Barlad Online
In Romania a inceput febra gazelor de sist: statul organizeaza licitatii, companiile straine fac prospectiuni in curtile taranilor care nu inteleg ce se intampla, iar presedintele Basescu face declaratii politice. In recentul sau discurs parlamentar, presedintele a apelat la clasicul stereotip: ”In momentul de faţa, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului, Doamne fereşte, sau ale Guvernului, dar se manifesta interese ca Romania sa devina tot mai depedendenta energetic”. Desi presedintele nu a mentionat alte cuvinte-cheie (”lac rusesc”, ”imperialism”, ”balalaica” etc.), folosirea sintagmei ”dependenta energetica” a indicat clar tinta atacului. Implicit, se subantelege ca reducerea dependentei energetice este un scop nobil si, ca orice scop nobil, necesita sacrificii.
Presedintele nu a vorbit despre sacrificii, insa declaratiile presedintelui ANRM au clarificat situatia: ”Redeventele pentru gazele de sist ar trebui sa fie mai mici decat pentru cele conventionale”, ceea ce in cazul redeventelor microscopice practicate in Romania inseamna ca beneficiile statului de pe urma extragerii gazul de sist vor fi egale cu zero. Cazul gazelor de sist este un exemplu clar al modului in care autoritatile folosesc sperietoarea ”sigurantei nationale” atunci cand se incearca un furt institutionalizat al banilor publici sau al resurselor publice.
Compania Chevron deja a obtinut dreptul de exploatare a doua perimetre cu o suprafata totala de 2500 km2, dar (ca de obicei) o parte dintre clauzele contractuale sunt secrete. La fel, este secreta lista substantelor chimice care vor fi folosite in cadrul exploatarilor. ”Reducerea dependentei energetice” poate justifica orice, inclusiv redeventele cvasi-nule si utilizarea substantelor toxice si cancerigene.
Diferentele intre o exploatare conventionala si exploatarea gazelor de sist sunt urmatoarele:
1. In cazul exploatarii gazelor de sist este nevoie de suprafete colosale din cauza debitului redus al sondelor individuale. In consecinta, dupa incheierea exploatarii, teritoriul arata ca un svaiter sau ca un peisaj selenar.
2. In cazul exploatarii gazelor de sist este nevoie de cantitati semnificative de apa. Apa se amesteca cu substante chimice speciale si se injecteaza sub presiune in roca gazifera pentru a o sparge si a creste cantitatea de gaze extrase.
Acest procedeu are cateva efecte secundare:
a) Resursele de apa din zonele alaturate sunt drenate pentru a fi folosite la exploatare, ceea ce afecteaza atat potentialul agricol cat si starea ecologica a zonelor alaturate.
b) Fracturarea rocii gazifere produce cutremure de suprafata si aceasta este deja o certitudine confirmata de Serviciul Geodezic al SUA (US Geological Survey). In Marea Britanie a existat un caz in care exploatarea gazelor de sist a fost oprita din cauza producerii a doua cutremure consecutive. In aceste conditii, devine relativ neclar daca exploatarea gazelor de sist in Romania (mai activa seismic decat Marea Britanie) este o idee inteleapta.
c) Apa contaminata de substantele chimice utilizate pentru fracturarea stratului de roca gazifera poate sa ajunga la panza freatica si sa intoxice suprafete destul de mari, lasand zone intregi fara resurse de apa potabila.
In cazul SUA, extractia gazului de sist s-a dovedit a fi un succes relativ din cauza urmatorilor factori:
1. Teritorii foarte mari accesibile pentru exploatare
2. Reglementari ecologice extrem de laxe. A fost nevoie de o serie de peste o suta de articole investigative publicate in The New York Times ca autoritatile sa se sesizeze si sa impuna niste minime norme de siguranta ecologica.
3. Prezenta unui numar semnificativ de utilaje second-hand care sunt ieftine si usor de transportat in interiorul SUA.
In baza acestor premise si a unora dintre factori pe care ii vom mentiona mai tarziu, analistii Deutsche Bank au ajuns la concluzia ca succesele obtinute de exploatatorii gazelor de sist in SUA vor fi ”dificil de reprodus in Europa”. La baza tuturor estimarilor referitoare la cantitatea gazelor de sist exploatabile in SUA sau in Europa stau niste calcule ce nu au legatura cu realitatea.
Chiar si calculele Agentiei pentru Energie a guvernului american au fost facute pe baza unei metodologii defectuoase: cantitatea de gaz existenta in straturile de sist a fost tratata ca si cum ar fi fost o cantitate de gaz care se afla intr-un depozit conventional, aplicandu-se aceleasi rate de extractie. Aceasta situatie jenanta s-a creat din cauza unui fenomen interesant: companiile subcontractate de guvernul american pentru a face asemenea evaluari sunt aceleasi companii care lucreaza pentru exploratorii gazelor de sist. In ciuda unui evident conflict de interese, datele furnizate de aceste companii (Intek, Advanced Resources) au fost acceptate si sunt folosite in continuare.
O buna parte dintre companiile care se ocupa cu extractia gazelor de sist au fost listate pe bursele americane si canadiene, iar pretul actiunilor depinde de estimarile referitoare la cantitatile de gaz ce vor putea fi extrase in viitor. Chiar si ”pilonii” acestei industrii, de genul Chesapeake Energy au folosit in repetate randuri urmatorul truc: a fost luat debitul unei singure sonde si inmultit cu ”durata de viata” a unei sonde conventionale, rezultatul fiind inmultit la numarul de sonde ce se preconizeaza a fi construite.
Cifrele rezultante sunt astronomice, dar nu au nicio legatura cu realitatea, macar din cauza faptului ca durata de viata activa a unei ”sonde de sist” este de aproximativ un an, iar durata de viata a unei sonde conventionale (luam ca exemplu bazinul Urengoy) este de 10-15 ani. Cifrele umflate au fost folosite de proprietarii companiilor pentru a obtine credite masive din partea bancilor si pentru a-si vinde actiunile pe bursa sau unor companii petroliere mai mari.
Sursele din cadrul industriei gazului care au fost intervievate de New York Times sugereaza existenta unei situatii paradoxale: in conditiile in care statul (prin agentiile sale guvernamentale), presa (influentata de companiile de PR) si bancile (impresionate de cifrele ”umflate”) au validat si sustinut mirajul succesului economic al gazelor de sist, managerii companiilor petroliere mari au fost pusi in fata unei dileme groaznice.
Ei, desi intelegeau perfect ca ”gazul de sist” nu este altceva decat o bula speculativa, au avut de ales intre a face investitii in proiecte de acest gen sau a fi concediati de catre actionarii, care nu doreau sa inteleaga argumentele invocate de profesionisti. In consecinta, toti managerii companiilor energetice mari au lansat proiecte in domeniul ”gazelor de sist”, iar investitorii se asteapta la succese remarcabile, la fel cum se asteptau in cazul investitiilor in instrumente derivative legate de performanta creditelor imobiliare in perioada 2004-2008.
In Europa, gazele de sist au capatat o pronuntata coloratura politica. Daca in SUA argumentul ”reducerii dependentei de petrolul importat” a fost un aspet colateral in procesul ascensiunii companiilor extractoare de gaze de sist, in UE argumentul ”reducerii dependentei energetice de Gazprom” a iesit in prim-plan. Guvernul Poloniei a acordat licente de exploatare pentru 96000 de sonde, fiind sedus de estimarile companiei Exxon si a altor companii americane si britanice.
In vara anului 2011, stirile despre inceputul exploatarii gazelor de sist au fost tratate in presa poloneza ca veritabile victorii in cadrul unui razboi de independenta. Autoritatile de la Varsovia au fost atat de entuziasmate incat au introdus un regim fiscal preferential pentru companiile care exploatau gaze de sist si deja se zvonea despre rezilierea contractului cu Gazprom si transformarea Poloniei intr-o tara exportatoare de gaze naturale. Entuziasmul a fost temperat de rezultatele exploatarii comerciale: primii au cedat britanicii de la 3Legs Resources Pls, apoi compania BNK Petroleum a renuntat la exploatare, iar ultimii au cedat cei de la Exxon care nu au reusit sa obtina macar o singura sonda viabila din punct de vedere comercial. Guvernul Poloniei s-a trezit intr-o situatie aberanta: exploatarea gazelor de sist a adus probleme ecologice, dar nu a adus independenta energetica asteptata.
”Esecul Exxon mareste influenta Gazprom asupra Europei”, titrau editorialistii de la Bloomberg. Desigur, Exxon a declarat ca va continua cercetarile, dar trebuie luat in calcul urmatorul aspect important: dupa teoriile ”geologilor oficiali” din SUA si Polonia, sondele deja forate trebuiau sa fie extrem de productive si viabile din punct de vedere comercial, ele fiind alese pentru a deveni sonde-model. Conform acelorasi teorii oficiale, Polonia este ”un rai al gazelor de sist” cu ”resurse exploatabile” de zece ori mai mari decat cele din Romania. Dupa cum se vede, chiar si in ”raiul gazelor de sist” din Europa, Exxon nu a reusit sa faca macar o sonda viabila. Perspectivele pentru Romania pot fi deduse prin analogie.
Istoria ne invata ca politicienii de la Bucuresti nu sunt dispusi sa invete din experienta (pozitiva sau negativa) a omologilor de la Varsovia. Este pacat ca pentru obsesiile politicienilor vor plati romanii de rand. Printre zonele in care se intentioneaza exploatarea gazelor de sist se numara 2 Mai, Vama Veche, Babadag, Adamclisi etc. Ne ramane speranta ca electoratul sa-i memorizeze bine pe cei care vor fi responsabili pentru transformarea acestor locuri in niste zone irecuperabile din punct de vedere ecologic, fara a exista vreo justificare economica pentru asemenea sacrificii. Paranoia si obsesiile geopolitice sunt baze proaste pentru o guvernare rationala.
Sursa: Cronica Romana
In Romania a inceput febra gazelor de sist: statul organizeaza licitatii, companiile straine fac prospectiuni in curtile taranilor care nu inteleg ce se intampla, iar presedintele Basescu face declaratii politice. In recentul sau discurs parlamentar, presedintele a apelat la clasicul stereotip: ”In momentul de faţa, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului, Doamne fereşte, sau ale Guvernului, dar se manifesta interese ca Romania sa devina tot mai depedendenta energetic”. Desi presedintele nu a mentionat alte cuvinte-cheie (”lac rusesc”, ”imperialism”, ”balalaica” etc.), folosirea sintagmei ”dependenta energetica” a indicat clar tinta atacului. Implicit, se subantelege ca reducerea dependentei energetice este un scop nobil si, ca orice scop nobil, necesita sacrificii.
Presedintele nu a vorbit despre sacrificii, insa declaratiile presedintelui ANRM au clarificat situatia: ”Redeventele pentru gazele de sist ar trebui sa fie mai mici decat pentru cele conventionale”, ceea ce in cazul redeventelor microscopice practicate in Romania inseamna ca beneficiile statului de pe urma extragerii gazul de sist vor fi egale cu zero. Cazul gazelor de sist este un exemplu clar al modului in care autoritatile folosesc sperietoarea ”sigurantei nationale” atunci cand se incearca un furt institutionalizat al banilor publici sau al resurselor publice.
Compania Chevron deja a obtinut dreptul de exploatare a doua perimetre cu o suprafata totala de 2500 km2, dar (ca de obicei) o parte dintre clauzele contractuale sunt secrete. La fel, este secreta lista substantelor chimice care vor fi folosite in cadrul exploatarilor. ”Reducerea dependentei energetice” poate justifica orice, inclusiv redeventele cvasi-nule si utilizarea substantelor toxice si cancerigene.
Diferentele intre o exploatare conventionala si exploatarea gazelor de sist sunt urmatoarele:
1. In cazul exploatarii gazelor de sist este nevoie de suprafete colosale din cauza debitului redus al sondelor individuale. In consecinta, dupa incheierea exploatarii, teritoriul arata ca un svaiter sau ca un peisaj selenar.
2. In cazul exploatarii gazelor de sist este nevoie de cantitati semnificative de apa. Apa se amesteca cu substante chimice speciale si se injecteaza sub presiune in roca gazifera pentru a o sparge si a creste cantitatea de gaze extrase.
Acest procedeu are cateva efecte secundare:
a) Resursele de apa din zonele alaturate sunt drenate pentru a fi folosite la exploatare, ceea ce afecteaza atat potentialul agricol cat si starea ecologica a zonelor alaturate.
b) Fracturarea rocii gazifere produce cutremure de suprafata si aceasta este deja o certitudine confirmata de Serviciul Geodezic al SUA (US Geological Survey). In Marea Britanie a existat un caz in care exploatarea gazelor de sist a fost oprita din cauza producerii a doua cutremure consecutive. In aceste conditii, devine relativ neclar daca exploatarea gazelor de sist in Romania (mai activa seismic decat Marea Britanie) este o idee inteleapta.
c) Apa contaminata de substantele chimice utilizate pentru fracturarea stratului de roca gazifera poate sa ajunga la panza freatica si sa intoxice suprafete destul de mari, lasand zone intregi fara resurse de apa potabila.
In cazul SUA, extractia gazului de sist s-a dovedit a fi un succes relativ din cauza urmatorilor factori:
1. Teritorii foarte mari accesibile pentru exploatare
2. Reglementari ecologice extrem de laxe. A fost nevoie de o serie de peste o suta de articole investigative publicate in The New York Times ca autoritatile sa se sesizeze si sa impuna niste minime norme de siguranta ecologica.
3. Prezenta unui numar semnificativ de utilaje second-hand care sunt ieftine si usor de transportat in interiorul SUA.
In baza acestor premise si a unora dintre factori pe care ii vom mentiona mai tarziu, analistii Deutsche Bank au ajuns la concluzia ca succesele obtinute de exploatatorii gazelor de sist in SUA vor fi ”dificil de reprodus in Europa”. La baza tuturor estimarilor referitoare la cantitatea gazelor de sist exploatabile in SUA sau in Europa stau niste calcule ce nu au legatura cu realitatea.
Chiar si calculele Agentiei pentru Energie a guvernului american au fost facute pe baza unei metodologii defectuoase: cantitatea de gaz existenta in straturile de sist a fost tratata ca si cum ar fi fost o cantitate de gaz care se afla intr-un depozit conventional, aplicandu-se aceleasi rate de extractie. Aceasta situatie jenanta s-a creat din cauza unui fenomen interesant: companiile subcontractate de guvernul american pentru a face asemenea evaluari sunt aceleasi companii care lucreaza pentru exploratorii gazelor de sist. In ciuda unui evident conflict de interese, datele furnizate de aceste companii (Intek, Advanced Resources) au fost acceptate si sunt folosite in continuare.
O buna parte dintre companiile care se ocupa cu extractia gazelor de sist au fost listate pe bursele americane si canadiene, iar pretul actiunilor depinde de estimarile referitoare la cantitatile de gaz ce vor putea fi extrase in viitor. Chiar si ”pilonii” acestei industrii, de genul Chesapeake Energy au folosit in repetate randuri urmatorul truc: a fost luat debitul unei singure sonde si inmultit cu ”durata de viata” a unei sonde conventionale, rezultatul fiind inmultit la numarul de sonde ce se preconizeaza a fi construite.
Cifrele rezultante sunt astronomice, dar nu au nicio legatura cu realitatea, macar din cauza faptului ca durata de viata activa a unei ”sonde de sist” este de aproximativ un an, iar durata de viata a unei sonde conventionale (luam ca exemplu bazinul Urengoy) este de 10-15 ani. Cifrele umflate au fost folosite de proprietarii companiilor pentru a obtine credite masive din partea bancilor si pentru a-si vinde actiunile pe bursa sau unor companii petroliere mai mari.
Sursele din cadrul industriei gazului care au fost intervievate de New York Times sugereaza existenta unei situatii paradoxale: in conditiile in care statul (prin agentiile sale guvernamentale), presa (influentata de companiile de PR) si bancile (impresionate de cifrele ”umflate”) au validat si sustinut mirajul succesului economic al gazelor de sist, managerii companiilor petroliere mari au fost pusi in fata unei dileme groaznice.
Ei, desi intelegeau perfect ca ”gazul de sist” nu este altceva decat o bula speculativa, au avut de ales intre a face investitii in proiecte de acest gen sau a fi concediati de catre actionarii, care nu doreau sa inteleaga argumentele invocate de profesionisti. In consecinta, toti managerii companiilor energetice mari au lansat proiecte in domeniul ”gazelor de sist”, iar investitorii se asteapta la succese remarcabile, la fel cum se asteptau in cazul investitiilor in instrumente derivative legate de performanta creditelor imobiliare in perioada 2004-2008.
In Europa, gazele de sist au capatat o pronuntata coloratura politica. Daca in SUA argumentul ”reducerii dependentei de petrolul importat” a fost un aspet colateral in procesul ascensiunii companiilor extractoare de gaze de sist, in UE argumentul ”reducerii dependentei energetice de Gazprom” a iesit in prim-plan. Guvernul Poloniei a acordat licente de exploatare pentru 96000 de sonde, fiind sedus de estimarile companiei Exxon si a altor companii americane si britanice.
In vara anului 2011, stirile despre inceputul exploatarii gazelor de sist au fost tratate in presa poloneza ca veritabile victorii in cadrul unui razboi de independenta. Autoritatile de la Varsovia au fost atat de entuziasmate incat au introdus un regim fiscal preferential pentru companiile care exploatau gaze de sist si deja se zvonea despre rezilierea contractului cu Gazprom si transformarea Poloniei intr-o tara exportatoare de gaze naturale. Entuziasmul a fost temperat de rezultatele exploatarii comerciale: primii au cedat britanicii de la 3Legs Resources Pls, apoi compania BNK Petroleum a renuntat la exploatare, iar ultimii au cedat cei de la Exxon care nu au reusit sa obtina macar o singura sonda viabila din punct de vedere comercial. Guvernul Poloniei s-a trezit intr-o situatie aberanta: exploatarea gazelor de sist a adus probleme ecologice, dar nu a adus independenta energetica asteptata.
”Esecul Exxon mareste influenta Gazprom asupra Europei”, titrau editorialistii de la Bloomberg. Desigur, Exxon a declarat ca va continua cercetarile, dar trebuie luat in calcul urmatorul aspect important: dupa teoriile ”geologilor oficiali” din SUA si Polonia, sondele deja forate trebuiau sa fie extrem de productive si viabile din punct de vedere comercial, ele fiind alese pentru a deveni sonde-model. Conform acelorasi teorii oficiale, Polonia este ”un rai al gazelor de sist” cu ”resurse exploatabile” de zece ori mai mari decat cele din Romania. Dupa cum se vede, chiar si in ”raiul gazelor de sist” din Europa, Exxon nu a reusit sa faca macar o sonda viabila. Perspectivele pentru Romania pot fi deduse prin analogie.
Istoria ne invata ca politicienii de la Bucuresti nu sunt dispusi sa invete din experienta (pozitiva sau negativa) a omologilor de la Varsovia. Este pacat ca pentru obsesiile politicienilor vor plati romanii de rand. Printre zonele in care se intentioneaza exploatarea gazelor de sist se numara 2 Mai, Vama Veche, Babadag, Adamclisi etc. Ne ramane speranta ca electoratul sa-i memorizeze bine pe cei care vor fi responsabili pentru transformarea acestor locuri in niste zone irecuperabile din punct de vedere ecologic, fara a exista vreo justificare economica pentru asemenea sacrificii. Paranoia si obsesiile geopolitice sunt baze proaste pentru o guvernare rationala.
Sursa: Cronica Romana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu