Barlad Online
Janez Potočnik, comisarul european pentru Mediu, aşteaptă să vadă în ce direcţie merg planurile de exploatare a gazelor de şist în Europa pentru a se putea pronunţa pe acest subiect, a declarat pentru gândul purtătorul acestuia de cuvânt, Joe Hennon.
"Gazele de şist nu sunt bune sau rele. Deocamdată, sunt un lucru destul de nou, iar oamenii încă evaluează efectele asupra mediului, avantajele şi aşa mai departe", a afirmat reprezentantul comisarului Potočnik. "Pentru moment, (exploatarea, n.red.) rămâne doar la latitudinea statelor membre. La fel ca în cazul altor resurse, trebuie se respecte legile de mediu, care sunt aceleaşi. Pentru moment, suntem mulţumiţi că aceste legi se respectă", a mai declarat pentru gândul Joe Hennon.
Comisarul european de Mediu, Janez Potočnik // FOTO: Stefan Micsik/Mediafax
Comisarul Janez Potočnik nu intenţionează să aibă vreo poziţie oficială în chestiunea gazelor de şist până ce "nu va vedea cum vor evolua lucrurile", ne-a mai spus purtătorul lui de cuvânt. "Nu se exploatează nicăieri în Europa. Domeniul încă e în faza de cercetare. Sigur, Polonia este foarte interesată, pentru că are resurse mari de gaze de şist. Indiferent ce se va întâmpla, aceste exploatări vor trebui să respecte legile de mediu", a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Potočnik.
Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, S&D // FOTO: Liviu Chirica/Mediafax
Europarlamentarul român Daciana Sârbu (PSD, grupul S&D), membru al comisiei ENVI, a declarat pentru gândul că, "oficial, comisia nu are pe agendă această temă". "Poziţia mea e clară, la fel ca şi în cazul Roşia Montană: nu am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum (în ţară, n.red.) e greşit. Nu mi-e foarte clar care va fi procesul de exploatare şi cum o să fie afectat mediul - nu am văzut niciun fel de explicaţii în acest sens", a spus Daciana Sârbu.
Eurodeputata intenţionează, însă, să introducă acest subiect pe agenda ENVI, pentru a "forţa" Comisia Europeană să ia atitudine. "Trebuie întâi să găsim o modalitate de a forţa CE să ne răspundă într-un anumit fel (la întrebările existente despre gazele de şist, n.red.). Vreau să stau de vorbă şi cu ONG-uri de mediu în acest sens", a mai declarat Daciana Sârbu, care a subliniat că va începe dezbaterea pe acest subiect "în scurt timp".
La începutul acestei săptămâni, compania americană Chevron a anunţat că va derula în 2012 doar lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale în judeţul Vaslui, iar singura activitate planificată pe acest an în judeţul Constanţa este realizarea unui studiu de fizică a pământului, pe baza căruia grupul să decidă dacă va fora o sondă de explorare standard. Anunţul a venit după ce mii de oameni au protestat în municipiul Bârlad şi au cerut blocarea proiectului Chevron în Vaslui, de teama pericolelor pentru mediu.

Citeşte şi CHEVRON a anunţat că în 2012 NU va face foraje pentru explorarea gazelor de şist la Bârlad
Citeşte şi Înţelegerea cu americanii, SECRETĂ. Guvernul a aprobat acorduri petroliere cu Chevron, valabile IMEDIAT. Anexele sunt CLASIFICATE
Nici comisia de mediu (ENVI) din cadrul Parlamentului European nu are vreo poziţie oficială pe acest subiect. Un prim pas în acest sens a fost făcut în 28 februarie, când ENVI a organizat un workshop, pentru care le-a cerut mai multor experţi să elaboreze un studiu despre impactul gazelor de şist asupra mediului (studiul poate fi accesat AICI).Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, S&D // FOTO: Liviu Chirica/Mediafax
Europarlamentarul român Daciana Sârbu (PSD, grupul S&D), membru al comisiei ENVI, a declarat pentru gândul că, "oficial, comisia nu are pe agendă această temă". "Poziţia mea e clară, la fel ca şi în cazul Roşia Montană: nu am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum (în ţară, n.red.) e greşit. Nu mi-e foarte clar care va fi procesul de exploatare şi cum o să fie afectat mediul - nu am văzut niciun fel de explicaţii în acest sens", a spus Daciana Sârbu.
Eurodeputata intenţionează, însă, să introducă acest subiect pe agenda ENVI, pentru a "forţa" Comisia Europeană să ia atitudine. "Trebuie întâi să găsim o modalitate de a forţa CE să ne răspundă într-un anumit fel (la întrebările existente despre gazele de şist, n.red.). Vreau să stau de vorbă şi cu ONG-uri de mediu în acest sens", a mai declarat Daciana Sârbu, care a subliniat că va începe dezbaterea pe acest subiect "în scurt timp".
La începutul acestei săptămâni, compania americană Chevron a anunţat că va derula în 2012 doar lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale în judeţul Vaslui, iar singura activitate planificată pe acest an în judeţul Constanţa este realizarea unui studiu de fizică a pământului, pe baza căruia grupul să decidă dacă va fora o sondă de explorare standard. Anunţul a venit după ce mii de oameni au protestat în municipiul Bârlad şi au cerut blocarea proiectului Chevron în Vaslui, de teama pericolelor pentru mediu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu