Barlad Online
Dupã lãsarea întunericului, când socotelile nu prea le-au iesit, unii reprezentanti ai partidelor politice din Bârlad au recurs la orice mijloace pentru a ajunge la efectul scontat. Fie cã a fost vorba despre mesaje date pe telefoanele mobile sau îndemnuri adresate oamenilor de pe stradã, unii chiar au depãsit limita bunului simt. Din aceastã categorie s-au detasat clar chiar unii membri din conducerea PNL. Tânãra sperantã politicã (nefinalizatã) Ciprian Feraru, seful tinerilor liberali din judet, s-a întrecut pe sine în momentul în care i s-a reprosat… neimplicarea în buna desfãsurare a procesului de vot. De fapt, a fost vorba despre un fapt banal: reprezentantii PNL din mai multe sectii, dupã mai bine de 12 ore de stat în cãldurã, au reclamat cã nu au fost bãgati în seamã de aproape nimeni de la partidul pe care îl reprezentau în sectii. Era vorba despre o simplã sticlã cu apã, ce le-ar fi fost probabil de ajuns, asta în conditiile în care li se recomandase ferm sã nu pãrãseascã sub nicio formã sectiile, decât în “conditii exceptionale”. Pe searã, vestea ajunge la tânãrul politician. Feraru urcã la volanul masinii personale si pleacã prin sectii pentru a-i sãpuni pe nemultumiti. Fãrã a tine cont cã stã de vorbã cu femei sau cu bãrbati, acesta si-a dat arama pe fatã si a replicat: “Luati si beti, cã m-a aflat un oras întreg cã v-am lãsat sã muriti de sete!”. Dupã aceastã mostrã de mârlãnie, tânãrul liberal nu s-a lãsat si apoi si-a îndreptat atentia spre reprezentantii PDL din unele sectii. Ca si când toatã lumea ar trebui sã-l cunoascã, a întrebat nedumirit cine este de la partidului lui Bãse. Dupã ce i s-a spus, Feraru s-a întrebat cu voce tare dacã nu cumva avea sã fie victima vreunui atac verbal. Cel putin, asa se frãmânta el. În ambele cazuri, respunsurile au venit fãrã echivoc, dar cu scopul de a-l pune pe gânduri pe tânãrul îngâmfat. Si liberalii si democrat-liberalii iau rãspuns sã stea linistit, fiindcã nimeni nu a stiut ca el sã fi avut vreun rol în acest scrutin. De altfel, acelasi lucru ni l-a spus si presedintele PNL Vaslui, Florin Ciurariu, chiar dacã s-a arãtat siderat de atitudinea mult prea tânãrului Feraru. “Eu nu stiu, în primul rând, ca domnul Feraru sã fi avut vreun rol organizatoric în acest referendum. Oricum, cât despre reactia sa… rãmâne sã vedem exact ce s-a întâmplat. Acum e târziu (ora 22.30, n.r.) si mai este putin pânã ce se închid urnele si trebuie sã vedem cum stãm. Dar în foarte scurt timp ne vom ocupa de acest caz, pentru cã, din câte înteleg, nu este prima reactie mai deplasatã”, ne-a declarat Ciurariu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu