Supărat pe Dan Diaconescu, candidatul PP-DD de la Primăria Bârlad a demisionat din partid

Barlad Online

Daniel Andrei, candidat la funcţia de primar al municipiului Bârlad din partea Partidului Poporului -Dan Diaconescu (PP-DD), a decis să demisioneze din funcţiile pe care le-a deţinut în această formaţiune politică, deoarece consideră că nu este susţinut de conducerea centrală a partidului.
Daniel Andrei era preşedinte al Organizaţiei Municipale Bârlad şi Prim-Vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Vaslui a PP-DD, iar demisia lui din aceste funcţii a fost înregistrată începând de astăzi, 30 mai 2012.

Potrivit acestuia, unul din motivele ce l-au determinat să ia această decizie a fost acela legat de „neîmplinirea dorinţei bârlădenilor de a se întâlni cu domnul Dan Diaconescu, întâlnire pe care aceştia şi-o doreau extrem de mult".
Candidatul PP-DD la Primăria Bârlad, acuzat de mită electorală
Daniel Andei susţine că a încercat timp de două săptămâni să contacteze telefonic conducerea centrală a partidului, însă nu a reuşit să vorbească cu nimeni.

„Am avut promisiunea domnului Viorel Istrate că îmi va transmite până pe data de 29.05.012, ora 24:00, informaţiile legate de programul vizitei domnului Dan Diaconescu în judeţul Vaslui. Până la aceasată oră nu am primit niciun răspuns, motiv pentru care consider ca domnul Preşedinte al Organizaţiei Judeţene (n.r. Viorel Istrate) se face vinovat pentru această întârziere care are consecinţe directe şi grave faţă de membrii de partid şi simpatizanţii partidului care intenţionau să se întâlnească cu domnul Dan Diaconescu la Bârlad", ne-a declarat Daniel Andrei.

Mai mult, Andrei susţine că Prim-Vicepreşedintele Organizaţiei Centrale a PP-DD, Radu Popa, i-a transmis prin intermediul telefonului că nu mai face parte din această formaţiune politică.
Daniel Andrei va candida, în continuare,la funcţia de primar al Bârladului tot din partea PP-DD, el rămânând doar un simplu membru al acestui partid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu