Liderul PPE REFUZĂ să-l primească pe Victor Ponta

Barlad Online

Preşedintele PPE, Joseph Daul, anunţă că nu vrea să se întâlnească cu premierul Victor Ponta până în momentul în care Guvernul nu va pune în aplicare deciziile CCR.

 "Premierul român mi-a cerut o întâlnire mâine (miercuri, n.red.). Refuz să-l primesc până nu îmi va fi clar faptul că guvernul său va pune în practică ceea ce Curtea Constituţională a decis recent, va retrage ordonanţele de urgenţă care nu respectă deciziile Curţii Constituţionale şi va arăta că respectă pe deplin statul de drept", susţine Joseph Daul.

"Sunt foarte îngrijorat cu privire la ceea ce se întâmplă în continuare în România. Guvernul are propria interpretare asupra a ceea ce Curtea Constituţională a decis de curând. Pentru grupul din care fac parte, legile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt create pentru a fi respectate, nu schimbate sau ignorate atunci când acestea nu servesc interesul premierului şi guvernului său. Doresc o dezbatere în Parlamentul European pe această chestiune. Invit premierul român să vină şi să explice Parlamentului modul în care a schimbat atât de multe legi şi hotărâri în termen de câteva zile, şi care a fost scopul final. Între timp, invit din nou Comisia să examineze, să evalueze toate aceste aspecte şi să întocmească un raport în următoarele săptămâni", a adăugat Daul.

http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201207/w728/daul_28376200.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu