Situație explozivă la TVR: Angajații IES ÎN STRADĂ. Nu-l vor pe Săftoiu

Barlad Online

Angajații Televiziunii Române se pregătesc de o mișcare publică și sunt hotărâți să nu mai accepte hotărârile politice. Nemulțumiți de vestea că viitorul preşedinte-director general al SRTV va fi Claudiu Săftoiu, salariații TVR, care l-au votat în majoritate pe Valentin Nicolau ca reprezentat în CA, spun că politica a distrus televiziunea publică.
Claudiu Săftoiu
UPDATE. Valentin Nicolau vrea să propună membrilor CA să accepte o indemnizaţie lunară de un 1 leu pentru o perioadă de 1 an. Un alt punct sensibil ar fi „declaraţia pe proprie răspundere că nu există relaţii de interes personal în raport cu SRTv. Nemuțumiți de alegerea lui Claudiu Săftoiu (propus ca membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune din partea PNL), preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), urmând să fie validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRTV, salariații TVR, susținători în majoritate ai lui Valentin Nicolau sunt hotărâți să iasă în stradă.
Surse din TVR spun că „angajații, mai ales realizatorii, sunt foarte triști și demoralizați. Ei au trimis deja două scrisori către Parlament. Pentru toți cei de aici, faptul că se iau aceleași decizii politice deși televiziunea este practic în colaps este de neconceput. Din punctul nostru de vedere Valentin Nicolau este un profesionist și un bun manager care ar fi putut să ia decizii care ar fi redresat televiziunea publică”. Presiunea este cu atât mai mare cu cât proiectul de OUG, postat pe site-ul Ministerului Culturii şi semnat de cei doi miniştri, prevede obligaţia ca, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune să aprobe un plan de redresare economică pentru plătirea în decurs de 6 luni a datoriilor fiscale, în condiţiile în care SRTV se confruntă cu numeroase dificultăţi financiare, iar neluarea unor măsuri de urgenţă poate conduce la imposibilitatea furnizării acestui serviciu. SRTv au ajuns la sfârşitul anului 2011 la suma de 481 de milioane de lei, datoriile restante la buget, iar în urmă cu o lună ANAF a blocat conturile TVR.
www.evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu