Barlad Online
94 dascãli din judetul Vaslui vor pãrãsi sistemul pânã la finalul acestui an scolar. Cele mai multe cadre didactice se vor pensiona la limita de vârstã. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui sustine cã plecarea acestora nu va afecta în niciun fel sistemul, locul lor urmând a fi luat de profesori mai tineri. Numãrul dascãlilor pensionati în 2012 este aproximativ egal cu cel din 2011, în ultimii ani pensionându-se, în medie, cam acelasi numãr de cadre didactice. “Se vor pensiona pânã la data de 1 septembrie a acestui an 94 cadre didactice. Aproape toate îndeplinesc conditiile de pensionare la termen, foarte putine se vor pensiona anticipat. În judetul Vaslui existã un numãr mare de tineri cu perspectivã care îi vor înlocui pe cei care vor pleca.”, a declarat Vasile Ursanu, inspector scolar general adjunct al ISJ Vaslui.
Pãrãsesc sistemul 4 directori scolari
Printre dascãlii pensionati, 4 ocupã functii de director sau director adjunct. Este vorba despre Victor Ailioaei, director al Scolii nr. 6 “Mihai Eminescu” Vaslui, Aurel Giurgea, director adjunct al Scolii nr. 1 “Iorgu Radu” Bârlad, Dumitru Popa, director al Scolii nr. 9 “M. C. Epureanu” Bârlad si Constantin Sãvutã, director al Scolii “Mihai David” Negresti. Potrivit Legii Educatiei “personalul didactic de conducere, de îndrumare si de control din învãtãmântul de stat se pensioneazã la data împlinirii vârstei legale de pensionare. Dupã data împlinirii vârstei legale de pensionare, se interzice îndeplinirea oricãrei functii de conducere, de îndrumare sau de control. “Astfel cã, anul acesta în perioada martie – aprilie, se vor organiza mai multe concursuri de ocupare a posturilor de director si director adjunct, data concursurilor urmând a fi stabilitã de fiecare unitate de învãtãmânt în parte, în acord cu institutiile care desemneazã reprezentanti în comisiile de concurs.
Si-au dat demisia din functia de director
Functiile de conducere nu mai reprezintã un interes atât de mare pentru profesori, dacã tinem cont de faptul cã, în ultimele luni, 3 cadre didactice au ales sã renunte la titlul de director, demisionând. Este vorba despre prof. Maria Spulber, fost director al Scolii cu clasele I – VIII Mãlusteni, prof. Ioan Coman, fost director al Scolii cu clasele I – VIII “Grigore T. Popa” Dãnesti, si prof. Horia Popovici, fost director adjunct al Scolii nr. 7 “Constantin Motas.” Acestia au preferat sã renunte de bunãvoie la functii, munca prestatã nefiind plãtitã corespunzãtor, sporul de 15% nemultumindu-i.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu