Barlad Online
Un tânãr de 31 de ani, din localitatea Hãlãresti, comuna Iana, a fost împuscat cu trei gloante în burtã si sold de cãtre politisti. Oamenii legii au fost nevoiti sã recurgã la aceastã solutie întrucât individul, aflat în stare de ebrietate, a sãrit cu o secure la politisti. Incidentul s-a petrecut sâmbãtã, în jurul orei 18.00. Daniel Catanã, de 31 de ani, abia ce îi aplicase o “corectie” sotiei sale, un lucru de altfel obisnuit în familia lui. Bãrbatul era obisnuit si cu prezenta politistilor la casa dânsului. Prin urmare, dupã ce si-a corectat femeia de la cele strâmbe înfãptuite, si-a luat unul dintre bãieti în cãrutã si a plecat de la domiciliul conjugal. Între timp, biata femeie a sunat, asa cum o mai fãcuse în trecut, la Politie. Oamenii legii au plecat cu masina de interventie spre domiciliul familiei Catanã. Numai cã, pe drum, acestia s-au intersectat cu agresorul, care strunea calul cât putea de tare. Luat la întrebãri despre cele întâmplate, individul a coborât din cãrutã, tinând în mânã o secure cu care a început sã loveascã puternic în portbagajul masinii de Politie. Agentii au procedat conform dispozitiilor legale si l-au somat cu un foc de avertisment în plan vertical. Individul nu s-a potolit si pace, si si-a îndreptat atentia cãtre parbrizul din fatã al autoturismului de Politie. Ulterior, au mai fost executate alte douã focuri de avertisment în plan vertical, asta pânã când agresorul s-a îndreptat cu securea cãtre unul din politisti. Vãzându-se amenintat, omul legii a tras trei focuri în plan orizontal, care l-au pus la pãmânt pe individ. “Pacientul este în stare stabilã, dar prezintã trei plãgi împuscate prin retentie, douã în abdomen si una în sold. În acest moment, îl vom transfera în Blocul Operator pentru îndepãrtarea gloantelor”, ne-a declarat medicul chirurg Vasile Vasiliu, unul dintre medicii care l-au examinat pe pacient la camera de gardã. La iesirea din Compartimentul de Primire Urgente din cadrul Spitalului de Urgente “Elena Beldiman” Bârlad, întrebat ce i s-a întâmplat, individul a avut o singurã explicatie: “Femeia e de vinã. Din cauza femeii!”. Dupã transferarea pacientului în Blocul Operator, politistii au anuntat cã vor reveni cu declaratii în privinta incidentului. Mai multe detalii despre acest caz în editia tipãritã de luni a cotidianului nostru.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu