Barlad Online
Conducerea Primăriei Bârlad a decis înființarea unei comisii de control a activității din piețele locale.
La sfârșitul săptămânii trecute, primarul Bârladului - Constantin Constantinescu - a anunțat că a fost înființată așa numita Comisie de verificare și control a activității pieței. Este vorba despre un organism înființat ca urmare a numeroaselor sesizări și plângeri venite din partea cetățenilor referitoare la activitatea din piețele bârlădene, mai ales Piața “9 Mai”. Cele mai multe plângeri erau legate de speculă.
“Am decis să înființăm o comisie din care fac parte mai multe persoane, mai exact 10. Am ales câte un reprezentant sau chiar câte doi de la fiecare secție: hala de carne, hala de lactate și cea de legume-fructe. Vor fi reprezentanți atât ai producătorilor, cât și ai comercianților. Apoi, din comisie mai fac parte domnul Vasile Ciochină (șeful Direcției de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC, n.r.), domnul Vasile Rădoi, drectorul Poliției Locale, domnul medic veterinar Nicolae Blănaru. Această comisie se va întâlni de două ori pe lună, în ziua de luni. Vrem ca astfel să verificăm cu atenție întreaga activitate din această zonă, dând astfel curs solicitărilor venite din partea populației. Menirea acestei comisii va fi tocmai de a verifica aceste sesizări, urmând a lua măsurile legale care se impun”, a declarat Constantinescu.
Până aici totul sună frumos. Numai că soluția găsităde edilii bârlădeni are mari șanse să fie una totalmente ineficace. Și asta pentru că multe dintre sesizările și “bârfele” care roiesc pe seama activităților nu tocmai curate din piața bârlădeană îi au în prim plan chiar pe mare parte dintre membrii acestei comisii de control. Cu alte cuvinte, se spune că aceștia ar fi cei care ar coordona în secret întreaga activitate ilicită din zonă. Prin urmare, această “super” comisie de control are toate șansele să ajungă la concluzia că nimic din cele sesizate de oameni nu este adevărat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu