Barlad Online
ÎNTREBÃRI Ce au fãcut jandarmii la Pungesti, în ultimele patru luni? Care este “rodul” activitãtii lor de pânã acum, dar si ce perioadã mai au de gând sã petreacã acestia în mijlocul pungestenilor? Iatã întrebãrile la care senatorul PNL de Husi, Nelu Tãtaru, asteaptã un rãspuns chiar de la primul ministru, Victor Ponta, dar si de la ministrul Administratiei Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, acesta din urmã fiind solicitat sã facã si un raport scris în acest sens.
“Situatia de la Pungesti se acutizeazã, de la o lunã la alta. Acolo încã existã o opozitie a sãtenilor zonei ca, de altfel, o reticentã a unei pãrti a populatiei judetului, fatã de efectele explorãrii gazelor de sist, prin metoda fracturãrii hidraulice. Componente ale sondei pe care Chevronul urmeazã sã o amplaseze în proximitatea localitãtii Silistea au fost deja aduse, iar incidentele nu au lipsit. Câtiva protestatari au aruncat cu pietre în camioanele companiei Chevron, în revolta si indignarea lor, punându-si chiar viata în primejdie, încercând, practic, sã se punã în fata acelor vehicule. Oamenii sunt convinsi cã efectele activitãtii Chevron asupra mediului vor fi devastatoare si actioneazã impulsiv. Ei considerã cã autoritãtile statului nu le-au luat în seamã punctul de vedere. IJP Vaslui a deschis trei dosare penale pentru “distrugere” pe numele protestatarilor, care au dat cu pietre în vehicule. Un alt element al situatiei de la Pungesti este reprezentat de prezenta jandarmilor, cu misiunea de a mentine acolo o “zonã de sigurantã publicã”, cu reguli extrem de stricte, incomode pentru viata de zi cu zi a localnicilor si nemaiîntâlnite în democratie, pe teritoriul României. Prin urmare, vin cu urmãtoarele solicitãri: “As dori ca institutia Jandarmeriei sã prezinte un raport de activitate pentru perioada decembrie 2013 – martie 2014, care sã reflecte întreaga activitate desfãsuratã pe raza comunei Pungesti. Vã rog sã formulati rãspuns si la întrebãrile: dacã si pentru ce perioadã se mai impune mentinerea mãsurilor de sigurantã publicã, pe teritoriul comunei Pungesti?”, a întrebat parlamentarul PNL, Nelu Tãtaru, în interventia sa scrisã, depusã la Senat chiar în aceeasi zi în care si Avocatul Poporului a remis un comunicat de presã, prin care a cerut MAI sã ridice regulile asa numitei “zone speciale de sigurantã publicã” de la Pungesti, dacã nu mai sunt necesare.
Senatorul Tãtaru: “E bine de vãzut ce cheltuieli s-au fãcut pentru mentinerea… “Pãcii de la Pungesti”!
“S-a spus de foarte multe ori, din partea autoritãtilor, faptul cã mãsurile stricte, specifice “zonei speciale de sigurantã publicã”, sunt necesare la Pungesti, iar prezenta jandarmilor în aceste conditii, si mai necesarã. Evident, vasluienii trebuie sã creadã autoritãtile pe cuvânt, chiar dacã multi criticã îngrãdirea drepturilor pe care le au cetãtenii din Pungesti. Problema este cã deja au trecut cam 4 luni si, personal, chiar sunt curios sã vãd un raport de activitate al jandarmilor, vizând zona Pungesti. Asa ne-am putea da seama cu totii, cam cât de importantã a fost si mai este prezenta fortelor de ordine acolo, dar si ce cheltuieli s-au fãcut pentru “mentinerea pãcii” de la Pungesti. Personal, voi astepta cu interes rãspunsurile domnului prim-ministru, Victor Ponta, si ale domnului ministru Gabriel Oprea. Cred cã perioada de 4 luni este una suficientã pentru a ne putea forma o idee clarã”, a precizat senatorul PNL, Nelu Tãtaru, care, de altfel, este si secretarul comisiei pentru Drepturile Omului, Culte si Minoritãti, din cadrul Senatului României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu