Barlad Online
La prima probă a examenului de evaluare națională, absolvenții clasei a opta au primit ca subiect opera “Cireșarii”, de Constantin Chiriță.
Elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, ieri, la proba de limba și literatură română a evaluării naționale, o serie de cerințe pe baza unui fragment din volumul II al operei “Cireșarii”, de Constantin Chiriță, și a articolului “Kindle”, al lui Ion Vianu, publicat în revista “Dilemateca”. La primul punct, elevii au avut de dat un sinonim, de explicat rolul semnului exclamării într-o secvență, de selectat un epitet și o enumerare din text, de numit două moduri de expunere și de prezentat în 30-50 de cuvinte semnificația unui paragraf dintr-un text dat. De asemenea, au avut de redactat o compunere de 80-150 de cuvinte în care să-și prezinte opinia despre mesajul textului din “Cireșarii”.
La subiectul al doilea, fragmentul din revista “Dilemateca”, elevii au avut de precizat numele autorului, precum și un dezavantaj și un avantaj al e-book-ului. De asemenea, au fost nevoiți să alcătuiască o compunere de 80-150 de cuvinte în care să evidențieze trăsăturile unui coleg sau prieten pasionat de lectură.
Din punct de vedere organizatoric, nu a fost semnalat niciun incident. În schimb, 118 dintre elevii înscriși nu s-au prezentat.
Următoarea probă, cea la matematică, este programată mâine.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu