Barlad Online
Sâmbătă, președntele Organizației județene PDL Vaslui, deputatul Dan Marian, a fost ales secretar executiv în Biroul permanent al partidului.
Ca urmare a valului de demisii de la vârful PDL, sâmbăta trecută a avut loc Convenția națională a acestei formațiuni politice. În cadrul acestui eveniment, s-a ales noua conducere a partidului. Astfel, Vasile Blaga a câștigat funcția de președinte al Organizației naționale a PDL, iar șeful Organizației județene a PDL Vaslui, Dan Marian, a fost ales secretar executiv în Biroul permanent.
“Alegerea mea în această funcție e un succes nu neapărat pentru mine, ci pentru Organizația județeană PDL Vaslui, pentru că este o recunoaștere a muncii depuse de toți membrii PDL Vaslui. A contat foarte mult că am luat organizația de pe ultimul loc pe țară și am ajuns pe locul 18. Ce e interesant e că nici PSD și nici PNL Vaslui nu au reprezentare la nivel național. De altfel, nici PDL nu a mai avut de mult timp. Ultimul am impresia că a fost Băsescu. (...) Noi nu avem o misiune ușoară, pentru că e un moment greu pentru PDL, dar noua echipă va găsi căile raționale și eficiente pentru a duce PDL acolo unde a fost”, a declarat deputatul Dan Marian. Astăzi, șeful PDL Vaslui va afla exact ce atribuții îi revin în calitate de secretar executiv al PDL.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu