Barlad Online
După ultima rundă de proteste ce au avut loc săptămâna trecută în toată țara, conducerea zonală a companiei Chevron a emis un comunicat oficial, ce încearcă să liniștească spiritele și să anuleze eventualele acțiuni de protest ce erau programate pentru data de 26 aprilie.
Comunicatul lui Tom Holst, country manager al Chevron pentru România, anunță că Chevron nu a intenționat și nu intenționează să efectueze nici o lucrare de foraj în județul Constanta în 2012, iar în judeţul Vaslui se vor executa numai lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale.
“Singura activitate pe care Chevron o va întreprinde până la sfârşitul anului va fi un studiu standard de fizică a pământului, similar cu celelalte studii făcute până acum în România. Un astfel de studiu va fi realizat cu scopul de a evita zonele de patrimoniu cultural, oraşele şi satele, cât şi habitatele de interes ecologic. Abia după ce vom încheia acest studiu va fi luată în considerare forarea unei sonde de explorare standard, similară sondelor convenţionale existente în România. Chevron are în vedere un eventual proiect de exploatare abia după activitatea de explorare care se va întinde pe durata a cinci ani”, spune comunicatul. “În judeţul Vaslui, Chevron va executa în 2012 numai lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale.”
Compania Chevron neagă în continuare că ar fi efectuat vreo lucrare de foraj în România până acum.
“Ca să fiu foarte clar, până acum nu a avut loc niciun fel de forare de explorare şi va trebui să mai treacă câţiva ani până vom şti cu adevărat care este valoarea acestei oportunităţi,” a menționat Holst.
În ciuda tuturor protestelor ce au fost organizate la scară mondială, Chevron susține că tehnologia fracționării hidraulice a fost aplicată cu succes și în siguranță în alte țări de pe glob în ultimii șaizeci de ani, chiar dacă recunoaște că această tehnologie este nouă pentru țara noastră. Totuși, printre țările ce au interzis sau suspendat exploatarea gazelor de șist se găsesc Franța, Bulgaria și Marea Britanie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu