la evenimentele catastrofice care pot implica scurgeri deliberate de materiale chimice, biologice, radiologice sau nucleare. Biroul Cabinetului are totala responsabilitate în ceea ce priveste planificarea urgentelor civile în Marea Britanie si Tara Galilor. În Scotia si Irlanda de Nord aceasta este o chestiune separatã. Regula de bazã pentru gestionarea urgentelor civile din Marea Britanie este ca responsabilitatea primarã, inclusiv primul rãspuns la orice incident, sã rãmânã la nivel local. Aceste elemente comparative întãresc ideea cresterii implicãrii si responsabilitãtii autoritãtilor locale pentru protejarea vietii, integritãtii, proprietãtii si mediului de pagubele sau posibilele pagube cauzate de dezastre naturale si/sau provocate de om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu