Barlad Online
Toti cei zece elevi ai Scolii de Muzicã si
Artã Plasticã “N. N. Tonitza” Bârlad care au participat la douã
concursuri importante din tarã s-au întors acasã cu premii valoroase.
Competitiile instrumentale s-au desfãsurat în week-endul 11-13 mai si au reunit câteva sute de elevi din toate judetele tãrii. La Festivalul National de Interpretare Pianisticã “Iulia Hasdeu”, aflat la editia a XIV-a si gãzduit de Câmpina, au participat sapte elevi bârlãdeni, toti pregãtiti de profesorul Mihail Manciu. Fiecare dintre acestia a putut sã concureze numai dupã ce, la înscriere, a prezentat o creatie literarã sau o creatie plasticã. Odatã ajunsi pe scenã, candidatii au interpretat câte o piesã româneascã si una la alegere. În urma evolutiei, toti cei sapte au fost distinsi cu premii de cãtre juriul de specialitate. Astfel, de la clasa I, Denisa Toma a obtinut premiul I, iar Ionut Cosmincã, premiul III. De la clasa a II-a au participat Raluca Toma, care a primit marele premiu, si Ioana Visan, care a primit premiul I. Tot premiul I au obtinut si Maria Cãpritã (clasa a III-a), Ana Moraru (clasa a IV-a) si Paula Cãpritã (clasa a V-a). “Aceastã editie a Festivalului s-a desfãsurat sub egida UNESCO si a strâns peste 190 de participanti din întreaga tarã. Concursul s-a derulat în patru locatii diferite, cu jurii diferite, având onoarea sã fiu si eu membru în unul dintre acestea. Cât despre copii, toti sapte au fost foarte apreciati si lãudati de membrii juriilor si de organizatoarea concursului, prof. dr. Sanda Hârlav Maistorovici”, ne-a spus profesorul Mihail Manciu, îndrumãtorul premiantilor. Potrivit acestuia, atât modul de notare cât si cel de acordare a premiilor au fost corecte, fãrã a fi favorizati elevii dintr-o anumitã scoalã sau un anumit judet. Ca urmare, elevii bârlãdeni de la Scoala de Muzicã vor participa si la editiile viitoare ale competitiei, pentru a-si confirma valoarea. A doua competitie, respectiv Concursul International de Interpretare Instrumentalã “Ioan Goia”, editia I, s-a desfãsurat la Iasi. De la Scoala de Muzicã si Artã Plasticã “N. N. Tonitza” Bârlad au participat trei elevi. Este vorba despre Alin Tãnasã si Ionut Stan (clasa a VII-a, pregãtiti de prof. Mariana Bogos), ce au obtinut premiul III, respectiv mentiune, la clarinet, si de Eduard Ene (clasa a VI-a, pregãtit de prof. Aida Pârvu), care a luat premiul I la flaut.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu