Războiul contra exploatării gazelor de șist continuă: Noi mișcări anti-Chevron

Barlad Online

Asociația “România Dreaptă”, organizație la care au achiesat peste 5.000 de bârlădeni, a dat în judecată Guvernul României, solicitând anularea contractelor de exploatare a gazelor de șist pe teritoriul României. Pe 28 iulie se va desfășura un nou marș de protest la Bârlad contra acestui fenomen nociv.
Războiul iscat de intenția gigantului petrolier Chevron de a exploata gazele de șist prin metoda fracționări hidraulice este departe de a se fi încheiat. Faptul că în ultimul timp au parvenit semnale care au lăsat clar de înțeles că firmele interesate în acest domeniu (mai ales Chevron) pregătesc o contraofensivă nu a făcut altceva decât să irite și mai mult opinia publică.
Evenimentele care au atras oprobiul public sunt sunt cele legate de respingerea proiectului legislativ de interzicere a exploatării gazelor de șist pe teritoriul României. Senatorii (inclusiv mare parte din cei ai PSD) au respins acest proiect legislativ. Cu toate acestea, societatea civilă bârlădeană (și nu numai) pare decisă să nu permită americanilor de la Chevron poluarea zonei.
Într-o conferință de presă organizată ieri de câțiva reprezentanți ai Grupului de Inițiativă al Societății Civile (GISC) Bârlad, s-a vorbit despre parteneriatul încheiat cu Asociația “România Dreaptă”, o organizație nonguvernamentală care îl are în fruntea sa pe avocatul Gheorghe Piperea, decanul Facultății de Drept București, cel care s-a declarat fățiș împotriva exploatării gazelor de șist prin metoda fracționării hidraulice pe teritoriul României. De altfel, Asociația “România Dreaptă” este cea care a decis să acționeze în instanță statul român pentru a obține stoparea acestui fenomen și desecretizarea contractelor încheiate cu americanii de la Chevron.
“Asociația «România Dreaptă» este o organizație la care au aderat până acum peste 5.500 de bârlădeni și care își propune să lupte contra acestui fenomen extrem de nociv pentru ecosistem și sănătatea oamenilor. De aceea, asociația a înaintat plângeri penale împotriva statului român, prin care cere anularea hotărârii de guvern în baza căreia s-au eliberat licențele de exploatare/explorare a gazelor de șist celor de la Chevron USA. Mai mult, s-a cerut inclusiv sistarea oricăror acțiuni în acest domeniu. Ambele dosare sunt pe ordinea Curții de Apel București. Primul termen este pe 25 iulie, în dosarul ce privește sistarea acțiunilor de acest gen pe teritoriul țării noastre, iar cel de-al doilea este fixat pentru luna septembrie, când instanța trebuie să decidă dacă va anula sau nu licențele de exploatare. Noi sperăm că vom avea câștig de cauză, atât timp cât inclusiv comunitatea științifică a demonstrat că fracționarea hidraulică este extrem de nocivă pentru mediul înconjurător și, implicit, pentru sănătatea oamenilor și tuturor viețuitoarelor”, a declarat Vasile Lăiu, protopopul de Bârlad și cel care coordonează activitatea GISC Bârlad.
Mai mult, pe 28 iulie, la ora 20, va fi organizat la Bârlad un marș de protest ceva mai aparte. Este vorba despre o acțiune care se va înscrie într-o serie întreagă de activități ce se vor desfășura în aceeași zi în întreaga lume. Totul este dedicat luptei împotriva tuturor energiilor poluante.
“Ne-am gândit să organizăm un așa numit marș la tăcerii, fiecare participand urmând să aibă aupra sa o lumânare. De asemenea, vor fi acceptate și pancarte care să conțiță sloganuri pe aceaste temă. Plecarea se va face la fel ca la mitingurile de protest din primăvară, adică din zona Grădinii Publice și intersecția de la SC Confecții SA. După care ne vom aduna în fața Primăriei Bârlad. Însă va fi un marș al tăcerii, în care nimeni nu va striga nici o lozincă, decât vor fi permise pancarele cu inscripții legate strict de exploatarea gazelor de șist. Tcomai de aceea facem un apel către toți bârlădenii să vină pe 28 iulie în număr cât mai mare pentru a arăta guvernanților că oamenilor din zona Bârladului le pasă de viitorul lor și, implicit, sunt împotriva exploatării gazelor de șist prin farcționare hidraulică”, a mai spus preotul Lăiu.
GISC Bârlad pregătește și o petiție către Parlamentul European, organism din partea căruia speră să obțină sprijin. Mai mult, bârlădenii speră ca în toamna acestui an, când proiectul de lege privind intrezicerea exploatării gazelor de șist prin fracționare hidraulică va ajunge în Camera Deputaților, această inițiativă legislativă să fie aprobată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu