Interlopii se bat cu săbii, IPJ pune batista pe țambal: Teroare în cluburi

Barlad Online

bataie club 1.jpg
În ultimele zile, s-au consumat două conflicte sângeroase, soldate cu trei victime. Primul a avut loc într-un club din Bârlad, unde un tânăr de 24 de ani aproape că a fost omorât în bătaie de golani. Al doilea s-a petrecut într-un club din Vaslui, unde un grup de scandalagii din Muntenii din Sus a măcălerit doi tineri cu bâte, săbii și topoare. În timp ce siguranța cetățenilor este clar pusă în pericol, cei din conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui se străduiesc să ascundă evenimentele de acest gen, raportând la centru doar cazurile care nu le deranjează funcțiile. De altfel, chiar comandantul inspectoratului, comisarul-șef Mihai Carp, declara, cu puțin timp în urmă, că în județul Vaslui nu există grupuri infracționale organizate. Asta în timp ce interlopii își dispută supremația cu săbiile în cluburi, făcând, de multe ori, victime colaterale.
În ultimele zile, două mari scandaluri au izbucnit în județ, unul într-un club din Bârlad, iar altul la Vaslui. Ingredientele sunt arhicunoscute: conflict spontan între tineri care, pentru a-și rezolva problemele, pun mâna pe bâte, topoare și săbii.
Astfel, miercuri seară, în clubul Escape din Bârlad, fiind bine băuți, patru indivizi s-au luat la ceartă, fără a avea un motiv anume, cu Octavian Cișman (24 de ani). După mai multe schimburi de expresii jignitoare, cearta a degenerat, iar cei patru l-au luat la bătaie. L-au bătut cu pumniii și picioarele și cu tot ce găseau în cale până l-au lăsat lat. În timpul agresiunii, indivizii au stricat mai mai multe scaune, au spart sticle și pahare. Scandalul a provocat teamă și panică printre clienți. Unii au reușit să iasă din incintă, alții s-au refugiat în bucătăria restaurantului.
În urma cercetărilor, polițiștii au aflat că toți cei patru scandalagii sunt din Bârlad și se numesc Emilian Tănase (22 de ani), Gabriel Ștefăniță (22 de ani), Tiberiu Ștefăniță (27 de ani) și Vlăduț Moraru (20 de ani). Toți patru au fost găsiți stând cuminți acasă.
“Polițiștii bârlădeni au documentat activitatea infracțională a celor care au tulburat ordinea și liniștea publică provocând scandal în localul din Bârlad. În urma acestui conflict o persoană a suferit vătămări corporale pentru care necesită șapte-opt zile de îngrijire medicală. Față de suspecți s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore urmând să fie prezentați la instanța de judecată cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectorarului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.
O întâmplare asemănătoare a fost înregistrată la un club din Vaslui. Un grup de tineri din comuna Muntenii de Sus a venit într-una dintre serile trecute, cu săbii și topoare, și s-a luat la bătaie cu alte grupuri. Două victime au ajuns la spital pentru că aveau nevoie urgent de îngrijiri medicale. Polițiștii au găsit la fața locului și o sabie, dar nu s-a luat până acum nicio măsură.
În încercarea de a afla mai multe, am contactat reprezentanții IPJ Vaslui, care au încercat să ascundă opiniei publice bătăile cu săbii și topoare.
“Referitor la scandalul din clubul vasluian, noi nu avem înregistrată nicio plângere.
S-a găsit la fața locului o sabie, dar nimeni nu știe cui îi aparține”, a declarat Loredana David.
În cazul în care informațiile despre cele două bătăi nu ne-ar fi parvenit din alte surse, cei de la IPJ Vaslui ar fi răsuflat bucuroși că au reușit să le păstreze sub tăcere. Menționăm că ieri, la amiază, IPJ a emis un comunicat de presă referitor la scandalul din Bârlad după ce am solicitat informații cu privire la ambele evenimente. De altfel, din ordinul șefului IPJ Vaslui, Mihai Carp, presa nu a putut obține nicio imagine de pe camerele de supraveghere ale barului din Bârlad.
“Nu există grupuri infracționale în județ”
Cel mai probabil, conducerea IPJ Vaslui ține cu disperare de funcții și nu vrea sub nicio formă ca superiorii să audă despre scandalurile de la noi din județ. O dovadă în plus în acest sens este afirmația șefului IPJ Vaslui,
Mihai Carp, care, cu puțin timp în urmă, declara, în cadrul unei conferințe de presă, că la noi nu există grupuri infracționale organizate și că siguranța cetățenilor nu este pusă în pericol. În realitate, conflictele dintre interlopi sunt la ordinea zilei, însă pentru șeful Poliției vasluiene este mai important faptul că, la nivel național, la capitolul “furturi de găini”, stăm foarte bine.
“În acest moment, nu există grupuri infracționale în județul Vaslui pe care noi să le avem în urmărire. Numărul infracțiunilor este în creștere față de anul trecut, însă, raportat la situația pe țară, stăm destul de bine”, declara comisarul șef Mihai Carp.
Infracțiunile grave, cum ar fi omorul, lipsirea de libertate, șantajul și proxenetismul, sunt alte avataruri ale grupurilor infracționale. Altfel spus, în timp ce viața vasluienilor care mai au curajul să intre într-un club este pusă în pericol de huliganii care fac legea cu sabia sau toporul în mână, șefii IPJ le garantează cetățenilor siguranța, liniștea și ordinea publică.
E nevoie de o tragedie?
Existența dovedită a reglărilor de conturi dintre clanurile de interlopi și încercările disperate ale șefilor poliției de a ține sub tăcere aceste întâmplări este un fenomen care nu se întâmplă doar la Vaslui. În urmă cu doi ani, în Piatra Neamț, doi frați au fost împușcați ziua, în amiaza mare, în timp ce se aflau la o terasă, de un rival. Este vorba de celebrul caz al lui Cristian Chilat - zis Falău - care i-a atacat cu un pistol pe frații Gheorghe și Bogdan Mararu. Acesta din urmă a scăpat cu viață, însă fratele său a decedat la puțin timp după atac. Cum acest caz nu mai putea fi dosit într-un sertar, a intrat în atenția Ministerului Administrației și Internelor, care au analizat îndeaproape activitatea de serviciu a șefului IPJ Neamț, Aurelian Șoric, și au constatat numeroase deficiențe, care au condus la demiterea lui. Motivul general pentru care Șoric a plătit cu funcția a fost că implicarea sa în creearea unui climat de liniște și odine lăsa mult de dorit.
Având în vedere aceste lucruri, oare este nevoie ca și interlopii vasluieni să ajungă să se împuște pe străzi ziua, în amiaza mare, pentru ca cineva să ia măsuri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu