Barlad Online
Dupã cum a promis, Daniel Andrei a organizat la sfârsitul sãptãmânii trecute o conferintã de presã în care si-a spus punctul de vedere în legãturã cu nevalidarea sã în functia de consilier local. Prin urmare, vineri, 22 iunie, Andrei s-a întâlnit cu presa localã la sediul PP-DD Bârlad, unde a vorbit în termeni duri despre felul în care au reactionat consilierii locali atunci când li s-a cerut votul pentru validarea sã. “Am asistat cu totii la instaurarea de drept a dictaturii PSD în Consiliul Local Bârlad. Consilierii acestei formatiuni, nevalidându- mã, au încãlcat prevederile Legii administratiei publice locale si chiar ale Constitutiei României. Mai mult, au cãlcat în picioare votul a peste 4.000 de bârlãdeni care mi-au acordat încrederea si m-au trimis în CL. Fiind vorba despre un abuz inimaginabil, analizãm, în prezent, posibilitatea de a actiona în judecatã, nominal, fiecare consilier local al PSD, în paralel cu depunerea unei contestatii la Contenciosul administrativ al Tribunalului Vaslui. Totodatã, ne gândim sã cerem anticipate la Bârlad, fiindcã astfel de derapaje grave de la democrat ie nu pot fi tolerate”, a declarat Andrei. Reactia acestuia vine dupã momentul consumat joi, 21 iunie, când la sedinta de constituire a CLM Bârlad, în prezenta prefectului Radu Renga, sase consilieri (PNL, PDL si PP-DD) au votat pentru validarea lui Andrei iar 13 (toti de la PSD) s-au abtinut de la vot. “Nu au vrut sã mã valideze de fricã, întrucât, odatã intrat în CL, as avea acces la toate contractele si facturile institu- tiei pe care le-as face publice, iar dacã se vã constata cã s-a încãlcat legea, vom sesiza toate institutiile statului. Deocamdatã, opozitie nu existã la Bârlad. Însã, dacã trei dintre fostii mei colegi din PSD înteleg cã un Consiliu corect trebuie sã aibã opozitie, atunci vorbim de echilibru si de o schimbare realã a modului în care se face administratie”, a mai spus Daniel Andrei. La final, acesta a mai afirmat cã vinovat de toatã aceastã situatie este deputatul PSD Adrian Solomon, care, în opinia lui Andrei, ar forta mâna consilierilor locali social-democrat i sã voteze strict în functie de interesele sale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu