Carte de povesti scrisã de elevii unei clase!

Barlad Online


“Povestile copiilor”
LANSARE Sãptãmâna viitoare, Biblioteca Judeteanã ” Nicoale Milescu Spãtaru” Vaslui va fi gazda unui eveniment inedit. Miercuri, 4 iulie, va avea loc lansarea oficialã a unei publicatii deosebite, “Povestile copiilor”, o cãrticicã cu autor colectiv, 24 de prichindei, proaspãt absolventi ai clasei a II-a, îngrijitã de învãtãtoarea Alina Diaconu.
Într-o perioadã în care din pãcate eroii copilãriei noastre par a fi din ce în ce mai strãini micutilor din ziua de azi, când prea putini pãrinti si chiar cadre didactice gãsesc timpul necesar si metoda potrivitã de ai deprinde pe copii cu povestea, de ai încuraja sã gândeascã imaginativ si creativ, într-una din scolile noastre o învãtãtoare se încãpãtâneazã sã de-a copiilor dreptul la poveste. Alina Diaconu este cea care, mai în joacã, mai în serios, i-a transformat pe elevii ei, prichindei de clasa a II-a, în scriitori de poveste, astfel cã în urmã cu putin timp a vãzut lumina tiparului volumul “Povestile copiilor”, o carte semnatã de elevii clasei a II-a C a Scolii nr.6 ” Mihai Eminescu”, o carte ” altfel”, o carte a copiilor dedicatã copiilor, dar si celor care simt nevoia unui rãgaz în care sã-si retrãiascã lumea copilãriei. Cei trei purcelusi, Robin, Trompetica, Scufita Albã si viermisorul Francescu sunt doar câteva din personajele care au prins viatã în cãrticica semnatã de cei 24 de elevi ai clasei a II-a C sub îndrumarea învãtãtoarei Alina Diaconu. ” Ne bucurãm sã putem fi alãturi de acest proiect, mai ales cã el s-a nãscut din munca unor copii. Povestile copiilor nu pot fi apreciate, sunt ale lor si tocmai în acest lucru se aflã valoarea lor. Copii sunt frumosii si în desen si în literaturã”, ne-a declarat Gelu Voicu Bichinet, directorul Bibliotecii Judetene Vaslui. Lansarea cãrtii “Povestile copiilor” va avea loc miercuri, 4 iulie, în sala TinArt a Bibliotecii Judetene.
Cum s-a nãscut ideea realizãrii acestei carti?
“Pentru cã se apropia sfârsitul anului scolar am vrut sã fac o evaluare a competentelor lingvistice acumulate de copii în primii lor doi ani de scoalã si le-am propus elevilor ca teme pentru acasã, dar si ca activitate în timpul orelor de curs sã redacteze compuneri, sã scrie mici povestioare pe teme diverse, unele sugerate de mine, altele cu subiecte independente. Pentru a-i responsabiliza si a-i motiva sã-si dea tot interesul, le-am spus cã voi publica lucrãrile lor pe site-ul clasei de unde vor putea fi citite de alti colegi de scoalã, de cadre didactice si de pãrinti. Anuntul l-am fãcut într-o vineri, vreau sã vã spun cã luni toatã lumea discuta în clasã despre povesti, fiecare vorbea despre compunerea lui, asa au început copiii sã scrie”
De ce o carte de povesti scrise de ei si nu una semnatã de dumeavoastrã?
“La început nu m-am gândit chiar la realizarea unei cãrti, de fapt prima datã aceastã ideea a fost imaginatã si exprimatã de una dintre elevele mele care m-a întrebat într-o zi dacã povestile lor vor ajunge într-o carte. Atunci, tot pentru a-i motiva, le-am spus cã nu este exclus ca cele mai bune dintre lucrãrile lor sã ajungã în paginile unei cãrti. Ceea ce m-a determinat sã mã gândesc serios la strângerea tuturor materialelor lucrate de ei. A fost efortul, munca si seriozitatea cu care absolut toti copiii au abordat propunerea mea, ca sã nu mai spun cã ceea ce a iesit este absolut uluitor. Când m-am hotãrât sã publicãm povestile mi-am dorit ca materialul sã fie o cãrticicã a tuturor, de care sã fie multumiti toti copiii în egalã mãsurã, sã fie ceva al lor cu care sã se mândreascã. M-ati întrebat de ce nu o carte semnatã de mine, o culegere de matematicã. Ei bine, o sã vinã si rândul lor, la un moment dat o sã gãsesc timp si pentru ele.”
Ce reprezintã pentru copii, pentru dumneavoastrã, de fapt, pentru întreaga clasa a II-a C, aparitia acestei cãrti?
“Povestile copiilor” este o cãrticicã de suflet, este o carte realizatã în primul rând pentru biblioteca lor, este cartea care va ocupa de acum cel mai important loc în biblioteca pãrintilor lor. La sfârsit de an scolar, se organizeazã serbãri, se fac sute de fotografii care sã aminteascã si sã marcheze un pas important din viata unui copil. Ei bine, acesta este si rolul aparitiei acestei cãrti, sã reprezinte o mãrturie a dezvoltãrii lor. Copiii sunt mândri de roadele muncii lor, s-au simtit apreciati, au înteles într-o mare mãsurã cã efortul si interesul pe care îl depun la scoalã este valorizat si altfel, nu numai prin calificative.”
În ce mãsurã ati intervenit în “Povestile copiilor”?
“În cea mai micã mãsurã, am intervenit doar la corectarea textelor si la transcrierea lor, atât! Povestile sunt întocmai cum au fost scrise de ei, aceasta a fost ideea, textele sã-i reprezinte întru totul pe ei, cei de astãzi. Realizarea acestei cãrti mi-a rezervat si mie o surprizã, în primul rând am fost surprinsã cât de mult i-a ambitionat demersul meu. În mod normal, în programa clasei a II-a, nu intrã studiul ortogramelor, dar provocarea povestilor i-a determinat sã-mi cearã practic sã le învete. Ei au sesizat cã unele cuvinte nu se scriu întocmai cum se pronuntã, au început sã mã întrebe, sã-mi cearã sã le explic ce si cum se scriu cuvintele cu liniutã. Un alt aspect, poate cel mai important a fost faptul cã am descoperit copii impresionanti, copii care chiar dacã nu sunt sã zicem de FB la Limba românã au demonstrat prin câteva rânduri ce înseamnã sã fii talentat. Sunt în aceastã carte cinci rânduri, nu mai mult, care dezvãluie acea sclipire care nu se dobândeste prin educatie si învãtare.”
Care a fost reactia pãrintilor când au auzit de proiectul copiilor lor?
“Reactia lor a fost fireascã, au fost încântati de idee, aceastã carte i-a satisfãcut mai mult decât orice, pentru ei materializarea muncii copiilor lor valoreazã mai mult decât zece coronite.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu