Barlad Online
Cei 13 consilieri pesediști din cadrul CL Bârlad s-au abținut la validarea mandatului lui Daniel Andrei, astfel încât acesta este nevoit să atace decizia în contencios-administrativ.
Prima ședință a noului Consiliul Local (CL) Bârlad a adus și primul scandal de proporții. Cei 13 consilieri PSD (respectând întocmai indicațiile șefului organizației, deputatul Adrian Solomon) s-au abținut să voteze atunci când a venit vorba despre validarea mandatului de consilier municipal al lui Daniel Andrei. În consecință, acesta a fost nevoit să se adreseze Secției Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui. Mai mult, omul de afaceri este hotărât să-i tragă la răspundere pe toți cei care se fac vinovați.
“Culmea este că am fost invalidat de către cei care, la rândul lor, nu erau validați. După cum știți, eu ocup poziția nr. 1, în ordine alfabetică, pe lista consilierilor municipali. Atunci când ei s-au abținut să-mi valideze mandatul, nici ei măcar nu erau validați. Au încălcat în mod grosolan atât Legea administrației publice locale, cât și Constituția României. Nu mai vorbesc de cei peste 4.000 de bârlădeni care mi-au arătat încredere și mi-au dat votul lor pentru a-i reprezenta în CL”, a declarat Daniel Andrei.
Cei de la PSD și-au motivat mișcarea prin faptul că Daniel Andrei nu ar mai fi membru al PP-DD și că în timpul campaniei electorale a candidat ca independent pentru funcția de primar al orașului. Daniel Andrei a depus însă documente din care reiese că este membru al PP-DD.
“Am adrese de la Biroul Electoral Central, de la PP-DD Vaslui, prin care se confirmă apartenența mea la acest partid și care îmi susțin demersurile legale. Și chiar de aș fi fost exclus din partid, lucru nereal de altfel, tot aș fi fost validat. Am un răspuns în acest sens semnat chiar de doamna judecător Florentina Preda Popescu, președintele Biroului Electoral Central: «Vă comunicăm că persoanelor excluse dintr-o formațiune politică după data rămânerii definitive a candidaturilor, dar înainte de data alegerilor și de data validării mandatelor, li se poate valida mandatul de consilier deoarece schimbarea apartenenței politice a unui candidat nu afectează validarea mandatului acestuia». Prin urmare, domnii consilieri PSD nu au făcut altceva decât să încalce în mod grosolan legislația în vigoare și, ceea ce-i mai trist, e că și-au bătut joc de cei peste 4.000 de bârlădeni care mi-au acordat votul”, a mai spus Andrei.
O situație oarecum similară s-a petrecut și în cazul mandatului Mirabelei Onel, președintele PP-DD Bârlad. Comisia nu i-a validat mandatul pe motiv că nu a prezentat toate documentele solicitate. Practic, lista consilierilor PP-DD de pe buletinele de vot îi menționa, în ordine, pe Daniel Andrei, Relu Bădărău și Marcel Vasilache. Mirabela Onel ocupa poziția a VIII-a și, pentru a fi confirmată drept consilier local, ar fi trebuit să aducă documente din care să reiasă că persoanele poziționate înaintea sa au renunțat la mandate. În consecință, comisia a validat mandatul lui Marcel Vasilache.
Daniel Andrei este hotărât să nu lase lucrurile așa: “Voi ataca această decizie aberantă la Tribunalul Vaslui - Secția Contencios Administrativ, și voi face plângere penală, nominal, pentru fiecare dintre cei care se fac vinovați. Asta este încă o dovadă că le este frică de mine și nu vor să mă lase să intru în CL pentru că sunt un om care are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Dar ei uită că eu am fost trimis în CL de peste 4.000 de bârlădeni, iar voința lor pentru mine este lege!”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu