Băsescu, despre prelungirea referendumului: De ce nu-l ţin până în 2014?

Barlad Online

Traian Băsescu a comentat ironic iniţiativa ca referendumul să fie prelungit pe mai multe zile, întrebându-se retoric de ce nu se dă posibilitatea de a se vota până în noiembrie 2014, scrie NewsIn.

"Păi, eu nu ştiu de ce nu-l ţin până în noiembrie 2014 referendumul?! Să avem referendum deschis", a spus Băsescu, râzând.
Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu ar putea avea loc în două zile şi nu într-una. O spune liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care a adăugat că Parlamentul e cel care va avea ultimul cuvânt în cazul acestei propuneri. De cealalta parte, democrat-liberalii resping propunerea USL.
"Între două zile se află o noapte, în care socialiştii sunt gata să facă tot ceea ce e de făcut pentru a pune la cale o mare hoţie cu care în final să sugrume statul", spune Sever Voinescu. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu