Barlad Online
Instituția a primit și ultima tranșă de bani necesară, astfel încât la jumătatea lunii viitoare investiția va fi finalizată.
Până la mijlocul lunii viitoare, motelul Clubului Școlar Sportiv (CSS) Bârlad va putea fi dat în folosință. Cel puțin așa susține conducerea instituției, care se bazează pe faptul că Ministerul Educației a alocat și ultima tranșă de bani necesară pentru finalizarea acestei investiții. Este vorba despre 300.000 de lei.
“Grație acestei ultime tranșe de bani, vom putea finaliza lucrările și credem că, până la mijlocul lunii iunie, cel târziu, totul va fi finalizat. Este una dintre cele mai importante investiții pentru clubul nostru și suntem convinși că urmările benefice se vor vedea în curând”, ne-a declarat Lucian Bolgar, directorul CSS Bârlad.
Motelul va avea o capacitate de 44 de locuri de cazare și va fi dotat cu tot ceea ce trebuie, începând de la restaurant și până la bucătărie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu