Barlad Online
Ieri a fost înmormântat copilul de 13 ani care a murit, pe 20 iunie, înecat în piscina Paradis din Bârlad.
Au plâns și norii în ziua când George-Adrian Bighiu, copilul înecat în piscina Paradis din Bârlad, a fost condus pe ultimul drum. Ploaia deasă și norii întunecați care au acoperit orașul au dispărut, ieri, ca prin minune la ora la care George a fost scos de pe ușa casei părintești. Soarele i-a mângâiat pentru ultima dată chipul. Fața lui nu mai amintea de copilul zvăpăiat care promitea să ajungă un sportiv de renume.
Cortegiul funerar a călcat pe petale de flori, iar claxoanele mașinilor au acoperit orice zgomot urban, de parcă ar fi vrut să înăbușe durerea părinților care și-au pierdut pentru totdeauna pe cel mai mic băiat al lor. Zeci de copii, colegi și prieteni
de-ai lui George, au venit să-i fie alături în călătoria către îngeri. Sicriul descoperit a fost purtat pe umerii unor bărbați îndoliați până la groapa unde-și va dormi somnul de veci.
Trupul neînsuflețit al băiatului a părăsit casa părintească ieri, puțin după ora 12. Cortegiul funerar a făcut un ocol până la Școala generală nr. 10, apoi s-a îndreptat către cimitirul Eternitatea. Băieții care i-au fost colegi de echipă au primit de pomană, printre altele, câte o minge. Este un simbol a ceea ce a iubit cel mai mult George în viața pământeană: fotbalul.
“Cortegiul funerar tocmai a trecut... nu poți să vezi decât oameni distruși și sfâșiați de durere. Totul e negru... hainele, chipurile, sufletele, cerul... totul! Dumnezeu să îl odihnească și să facă dreptate!!!”, a comentat un cititor, ieri, pe site-ul ziarului nostru.
Asta cer toți cei care l-au cunoscut pe copil: să se facă dreptate. Împrejurările în care s-a petrecut tragedia au rămas neelucidate și tot mai multe voci susțin că băiatul nu s-a înecat pur și simplu, ci ar fost lovit atât de tare, încât nu a mai putut să se țină la suprafața apei. Tocmai aceste amănunte au dus la preluarea anchetei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, unde procurorul criminalist Alice Ruja are misiunea de a dezlega misterul.
George Adrian Bighiu a murit pe 20 iunie, la spitalul bârlădean, cu diagnosticul “stop respirator prin înec”. Decesul a fost declarat la ora 13.49, după o oră de încercări disperate de resuscitare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu