Barlad Online
Pentru al doilea an consecutiv, în
perioada iulie – august, Scoala de Muzicã si Arte Plastice “N. N.
Tonitza” Bârlad organizeazã “Scoala de varã – Amadeus”. Dacã vara
trecutã la cursurile scolii au participat peste 200 de elevi, acum,
organizatorii asteaptã în jur de 300.
Programul se adreseazã tututor elevilor din oras, indiferent de unitatea de învãtã- mânt frecventatã, care în perioada verii rãmân în Bârlad si nu au cu ce sã îsi ocupe timpul. Concret, la “Scoala de varã”, doritorii vor putea activa la unul din modulele organizate si conduse, în mod voluntar, de profesori de la scoala organizatoare, dar si de la alte unitãti scolare din localitate. Copiii vor putea participa la cursuri de matematicã distractivã, desene dupã naturã, bune maniere, machiaj de sãrbãtoare, bucã- tãrie, jocuri si activitãti de animatie, activitãti muzicale si de dans reacreativ, activitãti Eco, curs distractiv-interactiv de limba românã, dar vor face si vizite la muzee si Grãdina zoologicã. “Scoala de varã” va fi deschisã pe data de 9 iulie si va sta la dispozitia copiilor pânã pe 31 august. “În 2011, am avut peste 230 de copii înscrisi. Au venit atât copii din Bârlad si împrejurimi, cât si din alte judete, care veniserã în vizitã la bunici. De asemenea, au participat si elevi care provin din Bârlad, dar care au fost luati de pãrinti în strãinãtate si acum învatã în Anglia sau Germania. Si acum ne asteptãm la o avalansã de cereri, întrucât, în perioada de varã, copiilor din Bârlad nu le este oferitã nici o locatie de creere si recreere supravegheatã si cu caracter educativ. Nu este o limitã de locuri, ci oricine se poate înscrie”, ne-a spus profesorul Mihail Manciu, initiatorul proiectului. Deocamdatã, voluntari la acest proiect sunt profesorii Nelia Viulet, Gabriela Cozma, Corina Popa, Nicoleta Gîndu, Dionisie Gradu, Marius Gîmbutã, Viorel Milea si Mihail Manciu, însã lista rãmâne deschisã. La finalul cursurilor, în ultima searã, copiii vor primi diplome, premii dar si alte surprize.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu