Barlad Online
- Ce v-a determinat să intrați în cursa pentru fotoliul de primar al Bârladului?
- Practic, vorbim aici de un cumul de factori care m-au făcut să iau această decizie. În primul și în primul rând, la baza luării acestei decizii a stat dorința mea de a veni în sprijinul comunității locale și a cetățenilor acestui oraș. Pe de altă parte, putem vorbi și despre experiența acumulată în plan profesional, dar și în materie de administrație publică locală. Mă refer aici la mandatul de consilier local pe care bârlădenii mi l-au încredințat în ultimii patru ani, dar și experiența pe care am acumulat-o în perioada în care am fost primar al comunei Banca. Nu în ultimul rând, meseria pe care o practic și studiile în domeniul juridic (absolvent al Facultății de Drept - Secția Administrativ din cadrul Universității București, promoția 1990) au fost un atu pentru mine. Toate acestea m-au ajutat să înțeleg cât mai bine problemele cu care se confruntă comunitatea locală și, mai ales, cum să găsești soluțiile cele mai bune pentru a le rezolva. În același timp, trebuie spus că a contat foarte mult în luarea acestei decizii și votul de încredere pe care PNL mi l-a dat în momentul în care s-a decis desemnarea mea pentru această cursă electorală.
- Care este strategia de dezvoltare a Bârladului pe care dumneavoastră doriți să o implementați pentru următorii patru ani?
- Tot ceea ce îmi doresc pentru devoltarea durabilă a Bârladului nu este altceva decât o viziune extrem de realistă, o strategie care poate fi pusă în aplicare într-un mod relativ facil. Nimic din ceea ce am gândit împreună cu echipa mea liberală nu este ceva extravagant sau ieșit din comun. Însă, vorbim aici despre lucruri care dor foarte mult, despre probleme și lacune care nici acum, după mai bine de 20 de ani de democrație, nu au căpătat o rezolvare durabilă. Prin urmare, se impune ca proiectele ce au fost demarate până acum să fie continuate, dar, mai ales, să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil. Ca să ai un oraș modern, civilizat, atunci automat îți trebuie o infrastructură pe măsură, începând de la rețelele de apă și canalizare și terminând cu străzi și borduri. Aici trebuie să spunem că pentru fiecare proiect în parte trebuie să impunem asigurarea garanției lucrărilor efectuate de către firma executantă. Și pentru că tot am ajuns la capitolul infrastructură, trebuie să vorbim și despre șoseaua de centură, poate una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă bârlădenii. Stă în puterea noastră să facem toate demersurile necesare pentru a urgenta executarea acestei lucrări vitale pentru oraș. Bârlădenii s-au săturat să primească doar promisiuni atunci când vine vorba de acest subiect. Trebuie să rezolvăm odată pentru totdeauna această problemă. Din strategia noastră nu lipsesc soluții pentru probleme precum cea a câinilor vagabonzi, asigurarea unor spații destinate practicării sportului de către tineri, amenajarea de noi spații verzi, modernizarea transportului în comun, impunerea unor standarde în ceea ce privește arhitectura orașului, modenrizarea și eficientizarea activității în domeniul prestărilor de servicii (apă, canal, salubrizare), moderniarea școlilor și grădinițelor din oraș etc.
- Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele trei probleme a căror soluționare ar trebui identificată și pusă în aplicare cât mai curând?
- Opinia mea este că, în primul și în pirmul rând, Bârladul trebuie deschis astfel încât dezvoltarea sa din punct de vedere economic să fie una reală și cât mai puternică. Vorbim aici despre atragerea de investitori străini și autohtoni, care automat vor duce la crearea de noi locuri de muncă. Stă în puterea autorității și administrației locale să facă tot posibilul pentru a atrage investitori serioși în zonă. Cu cât atragi mai mulți, cu atât ai șansele să creezi noi locuri de muncă, ceea ce înseamnă enorm pentru comunitatea locală. Apoi, una dintre principalele griji ale unui primar ar trebui să fie accesarea a cât mai multe fonduri externe, dar și de la bugetul de stat. Comunitatea Europeană oferă o multitudine de programe și proiecte cu fonduri nerambursabile care ar putea ajuta enorm o comunitate precum cea a Bârladului. Totul este să știm să le accesăm și să facem tot posibilul în acest sens. În același timp nu trebuie să neglijăm nici proiectele cu finanțare de la bugetul de stat. Toate acestea ne vor permite să avem rețele de apă și canalizare moderne, de aducțiune a apei, străzi civilizate etc. Nu în ultimul rând, mai este problema asigurării de locuințe pentru tinerii căsătoriți. La fel ca și în restul țării, Bârladul se confruntă cu o cerere foarte mare din partea tinerilor care doresc să-și întemeieze o familie, dar, din păcate, nu au un acoperiș deasupra capului. De aceea îmi propun să atrag pentru Bârlad construirea de noi blocuri ANL. Cererea este foarte mare, dar, din păcate, Bârladul a fost vitregit de acest lucru din cauza unor interese meschine. În același timp, putem acorda terenuri tuturor tinerilor acre dorsc să-și construiască ei o casă. Și findcă tot am ajuns la acest capitol, trebuie să vorbim și despre o altă problemă delicată care mi-a fost ridicată de mulți tineri bârlădeni. Este vorba despre căminele și grădinițele pentru copii, a căror capacitate ste cu mult depășită față de cerere. Altfel spus, trebuie să ne ocupăm să construim noi unități de acest gen pentru că cererea este foarte mare. Până la urmă, vorbim de viitorul acestei urbe!
- Ce credeți că-i lipsește Bârladului în momentul de față?
- Fără îndoială, un primar hotărât cu un program coerent și un proiect de dezvoltare durabilă a orașului realist și realizabil. Avem nevoie de un primar care, atenție, să înțeleagă că nu este unicat, ci că lucrul în echipă este în esențial. Și mă refere aiic la faptul că un primar adevârat înțelege să împartă atribuțiunile de bună gospodărire a orașului și cu viceprimarul, spre exemplu. Acesta din urmă trebuie să se implice direct în gestionarea anumitor probleme ale urbei, pentru a-i lăsa astfel timpul util primarului de a încerca soluționarea altor probleme extrem de importante pentru oraș. Apoi, actul decizional trebuie să fie cu adevărat transparent, astfel încât întreaga comunitate să vadă cum se cheltuie banul public.
- Care ar fi avantajele dumneavoastră față de ceilalți contracandidați?
- Nu aș vrea să par că mă laud, sau să se creadă că ceilalți colegi de cursă electorală sunt lipsiți de calități.
Nicidecum. Nu sunt omul care să arăt cu degetul și nici omul care să nu-și accepte propriile defecte. Însă, sunt un om căruia îi place să se țină de cuvânt, ceee ce este esențial în viață. Apoi, îmi place să lucrez în echipă și sunt adeptul respectului față de lege. Haideți să ne gândim la un aspect pe care multă lume l-a observat în ultimii ani: relația dintre administrația publică bârlădeană și cea județeană sau națională a fost una cât se poate de precară, ba chiar ostilă. Or, Bârladul are nevoie, pentru a se dezvolta, de o relație de cooperare cât mai strânsă cu autoritățile județene și cu Guvernul. Împreună pot forma o echipă care să ducă la dezvoltarea orașului din toate punctele de vedere. Un alt atu al meu este că nu sunt adeptul pomenilor electorale. Încerc să conving electoratul că pomana electorală este un atac la demnitatea umană. Iar, noi, liberalii, suntem susținătorii necondiționați ai demnității umane!
- Cum vedeți Bârladul pe viitor?
- Ca pe o mare familie, în care fiecare dintre noi să punem umărul la creșterea și înflorirea comunității locale. Vedeți dumneavoastră, au existat voci care au spus că în ultimii ani s-a mai schimbat în bine câte ceva prin oraș. Nu contest acest lucru, dar trebuie să admitem că puținul care s-a făcut face parte din normalitate. Până la urmă, ăsta e rolul unor edili. Apoi, să nu uităm că ceea ce s-a făcut este mult prea puțin față de nevoile reale ale urbei. Orașul se confruntă cu probleme extrem de serioase care nici acum nu au o rezolvare concretă. Aici trebuie să ne concentrăm pe viitor pentru ca Bârladul să se transforme într-un oraș modern. Și de aceea, eu, avocatul Dumitru Boroș, sunt gata să mă pun în slujba intereselor dumneavoastră, dragi bârlădeni!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu