Barlad Online
Dacã în 2007, 94.049 de cetãteni din judetul Vaslui îl sprijineau pe Traian Bãsescu cu votul lor la referendum, acum, în 2012, 194.204 l-au sustinut pe presedinte prin refuzul lor de a participa la vot. Cu toate acestea, peste 150.000 de cetãteni au votat duminicã “DA”, în speranta ca presedintele suspendat sã nu se mai întoarcã la Cotroceni. Dupã cum aratã rezultatul final, votul românilor nu poate fi validat chiar dacã împotriva presedintelui suspendat au votat mai multi români decât au votat în favoarea lui atunci când a primit cel de-al doilea mandat în fruntea tãrii si, paradoxal, cifrele votului plaseazã referendumul undeva la limita absurdului între succes si esec total.
Referendumul organizat pentru demiterea presedintelui suspendat, Traian Bãsescu, fãrã îndoialã, nu a fost duminicã pe lista principalelor obiecte de interes a cetãtenilor din judetul Vaslui; nici la Vaslui, dar nici în alte locuri din judet, cetãtenii nu au rupt usile sectiilor de votare. La capitolul prezentã la urne, judetul Vaslui se înscrie în trendul national, conform datelor furnizate de Biroul Electoral Judetean Vaslui, duminicã au iesit la vot aproximativ 47,07% dintre alegãtori, asta înseamnã aproximativ 172.741de cetãteni, iar cei mai mobilizati au fost votantii din mediul rural. Prezenta în sectiile de votare din comunele judetului Vaslui a depãsit pragul referendumului, procentul final fiind de 51,29%. Conform statisticilor BEC, judetul Vaslui se situeazã pe locul 22 în topul participãrii la referendumul national pentru demiterea presedintelui României. Ultimele rezultate oficiale, date publicitãtii de autoritãtile electorale ieri, dupã ora 15.00, indicã faptul cã în judetul Vaslui s-au prezentat la votul pentru demiterea presedintelui României 172.741 de cetãteni. În urma centralizãrii datelor, dintre cei care au participat la vot pe 29 iulie, 151.864 au rãspuns la întrebarea care viza posibila demitere a presedintelui” DA”, asta înseamnã cã peste 87% dintre cetãtenii judetului, participanti la vot, s-au exprimat pentru demiterea lui Traian Bãsescu. Din totalul voturilor exprimate numai un procent de 10.70% si-au dat votul lor pentru întoarcerea presedintelui suspendat la Cotroceni, dar toate acestea pãlesc în fata celor 194.204 de cetãteni care într-un fel sau altul au decis ca prin absenta lor sã îi dea încã o datã girul lor presedintelui Traian Bãsescu. În urmã cu 5 ani, când a fost pentru întâia datã initiatã procedura de demitere a presedintelui României, 64% dintre vasluienii care au participat la vot au votat “NU”, împotriva demiterii. La acea datã, pe listele electorale ale referendumului au fost înscrisi 370.146 de cetãteni, dintre acestia 94.049 l-au sprijinit prin votul lor pe Traian Bãsescu, în conditiile în care la urne, pe 19 mai 2007, din judetul Vaslui s-au prezentat 147.882 de cetãteni. La alegerile prezidentiale din 2009 în judet, 45.625 de cetãteni si-l alegeau pe Traian Bãsescu pentru a doua oarã presedinte. Au trecut 3 ani de atunci si, conform rezultatelor oficiale, duminicã, 151.864 de vasluieni au spus “DA” pentru demiterea presedintelui, dar nu a fost suficient pentru cã la nivel national nu s-au prezentat la referendum peste 50%+1 din românii înscrisi pe listele electorale.
Mobilizare vs Imobilizare
Referitor la referendumul national din 29 iulie 2012, un lucru este cert, cuvântul de ordine al politicii abordate de ambele formatiuni politice implicate, USL si PDL a fost mobilizare. Unii si-au dictat echipelor operative sã-si scoatã la vot electoratul, altii au avut ca sarcinã în ziua votului tinerea votantilor la o distantã considerabilã de sectiile de vot. Rezultatele si imposibilitatea depãsirii pragului electoral impus prin legea referendumului au demonstrat, în final, de partea cui a fost succesul. În ceea ce priveste situatia din judetul Vaslui, se pare cã cel mai activ a fost electoratul din mediul rural. Aici peste 50% din alegãtori au participat exprimându-si optiunea la referendum. Cea mai mare prezentã la vot a fost înregistratã în comuna Coroiesti, aici media participãrii la vot a depãsit 90%. Conform declaratiilor primarului comunei, secretul este civismul dezvoltat al cetãtenilor si listele suplimentare. “Procentul de participare la vot este mai mic decât la alegerile locale, dar cu toate acestea, prezenta înregistratã este consideratã a fi extrem de mare si ea se datoreazã faptului cã s-a votat destul de mult pe listele suplimentare. În comunã, în toate cele 4 sectii de votare au fost înscrisi în listele suplimentare între 40-70 de cetãteni. Sâmbãta, duminica, lumea vine din oras la tarã, vin la pãrinti, vin pentru cã au gospodãrii, în plus în comunã au fost în acest sfârsit de sãptãmânã si vreo 3-4 nunti. Pentru a nu exista suspiciuni, am cerut ca mãsurã de sigurantã sã se facã copii la cãrtile de identitate, sã se fotografieze listele suplimentare, pentru a ne tine departe de orice fel de acuzã”, a explicat Cristian Lungu, primarul comunei Coroiesti. Pe locul doi la capitolul prezentã la vot în mediul rural se aflã comuna Stefan cel Mare, cu un procent de 84.18%. Mobilizare maximã a fost si în comuna Pochidia, unde referendumul national a reusit sã aducã în sectiile de votare putin peste 80% din cetãtenii comunei. La polul opus, electoratul cel mai greu de urnit s-a dovedit a fi, paradoxal, tot în zona Bârladului. Cel mai mic procent al prezentei la vot din judet a fost înregistrat în comuna Gherghesti. Aici, la urne s-au prezentat doar 640 de cetãteni, clasând comuna pe ultimul loc al prezentei la vot din judet cu o medie de 29.31%.
Sub 40% prezentã în mediul urban
Chiar dacã este greu sã te hotãrãsti dacã în orasele din judetul Vaslui, USL nu a reusit sã atragã suficient atentia cetãtenilor asupra referendumului national pentru demiterea presedintelui Traian Bãsescu, sau dacã politica PDL-ului a avut succes, prezenta la urne a depãsit cu greu procentul de 40%. Singurii care par sã se fi “înghesuit” duminicã la urne sunt cetãtenii din orasul Negresti, unde s-a înregistrat o prezentã la urne de 49,39%. Conform datelor statistice centralizate din sectiile de votare, 3499 de negresteni si-au dorit demisia lui Traian Bãsescu si doar 268 dintre cei prezenti la vot au rãspuns “NU”, din simpatie pentru presedintele suspendat. Ceva mai usor de urnit la vot s-a dovedit a fi electoratul din Murgeni, cu o prezentã la vot de peste 46%. De cealaltã parte a baricadei s-au detasat considerabil vasluienii. Privind cei 38%, procentul celor prezenti la referendum, am putea zice cã vasluienii sunt, prin lipsã, calificati drept cei mai mari simpatizanti ai presedintelui Train Bãsescu. În municipiul-resedintã de judet, absenta la urne a surprins. Din totalul celor înscrisi pe listele electorale, doar 22.025 s-au prezentat la vot. Ce-i drept, dintre cei prezenti, doar 294 l-au sustinut prin vot pe Traian Bãsescu. În ciuda mesajelor încurajatoare transmise de liderii locali ai USL, în ciuda celor 3 sãptãmâni de campanie electoralã, bârlãdenii s-au lãsat scosi la vot extrem de greu. Parcã în ciuda eforturilor, mai bine de jumãtate dintre cei cu drept de vot au decis sã-l sprijine pe Traian Bãsescu prin neprezentare la vot. Nici husenii nu par a se fi scãldat în alte ape, media prezentei s-a ridicat abia la 43 de procente.
Un referendum linistit
Atât reprezentantii BEJ, cât si cei ai IPJ Vaslui, sunt de pãrere cã referendumul s-a desfãsurat fãrã probleme. În atentia autoritãtilor electorale au fost aduse 25 de contestatii din care doar 2 au ajus la solutionare la Biroul Electoral Central, iar pânã la încheierea procesului de vot, IPJ Vaslui a primit 27 de apeluri la numãrul de urgentã 112 care au vizat desfãsurarea procesului de votare. Politistii au fost sesizati de 6 ori în privinta consumului de alcool în aria sectiilor de votare, dar verificarea la fata locului nu a confirmat niciuna dintre sesizãri. De 8 ori politistii au intervenit cu explicatii pentru a clarifica problematica utilizãrii urnei mobile. Pânã duminicã la ora 23,00, trei persoane au sesizat politia, nemultumite de faptul cã nu au fost lãsate sã voteze în alte sectii de votare din localitatea de domiciliu decât cel la care erau arondate. De asemenea, la IPJ Vaslui au mai ajuns si 2 sesizări din partea reprezentantului unei organizaţii judetene referitoare la faptul cã preşedinţii a 2 sectii de votare din municipiul Vaslui au permis înscrierea pe listele suplimentare a 4 persoane care figurau în listele electorale la alte secţii de votare din municipiul Vaslui. Pentru cã aceste douã sesizãri se referã la contraventia prevãzutã de art. 49 pct. a din Legea 3/2000, reprezentantii IPJ anuntã cã verificarea lor continuã si în perioada urmãtoare.
Prezenta la vot la referendumul organizat pentru demiterea presedintelui

VASLUI | 38.00% |
BÂRLAD | 40.02% |
HUSI | 43.57% |
NEGRESTI | 49.38% |
MURGENI | 46.35% |
ALBESTI | 41.93% |
AL.VLAHUTÃ | 66.70% |
ARSURA | 58.26% |
BANCA | 47.32% |
BÃCANI | 69.08% |
BÃCESTI | 53.05% |
BÃLTENI | 60.71% |
BEREZENI | 53.63% |
BLÃGESTI | 65.50% |
BOGDANA | 57.72% |
BOGDANESTI | 57.36% |
BOGDANITA | 60.10% |
BOTESTI | 61.38% |
BUNESTI-AVERESTI | 48.14% |
CIOCANI | 58.47% |
CODÃIESTI | 44.83% |
COROIESTI | 90.54% |
COSTESTI | 54.43% |
COZMESTI | 47.67% |
CRETESTI | 71.74% |
DÃNESTI | 45.52% |
DELENI | 54.71% |
DELESTI | 49.94% |
DIMITRIE CANTEMIR | 55.89% |
DODESTI | 65.36% |
DRAGOMIRESTI | 56.52% |
DRINCENI | 40.95% |
DUDA-EPURENI | 43.37% |
DUMESTI | 51.27% |
EPURENI | 46.18% |
FALCIU | 47.85% |
FERESTI | 42.56% |
FRUNTISENI | 53.82% |
GÃGESTI | 65.89% |
GHERGHESTI | 29.31% |
GIRCENI | 67.85% |
GRIVITA | 44.31% |
HOCENI | 68.91% |
IANA | 54.63% |
IBANESTI | 38.27% |
IVÃNESTI | 52.67% |
IVESTI | 41.08% |
LAZA | 43.14% |
LIPOVÃT | 63.40% |
LUNCA-BANULUI | 45.71% |
MALUSTENI | 62.19% |
MICLESTI | 56.51% |
MUNTENI DE JOS | 56.02% |
MUNTENI DE SUS | 34.01% |
OLTENESTI | 55.36% |
OSESTI | 46.61% |
PÃDURENI | 56.07% |
PERIENI | 39.89% |
POCHIDIA | 80.25% |
POGANA | 48.52% |
POGONESTI | 56.56% |
POIENESTI | 41.38% |
PUIESTI | 56.24% |
PUNGESTI | 63.80% |
PUSCASI | 43.66% |
RAFAILA | 58.09% |
REBRICEA | 51.31% |
ROSIESTI | 52.90% |
SOLESTI | 61.38% |
STÃNILESTI | 39.96% |
STEFAN CEL MARE | 84.18% |
SULETEA | 47.99% |
TANACU | 52.41% |
TÃCUTA | 55.24% |
TÃTÃRÃNI | 46.59% |
TODIRESTI | 54.52% |
TUTOVA | 47.82% |
VÃLENI | 34.33% |
VETRISOAIA | 55.80% |
VIISOARA | 72.84% |
VINDEREI | 42.12% |
VOINESTI | 55.89% |
VULTURESTI | 63.27% |
VUTCANI | 66.48% |
ZÃPODENI | 72.94% |
ZORLENI | 42.41% |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu