Barlad Online
O tânără din satul Ciocani a lipsit de la propria nuntă deoarece au apucat-o chinurile facerii înainte de cununia religioasă. Diadema și voalul de mireasă i-au fost date jos în sala de nașteri, iar medicii au ajutat-o să aducă pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Mirele a rămas cu nuntașii chiar dacă nu a apucat să se cunune în fața Domnului cu aleasa inimii sale.
În week-end, la Maternitatea din Bârlad a avut loc o naștere mai puțin obișnuită. Din punct de vedere medical, totul a decurs relativ firesc, chiar dacă au fost mici complicații. Specială a fost situația în care se afla tânăra mămică. Femeia a ajuns la spital în rochie de mireasă, cu voal și coroniță întrucât copilașul pe care-l purta în pântece nu a avut răbdare să aștepte ca părinții săi să oficieze măcar cununia religioasă.
Mireasa este din localitatea Ciocani, are 18 ani, și a ratat propria nuntă, momentul la care visează orice tânără. În compensare, a avut parte de o naștere despre care o să poată povesti până la adânci bătrâneți.
Gravida a fost adusă cu ambulanța la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman”, sâmbătă, în jurul orei 17. Era însoțită de domnișoarele de onoare. Încă de la Urgențe a fost pregătită pentru naștere, în sensul că asistentele și infirmierele au dezbrăcat-o de rochia albă, cu trenă, pentru a putea fi consultată. A rămas totuși cu voalul pe cap. Abia în sala de nașteri i-au fost date jos diadema și voalul. Obstetricienii care erau de gardă au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca mireasa să nască natural, dar, cum au intervenit anumite complicații, au recurs la cezariană. Nașterea a avut loc înainte de miezul nopții și mireasa a putut să-și strângă în brațe copilașul abia născut: o fetiță de 3.300 de grame, perfect sănătoasă.
Mireasa și-a urmărit sarcina la un ginecolog din Iași și avea recomandări să nască prin cezariană. Copilul s-a născut la termen, astfel că este greu de înțeles de ce mirii au programat nunta în ultima lună de sarcină.
Trebuie spus că mireasa a intrat în travaliu imediat după ce a fost gătită pentru nuntă și nu a mai apucat să ajungă la biserică pentru a face cununia religioasă. Din păcate, mirele nu a putut să o însoțească la spital pentru că a fost nevoit să-și întâmpine nuntașii și să fie gazda petrecerii. Nunta a avut loc chiar și fără mireasă, iar cununia în fața Domnului o vor face imediat ce tânăra va fi externată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu