Bârladul găzduiește finala la rugby-tag

Barlad Online

La sfârșitul săptămânii în curs, Bârladul va găzdui finala pe țară la rugby-tag, ciclul primar, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Competiția se va desfășura în perioada 2-3 iunie, la baza sportivă a Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad. La turneul final al competiției s-au calificat șase echipe, din județele Ilfov, Vâlcea, Brașov, Galați, Vaslui și București. Județul nostru va fi reprezentat de echipa Școlii generale nr. 9 “Manolache Costache Epureanu” Bârlad.
“Este primul an când Ministerul Educației a inclus o competiție națională de rugby-tag și pentru ciclul primar. Iată că onoarea de a găzdui primul turneu final revine Bârladului. Sperăm că echipa care reprezintă județul nostru să aibă o evoluție cât mai bună”, ne-a declarat Ciprian Popa, antrenor la CSS Bârlad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu